Răzvan Cherecheş precizează că scrisoarea către cei nevaccinaţi este a unei femei din SUA, unde tulpina Delta a început să facă ravagii.

„După 23 de zile în spital și 22 de zile în comă pe ventilator, soțul meu nevaccinat a murit de COVID-19. Am crezut că suntem invincibili! Am crezut că suntem tineri și sănătoși și că, în cazul în care ne infectăm, vom fi bolnavi o scurtă vreme și apoi ne vom continua viața. Am așteptat și am așteptat… Am trecut prin 2020 fiind precauți – nu am fost mereu perfecți dar am reușit să rămânem negativi tot anul, nu am fost expuși niciodată la o persoană infectată”, scrie femeia.

Aceasta susţine că a crezut în sistemul imunitar și a ignorat cu încăpățânare avertismentele (nimeni nu are dreptul să ne spună ce să facem cu corpul nostru). Cei doi şi-au spus că vor face vaccinul atunci când va fi obligatoriu.

Ulterior, partenerul femeii a fost diagnosticat cu COVID, iar aceasta spune că din 4 iulie a fost la spital în fiecare zi.

„În fața ochilor mei, soțul meu tânăr, sănătos, puternic, înalt, curajos și inteligent a fost distrus de COVID-19. I-a copleșit plămânii, i-a distrus rinichii și i-a cauzat cheaguri de sânge care au dus la multiple accidente vasculare cerebrale. Inima i-a cedat ultima – inima lui, care m-a iubit peste 10 ani”, scrie soţia îndurerată.

De fiecare dată când închid ochii îl văd pe el în comă, pe patul de spital, cu mașini în jur care îl țin în viață. Nu este niciun mod prin care te poți pregăti pentru această realitate groaznică, nu este niciun mod prin care să înțelegi durerea vieții noastre și a pierderii mele, dar este o cale să o previi, și este o cale prin care poți să îi salvezi pe alții de durere. Vaccinează-te! Îți înțeleg fricile, și eu le-am avut, dar acum trăiesc cel mai mare coșmar al vieții mele.

Femeia din SUA:

„Trebuie să știi că unul dintre ultimele lucruri pe care le-a spus soțul meu înainte să intre în comă a fost că regretă că nu s-a vaccinat”, mai scrie femeia din SUA.

Un raport intern al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA subliniază că varianta Delta este mai contagioasă decât Ebola, răceala comună sau varicela, poate infecta unele persoane vaccinate și poate provoca forme mai grave ale COVID decât tulpinile inițiale.

România a ajuns la şase decese provocate de varianta Delta la 127 de cazuri, iar coordonatorul campaniei de vaccinare atrage atenţia că numărul cazurilor cu tulpina Delta a crescut de cinci ori în ultimele două luni.

Citeşte şi:

Vadim Perelman, regizor nominalizat la Oscar: „Sunt îndrăgostit de cinematografia românească, e una dintre cele mai bune din lume”

Cozi la intrarea și ieșirea din Grecia. Ultima zi înainte de intrarea în scenariul roșu

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Cine sunt, de fapt, fostele soții ale lui Toni Iuruc. Cu cine s-a iubit actualul bărbat al Simonei Halep
Playtech.ro
BOMBĂ! Cine sunt, de fapt, fostele soții ale lui Toni Iuruc. Cu cine s-a iubit actualul bărbat al Simonei Halep
Săptămâna viitoare am putea avea record de îmbolnăviri. Medicii fac scenarii sumbre: "Mortalitate care poate ajunge la 5-10% din populație"
Observatornews.ro
Săptămâna viitoare am putea avea record de îmbolnăviri. Medicii fac scenarii sumbre: "Mortalitate care poate ajunge la 5-10% din populație"
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
HOROSCOP
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Știrileprotv.ro
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră
PUBLICITATE
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră