UPDATE 17.42: Dacian Cioloș a reacționat la articolul publicat de Redacția Libertatea și susține că a fost înțeles într-o cheie diferită decât de cea pe care a vrut să o transmită. Reacția completă aici.


ȘTIREA INIȚIALĂ. Într-un răspuns la acuzațiile lui Florin Roman din mesajul de demisie cum „că Cioloș ar fi coordonat tema și atacul”, liderul USR lasă indirect să se înțeleagă exact ceea ce spune, de fapt, Roman. 

„Faptul că e supărat pe mine că l-am demascat e dovada că acești oameni nu mai trebuie păstrați în politică”, a scris Dacian Cioloș.

Or, liderul USR nu are nicio legătură cu investigațiile ziarului Libertatea, nefăcând altceva decât să reacționeze public la acestea, să le comenteze și să-i ceară demisia lui Roman.

Cele trei dezvăluiri ale redacției

Episodul de miercuri este al treilea neadevăr descoperit de redacție la vicepreședintele PNL, în decurs de 10 zile. 

În primul episod, Florin Roman a spus că nu-și găsește cartea publicată la Editura Academiei, apoi a recunoscut că n-a scris-o. După aceea a declarat că, de fapt, cartea e un articol, dar nici pe acesta nu l-a găsit. 

Redacția Libertatea: Cioloș își atribuie ceva ce nu a făcut. NU!, nu el l-a demascat pe Roman, ci jurnaliștii. Reacția liderului USR
Prima pagină a ziarului de joi, 9 decembrie
Trăim ultima șansă pentru reformarea învățământului în România: plătiți profesorii, ca apoi să le putem cere performanță
Recomandări
Trăim ultima șansă pentru reformarea învățământului în România: plătiți profesorii, ca apoi să le putem cere performanță

În a doua investigație, Libertatea a demonstrat că 10 pagini din 10 verificate din masteratul ministrului cercetării sunt plagiate la literă din lucrarea unui profesor din Timișoara.

În a treia, la cererea ziarului, una dintre cele mai importante universități din țară, Babeș-Bolyai, pe care o avea în CV, nu-l recunoaște ca student și absolvent de licență.

Ministrul Florin Roman a demisionat miercuri, 15 decembrie 2021.

foto: Hepta


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Playtech.ro
Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Doliu în showbiz! Creatorul de modă Stephan Pelger a fost găsit mort la 44 de ani. De ce afecțiune suferea de la vârsta de 10 ani
Viva.ro
Doliu în showbiz! Creatorul de modă Stephan Pelger a fost găsit mort la 44 de ani. De ce afecțiune suferea de la vârsta de 10 ani
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
PUBLICITATE
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
Moneda banală pe care un român o vinde cu peste 3.000 de euro. Poate o ai și tu în casă, dar nu știi cât de specială e
FANATIK.RO
Moneda banală pe care un român o vinde cu peste 3.000 de euro. Poate o ai și tu în casă, dar nu știi cât de specială e
„Trebuie să ne așteptăm la replici”. Cutremurul de marți seară din Crișana, surprins în imagini
Știrileprotv.ro
„Trebuie să ne așteptăm la replici”. Cutremurul de marți seară din Crișana, surprins în imagini
Ultimele imagini cu Stephan Pelger în viaţă. A ieşit la un local cu o prietenă şi la final a îmbrăţişat-o
Observatornews.ro
Ultimele imagini cu Stephan Pelger în viaţă. A ieşit la un local cu o prietenă şi la final a îmbrăţişat-o
"Am cerut retragerea licenţei echipei". Lovitura de teatru plănuită înainte de startul Superligii: "Avem şanse mari să câştigăm la TAS"
Orangesport.ro
"Am cerut retragerea licenţei echipei". Lovitura de teatru plănuită înainte de startul Superligii: "Avem şanse mari să câştigăm la TAS"
Iubita lui Damian Drăghici, confesiuni tulburătoare despre lupta cu depresia: 'Acest tratament mă făcuse aproape legumă'
Unica.ro
Iubita lui Damian Drăghici, confesiuni tulburătoare despre lupta cu depresia: 'Acest tratament mă făcuse aproape legumă'
Horoscop 8 iunie 2023. Capricornii ar fi bine să aleagă să fie ei cei cumsecade astăzi și abia apoi să ceară ceva de la apropiați
HOROSCOP
Horoscop 8 iunie 2023. Capricornii ar fi bine să aleagă să fie ei cei cumsecade astăzi și abia apoi să ceară ceva de la apropiați