UPDATE: Potrivit datelor oficiale, România a atins sâmbătă un nou record al îmbolnăvirilor zilnice: 698.


Ultimul record al numărului de îmbolnăviri noi într-o zi fusese înregistrat în urmă cu două zile, când autoritățile au anunțat 614 cazuri în ultimele 24 de ore. La ora 13.00, Grupul de Comunicare Strategică transmite noul bilanț.

Şeful DSU a arătat că în prezent există solicitări de externare din spital din partea unor persoane infectate care sunt şi simptomatice.

„Astăzi, din datele pe care le am, depăşim din nou recordul la numărul de cazuri noi şi la decese ne-am întors la o cifră destul de importantă – avem 24 de decese”, a declarat Raed Arafat, la comisia juridică a Senatului pe proiectul privind carantinarea şi izolarea, unde s-a decis amânarea votului, până luni.

Raed Arafat a pledat pentru adoptarea legii, precizând că „orice ţară care are un sistem sanitar evoluat şi cu experienţă va trebui să aibă astfel de măsură, pentru că altfel scapă de sub control persoane care pot fi cu boli chiar periculoase care să infecteze pe alţii”.

Ad placeholder
Când Parlamentul își face treaba: dezvăluiri din comisia de anchetă privind copiii dispăruți
Recomandări
Când Parlamentul își face treaba: dezvăluiri din comisia de anchetă privind copiii dispăruți
 

Raed Arafat a susţinut că sunt solicitări inclusiv de la persoanele simptomatice infectate cu COVID-19 de a fi externate din spital.

„Din informaţiile pe care le avem, şi sunt cifre care au fost comunicate de MS, există solicitări inclusiv la pacienţi simptomatici de externare din spital. Nu mai avem pârghii nici pentru izolarea lor la domiciliu. Nu poţi să spui; bine, ai plecat, stai la domiciliu”, a mai spus Arafat.

El a arătat că o altă problemă pe care o au autorităţile este detaşarea medicilor, în această perioadă.

„Să nu uităm că suntem cu deficit major pe anumite categorii. În Franţa nu s-au gândit să detaşeze pentru că nu au deficit ca la noi. Este o soluţie, pentru că suntem cu resursa umană foarte afectată şi suntem cu deficit major în anumite domenii şi atunci gestionarea unei situaţii, unei presiuni sanitare temporare – detaşarea fiind de maxim 30 de zile – astea sunt măsuri necesare”, a afirmat Raed Arafat, în legătură cu prevederile contestate din proiect privind internarea obligatorie pentru persoane cu risc de răspândire a unui patogen în comunitate şi detaşarea personalului medical.

Elena Ceauşescu a vizitat Facultatea de Chimie, iar liftul NU mergea. Etajele Universităţii erau URIAȘE... ce-a urmat pare ireal, dar e cât se poate de adevărat
PARTENERI - GSP.RO
Elena Ceauşescu a vizitat Facultatea de Chimie, iar liftul NU mergea. Etajele Universităţii erau URIAȘE... ce-a urmat pare ireal, dar e cât se poate de adevărat
S-a întâmplat azi-noapte, la priveghiul lui Emi Pian! Gestul care i-a șocat pe toți cei prezenți
PARTENERI - PLAYTECH.RO
S-a întâmplat azi-noapte, la priveghiul lui Emi Pian! Gestul care i-a șocat pe toți cei prezenți
Horoscop 6 august 2020. Berbecii simt nevoia să își recapete, măcar parțial, echilibrul
HOROSCOP
Horoscop 6 august 2020. Berbecii simt nevoia să își recapete, măcar parțial, echilibrul
RECOMANDĂRI