MENIU CAUTĂ

Radu Mazăre: „Scăpați de mine, stați să vedeți când vin frații mei, gemenii!” Replica rămasă în istorie a elevului „inteligent, dar nerespectuos”, devenit unul dintre marii fugari ai României

Răzvan Luțac
  • Colegii din Liceul de Matematică Fizică nr. 4 Măgurele își amintesc cum era Mazăre înainte să ajungă urmărit internațional.
  • Replica din titlu i-a dat-o unui profesor cu puține săptămâni înainte de bacalaureat, introducându-și frații mai mici, gemenii Mihai și Alexandru Mazăre, elevi ai aceluiași liceu.
  • Nu mergea în tabere cu colegii, dar a prins o excursie în care a dormit în refugii montane.
  • S-a dat în spectacol pe Alphaville, la petrecerea vecinului Mihail Bălășescu, fost secretar general PNL, coleg de generație și vecin pe Aleea Ghencea.
  • Descris drept ”inteligent, dar nerespectuos”, Mazăre ”nu se omora cu învățatul” și spunea că ”dau la Marină pentru că în altă parte nu intru”.
  • Ce meserii aveau părinții săi, conform paginii de catalog intrate în posesia ziarului Libertatea.


de Răzvan Luțac
Înainte de Constanța a existat Drumul Taberei. Și, între cele două episoade, pentru o perioadă necunoscută publicului, pentru Radu Mazăre a existat Măgurele.

Aici, alături de generația 1986, fostul politician și-a petrecut anii de liceu.

Nu mulți și-l aduc aminte cu multă plăcere, deși colegii spun, pentru Libertatea, că Radu evita, de obicei, contactul cu ceilalți din clasă, așa că pentru mulți a rămas un personaj neutru. ”Nu venea în tabere, participa doar la unele excursii și petreceri. Nu a venit la nici o reuniune de liceu”, rememorează aceștia.

”Dar era obraznic cu profesorii”.

Matricola 755050 / B.K. 610458

Însă nu cu toți. ”Își vedea foarte bine de interes. De exemplu, cu profesorii de specialitate, mate-fizică, se purta OK. În schimb, cu ceilalți era dificil. Țin minte că profa de franceză avea mult de furcă, mult de tras cu el”, spune alt coleg al fostului om politic.

Afaceristul era cunoscut drept ”un om cu spate”. ”Se știa că părinții săi aveau oarecare legături și se vedea asta în comportamentul din clasă. Îi plăcea să fie în centrul atenției”.

În pagina de catalog intrată în posesia Libertatea, părinții lui Mazăre, Ștefan și Victoria Gabriela, sunt prezentați drept:

– inspector departament industrie alimentară
– economist Ministerul Industrializării Lemnului

În dreptul matricolei lui Mazăre, 755050 / B.K. 610458.

75 de lei pe abonament

Mazăre ajungea la școală cu unul dintre autobuzele speciale IFA. Erau 60 de astfel de mașini care aduceau elevi, studenți și lucrători pe Platforma Măgurele zilnic. ”Se venea în două tranșe. El urca la stația Râul Doamnei. Cu prima tură ajungeai la 7, 7.15. Cea de-a doua sosea în Măgurele pe la 8, 8 și ceva. Se pleca la 14.30 și la 16.15”.

Înainte de carele alegorice, Mazăre folosea bătrânele autobuze ale Institutului de Fizică Atomică. ”Totuși, să nu vă gândiți că era de colea”, povestesc colegii. ”Abonamentul lunar era de circa 75 de lei, destul de piperat. Alternativa era să combini mai multe autobuze și, în final, să iei 303-ul din Rahova, dar aveai de schimbat”.

Ce însemnau 75 de lei? ”Tocmai începuse perioada în care nu prea se găsea salam de Sibiu, iar un sendviș cu salam de Sibiu era 2,5 lei la barul facultății!”.

Radu Mazăre în uniformă de Amiral-August 2014

Petreceri

Dacă la școală era ”înfumurat și obraznic”, Mazăre atrăgea atenția plăcut la petreceri, unde ieșea mereu în evidență, ”dansa cu toate fetele și era mult mai uman decât în alte ipostaze”. De exemplu, unul dintre foștii colegi rememorează o petrecere dată de un coleg de generație, fostul secretar general al PNL Mihail Bălășescu.

”Ei nu erau prieteni, nici măcar foarte apropiați, dar s-a nimerit să vină pentru că stăteau aproape. Mazăre a dansat toată noaptea și a făcut furori pe Alphaville și Madonna”, se amuză apropiații din adolescență.

Bălășescu a murit în 2015, ucis de socrul său, care avea să se sinucidă ulterior.

Și, dacă nu mergea în tabere, a fost, totuși, în unele excursii. ”Ținem minte una prin Apuseni, când a însoțit doi băieți și chiar a fost OK. Au dormit în refugii și s-au distrat de minune”.

«Nu intru în altă parte, doar la Marină»

În schimb, pe cât se apropia finalul liceului, Mazăre și-a pierdut de tot interesul pentru școală. ”Chiar dacă nu a rămas corigent vreodată, nu își dădea silința. Era un tip inteligent, dar nu se omora cu învățatul”.

A fost și motivul pentru care a dat la Marină. ”Dau acolo pentru că nu intru în altă parte”, le-a spus el colegilor și unui profesor la o oră.

Apoi, înainte de bacalaureat, a avut un dialog superior cu un profesor, care s-a declarat bucuros că ”scapă” de Mazăre.

Încă două săptămâni și gata, scăpăm!
– Ha, ha, scăpați de mine, dar peste un an vin frații mei, gemenii!

Se referea la Mihai și Alexandru, născuți în 1972, care aveau să facă același liceu.

”Mazăre a avut doi frați în același liceu, gemenii Mihai și Alexandru. Cei doi nu semănau deloc, însă Mihai era leit Radu. Rămăsese acolo, practic, și după ce terminase liceul”
Fost coleg


Citește și:

Primele imagini cu Radu Mazăre după ce a aterizat în România. Fostul primar al Constanței a fost dus la Penitenciarul Rahova

VIDEO&FOTO | Cinci lucruri mai puţin ştiute despre Radu Mazăre. Fostul edil este adus astăzi în România

VIDEO | Cele mai bizare ținute în care a defilat Radu Mazăre: a fost faraon, războinic zulu, împărat roman sau ofițer nazist

Citește mai multe despre Radu Mazăre pe Libertatea.

Comentarii