07 Aug. 2018 12:00 , de Mihaela Grădinaru

REPORTAJ: A fost manager de vânzări, dar acum salvează câini vagabonzi. Deși a devenit recent mămică, Delia Botea nu vrea să-i abandoneze

Distribuie

Delia Botea este o tânără în vârstă de 31 de ani, din Braşov, care a renunţat la o meserie bănoasă, de manager în vânzări la o multinaţională, pentru a se dedica marii ei pasiuni. Aceea de a salva câinii vagabonzi. Deşi în urmă cu doar câteva zile a devenit pentru prima dată mămică, Delia este convinsă că va putea avea grijă în continuare şi de cei 200 de câini pe care i-a luat sub aripa sa protectoare.

Cu o fire extrem de luminoasă şi pozitivă, Delia a reuşit să devină încă de la vârsta de 20 de ani manager de vânzări într-o multinaţională din Braşov, perioadă care a ajutat-o foarte mult să se dezvolte profesional.

„Am fost manager de vânzări la o multinaţională, de la 20 de ani. A fost o experienţă bună pentru mine pentru că m-a modelat şi m-a făcut să fiu un om organizat, care să ştie ce vrea şi să-şi seteze nişte obiective realiste. Însă la un moment dat, anul trecut, după 12 ani de vânzări şi 10 de management, am renunţat de tot şi acum mă dedic doar căţeilor, povesteste tânăra mămică.

Nu s-a gândit niciodată că va ajunge să salveze câinii vagabonzi sau abandonaţi de pe străzi, dat fiind că de mică îi era teribil de frică de câini. Acum însă au devenit o parte uriaşă din viaţa ei.

„Acum 5 ani îmi era frică de câini. Dintotdeauna mi-a fost frică. Aşa am trăit toată viaţa mea, de când eram mică. Mi-era frică-frică. Câinele  pe care l-am avut m-a vindecat. Era foarte mic şi la un moment dat s-a înecat cu un şerveţel şi atunci mi-a trebuit curaj şi i-am deschis gura şi i-am scos şeveţelul.. Şi atunci mi-am dat seama că mâna mea în gura câinelului nu a fost ceva atât de grav, povesteşte Delia.

A început apoi să studieze limbajul corpului câinelui şi tot felul de tehnici de dresaj. Iar după ce câinele ei a murit, a decis să facă voluntariat la un adăpost din Braşov ca să aducă puţină alinare celor abandonaţi.

„În cinstea lui am zis să fac puţin voluntariat să îi ajut pe alţii, pentru că în acest fel mă ajutam şi pe mine, că îmi umpleam un gol din suflet. Mergeam la adăpostul din Braşov, scoateam câinii la plimbare, mai donam câte un sac de mâncare…, spune ea.

„Recordul absolut a fost de 23 de câini la mine acasă”

Apoi a găsit un câine pe stradă pe care l-a salvat şi care a fost ulterior adoptat în Austria, unde este extrem de bine îngrijit şi răsfăţat de proprietari. Şi din acel moment salvarea câinilor abandonaţi a devenit pentru Delia o adevărată pasiune. Iniţial, aducea câinii acasă, apoi le-a umplut curţile şi prietenilor, rudelor şi cunoştinţelor.

„Recordul absolut a fost de 23 de câini la mine acasă. Aveam câini în bucătărie, în baie, în curte. Peste tot. Umplusem şi curţile tuturor prietenilor, rudelor şi cunoştinţelor. La toţi le dusesem câte un câine. Aveam şi job, apoi alergam peste tot să mai duc câte un sac de mâncare, să-i iau să-i deparazitez, să-i vaccinez, să-i duc la veterinar, să-i aduc înapoi…si ajungeam acasă pe la 10 seara ruptă de oboseală. Şi m-am gândit să fac cumva să-mi aduc toţi câinii sub acelaşi acoperiş, a mai spus Delia.

Prin urmare, a închiriat o hală în Braşov unde a adunat toţi câinii pe care îi salvase, şi-a făcut o asociaţie – Care for Dogs –  şi a luat legătura cu asociaţii din Germania în speranţa că le va găsit stăpâni. A mers bine o perioadă, dar după ce proprietarul a vândut hala a fost nevoită să facă un nou pas.

Anul trecut, după ce a decis să renunţe la serviciu, şi-a făcut un credit, a cumpărat un teren în Prejmer şi a construit un nou cămin pentru căţei, cu 70 de ţarcuri, clinică şi loc de joacă şi care acum adăposteşte 200 de câini abandonaţi.

În trei ani de când s-a implicat în salvarea câinilor abandonaţi, Delia a reuşit să dea spre adopţie aproximativ 500 de câini, cu ajutorul asociaţiilor din afară.

„Scopul unui animal de companie e să întregească familia, din punctul meu de vedere, nicidecum să te scoată pe tine în evidenţă cu ceva. Să-l salvezi e cu totul altceva. Ei îşi dau seama că sunt salvaţi. Când văd în stradă un câine, făcut colac, în zăpadă, îngheţat tot, nu pot trece mai departe, că mă urmăreşte imaginea toată viaţa. Poate că şi eu înainte treceam mai departe şi ziceam «vai, săracul», fără să mă implic. Dar acum nu mai pot face asta. Dacă am loc şi pot, de ce să nu fac ceva?, a mai spus Delia.

„Am creat o comunitate, să nu fiu eu o nebună singură cu 200 de câini pe câmp”

Toate adopţiile le-a făcut prin asociaţii, cu contract, în special în străinătate, pentru că „dincolo altfel se pune problema. „Câinele are asigurare, e microcipat şi datoria ta e să te ocupi de el. Se face training cu ei, se duc la dog school şi îl tratează ca pe un membru al familiei. Nu îmi fac griji că nu ar duce-o bine.

Şi soţul său, Cristi, care e inginer, e implicat în pasiunea ei. „Week-end-urile lui sunt clar ocupate de căţeii mei, n-are ce să facă, pentru că am nevoie de el să mă ajute. Mai ales în perioada asta, a mărturisit ea.

Întreţinerea câinilor nu e deloc ieftină. Doar mâncarea costă o mie de euro pe lună, iar fiecare nou-venit trebuie deparazitat, vaccinat şi sterilizat, iar costurile sunt de cel puţin 300 de lei pentru fiecare.

„Acum am mai crescut, avem voluntari care vin să plimbe în weekend căţeii în lesă şi să se joace cu ei. Am creat o comunitate, ca să nu fiu eu o nebună singură cu 200 de câini pe un câmp, mai spune Delia.

Planuri de viitor

Pe viitor, îşi doreşte să pună pe picioare clinica veterinară şi locul de joacă pentru câini, dotat chiar şi cu piscină, dar şi să construiască un ţarc mai mare doar pentru câinii care nu mai pot fi reabilitaţi şi care probabil vor rămâne în ţarc toată viaţa lor.

„Sunt unii abuzaţi atâta timp încât sunt irecuperabili, oricât de mult te-ai strădui. Nu toţi reuşesc să fie reabilitaţi, a explicat Delia.

Pentru anul viitor, vrea să se implice şi pe partea educaţională în şcoli şi grădiniţe, dar şi în azilurile de bătrâni, unde să încerce un program de terapie cu câini.

„Aş vrea să le dăm bătrânilor să aibă grijă de un căţel de talie mică, să le dăm un alt scop în viaţă. Măcar să facem un test o lună de zile. Sunt sigură că o să fie de un real succes. Nu toţi o să accepte, dar dacă sunt 5 care acceptă, cu siguranţă o să accepte şi alţii, crede ea.

Spune că cea mai mare mulţumire a sa este atunci când vede că efortul ei nu a fost în zadar, iar câinele pe care l-a salvat are acum o viaţă frumoasă alături de noua lui familie.

„Fiecare câine, cu povestea lui. Îl iei de aici plin de noroi, traumatizat şi apoi îl vezi pe internet  cu jucării în jurul lui, fericit… şi atunci îţi creşte inima şi ştii că pentru asta ai făcut tot efortul şi că în final s-a meritat, mărturisește Delia.

Citește și: Pisica anului 2018 în Marea Britanie. Theo i-a salvat viața stăpânei sale

Loading...
Comentarii