Astfel, la articolul 273 din Codul penal ar urma să fie introdus un nou alineat: ”Nu constituie infracţiune refuzul de a face declaraţii prin care persoana se autoincriminează, refuzul de declara în sensul solicitat de organele judiciare, modificarea şi retractarea declaraţiei care a fost dată prin exercitarea unor presiuni de orice fel asupra martorului şi nici simpla divergenţă de mărturii în cadrul unui proces, dacă nu există probe directe din care să rezulte caracterul mincinos şi de rea-credinţă, al acestora”.

Articolul l-ar viza pe președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. Dosarul liderului ALDE, privind mărturia mincinoasă, a ajuns la final, iar în 8 mai judecătorii vor asculta pledoariile finale ale acuzării și apărării.

Procurorii DNA Braşov l-au trimis în judecată pe preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, alături de acesta urmând să fie judecat pentru mărturie mincinoasă şi Dorin Marian, fost şef al Cancelariei premierului, dosarul având legătură cu declaraţiile pe care cei doi le-au dat în cauza privind retrocedarea presupus nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa.

În cazul lui Călin Popescu Tăriceanu este vorba despre declaraţia pe care a dat-o la DNA Braşov la data de 15 aprilie 2016, în care „a menţionat în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre: – retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), – implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare, – actele de vânzare–cumpărare vizând aceste bunuri”.

Alexandru Ulici, managerul Spitalului „Grigore Alexandrescu” din București, victima unei tentative de înșelăciune în numele DNA: „O să te aranjez și eu, că am puterea s-o fac”
Recomandări
Alexandru Ulici, managerul Spitalului „Grigore Alexandrescu” din București, victima unei tentative de înșelăciune în numele DNA: „O să te aranjez și eu, că am puterea s-o fac”

Citește și: REPORTAJ/Condamnat să trăiască mutilat. Un brașovean care și-a pierdut brațul drept la muncă așteaptă să i se facă dreptate

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
Unica.ro
Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
A plecat în America în urmă cu mai bine de două decenii, iar acum este milionar și unul dintre oamenii de încredere ai lui Donald Trump. Povestea fabuloasă a românului care a ajuns să dea afacerile pe scena politică; "La 28 de ani aveam un venit de 500.000 de dolari...”
Viva.ro

Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
Obiceiul la care trebuie să renunți dacă vrei să slăbești. E mai dăunător decât consumul de zahăr
FANATIK.RO
Obiceiul la care trebuie să renunți dacă vrei să slăbești. E mai dăunător decât consumul de zahăr
De ce Alexandru Ion merge la Asia Express 2025 împreuă cu Ștefan Floroiaca și nu cu soția lui, Evelyne. Ce a mărturisit actorul: „Aștept momentul ăsta de ceva vreme...”
Elle.ro
De ce Alexandru Ion merge la Asia Express 2025 împreuă cu Ștefan Floroiaca și nu cu soția lui, Evelyne. Ce a mărturisit actorul: „Aștept momentul ăsta de ceva vreme...”
Ce s-a aflat despre Florentina, fosta soție a lui Ilie Bolojan. S-au iubit din studenție, dar în 2013 au divorțat. Cu ce se ocupă acum femeia, mama celor două fete ale lui
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Florentina, fosta soție a lui Ilie Bolojan. S-au iubit din studenție, dar în 2013 au divorțat. Cu ce se ocupă acum femeia, mama celor două fete ale lui
O şoferiţă a venit cu un McLaren GT la RAR: "Un supercar rar întâlnit pe străzile din România"
Observatornews.ro
O şoferiţă a venit cu un McLaren GT la RAR: "Un supercar rar întâlnit pe străzile din România"
Horoscop 24 ianuarie 2025. Scorpionii au ocazia de a-și consolida relațiile cu cei din familie, iar sinceritatea este esențială
HOROSCOP
Horoscop 24 ianuarie 2025. Scorpionii au ocazia de a-și consolida relațiile cu cei din familie, iar sinceritatea este esențială

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI