NATO avertizează că submarinul ar putea fi în drum spre Marea Kara și ar putea recurge la testarea dronei Poseidon, denumită de experți și „arma apocalipsei”. Fiecare din 6 torpile nucleare încărcate pe acest submarin are lungimea de 24 de metri și cântărește 100 de tone.

Ele pot fi transportate și lansate de la bord, iar focosul nuclear are o rază de acțiune de până la 10.000 de kilometri. 

K-329 Belgorod a fost predat Marinei Ruse, oficial „în scopuri de cercetare”, în luna iulie.

De atunci, NATO a trimis un avertisment aliaților că submarinul a dispărut, dar a spus că cel mai probabil încă operează în zona arctică. De asemenea, nu este clar dacă Belgorod ar fi avut timp să ajungă de la baza sa de origine din Marea Albă până la Marea Baltică – o distanță de puțin sub 5.000 de kilometri – fără ca absența sa să fie observată.

Vestea despre un potențial test vine pe fondul amenințărilor rusești cu privire la utilizarea armelor nucleare în contextul războiului din Ucraina.

„Nu suntem o ameninţare, dar toţi trebuie să ştie ce avem noi şi ce vom folosi dacă este necesar pentru apărarea suveranităţii noastre”, a spus Putin în timpul Forumului Economic de la Sankt Petersburg. El a subliniat, ulterior, că le va folosi dacă integritatea Rusiei este pusă în pericol.

Cum se pregătesc ucrainenii de cea mai grea iarnă: dorm îmbrăcați, își fac rezerve de hrană și apă, stau la lumânare. „Dar va veni și primăvara”
Recomandări
Cum se pregătesc ucrainenii de cea mai grea iarnă: dorm îmbrăcați, își fac rezerve de hrană și apă, stau la lumânare. „Dar va veni și primăvara”

Tema avea să fie reluată după ce a semnat anexarea regiunilor Herson, Zaporojie, Luhansk și Donețk la Federația Rusă, când a acuzat SUA că au pornit un precedent prin folosirea armelor nucleare în Al Doilea Război Mondial.

În tot acest timp, presa a relatat că SUA intensifică măsurile de supraveghere după amenințările nucleare ale lui Putin, de teamă că primele semne ale unui atac vor veni prea târziu.

Urmărește-ne pe Google News
Comentarii (5)

Jumbo   •   04.10.2022, 13:41

Putin are de ales:coasta de vest sau cea de est a Americii?. Sigur are încă un submarin si pt coasta ailalta, pt simetrie. Nici scorpionii nu vor mai putea trai în SUA și MB

imgb   •   04.10.2022, 01:43

Doar Divizia B....Tantalaus magnificus, Putin isi apara istoria patriei lui de ignorantzi ca tine !...Nu uita ca rusii au pus primul steag pe Reichstag in ww2...dupa mine culmea nesimtzirii esti tu....manelistule !

nimeni66   •   04.10.2022, 01:23

Da, am inteles, americanii nu pot dormi noaptea de grija Ukrainei.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cum a depistat Ion Marin cancerul: „Lumea să știe, fiindcă nicio analiză nu arăta nimic în neregulă”
GSP.RO
Cum a depistat Ion Marin cancerul: „Lumea să știe, fiindcă nicio analiză nu arăta nimic în neregulă”
Tragica moarte a unui artist complet: de ce ar fi fost ucis, de fapt, Ioan Luchian Mihalea, fondatorul Song și Minisong
Playtech.ro
Tragica moarte a unui artist complet: de ce ar fi fost ucis, de fapt, Ioan Luchian Mihalea, fondatorul Song și Minisong
Povestea tragică a unuia dintre cei mai mari actori ai României! A murit pe scenă, chiar sub ochii soției. Ultimele lui cuvinte sunt tulburătoare
Viva.ro
Povestea tragică a unuia dintre cei mai mari actori ai României! A murit pe scenă, chiar sub ochii soției. Ultimele lui cuvinte sunt tulburătoare
Guvernul a alocat 4 miliarde de lei pentru plata facturilor la energie. Nu toţi românii vor primi vouchere: cine poate încasa banii
Observatornews.ro
Guvernul a alocat 4 miliarde de lei pentru plata facturilor la energie. Nu toţi românii vor primi vouchere: cine poate încasa banii
Doi părinți au ținut trei ani cadavrul copilului lor într-un borcan cu o garnitură coreeană
Știrileprotv.ro
Doi părinți au ținut trei ani cadavrul copilului lor într-un borcan cu o garnitură coreeană
Aparatul din casă care vă încarcă factura. Consumă într-un singur minut cât alte aparate în trei ore
FANATIK.RO
Aparatul din casă care vă încarcă factura. Consumă într-un singur minut cât alte aparate în trei ore
ŞOC | Ţara Galilor vrea să-şi schimbe denumirea după Cupa Mondială. Care ar putea fi noul nume
Orangesport.ro
ŞOC | Ţara Galilor vrea să-şi schimbe denumirea după Cupa Mondială. Care ar putea fi noul nume
Horoscop 27 noiembrie 2022. Berbecii nu prea vor avea parte de liniște, din cauza unor complicații pe care le descoperă acum
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2022. Berbecii nu prea vor avea parte de liniște, din cauza unor complicații pe care le descoperă acum
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday
PUBLICITATE
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday