Un drum cu mașina de la București la Fierbinți într-o zi de weekend durează puțin peste jumătate de oră. Drumul e bun până în târgul Fierbințiului, dar străduțele adiacente drumului principal sunt doar pietruite. 

„Îmi rup capra asta de bicicletă când vin la târgul de aici. La mine la Dridu, totul e asfaltat, nu există străzi cu pietre ca la ăștia. Noi suntem mai dezvoltați, domne!”. Rivalitatea e mare între săteni. 

Fierbinți-Târg, kilometrul zero al comediei

Dar Fierbințiul e mult mai celebru în zonă. Totul a început acum 10 ani când cei de la Pro TV și-au mutat cartierul general în urbea de doar 5.000 de locuitori. A fost locul perfect pentru a filma un serial de comedie, care să arate cum e viața de la țară. 

REPORTAJ. Cum s-a schimbat viața din Fierbinți, unde se filmează celebrul serial de la PRO TV. Micii sunt cât în Piața Obor, doar că te trezești și cu o surpriză în farfurie
Sigla de deasupra barului lui Bobiță.

Viața țăranului autentic, într-o urbe cu primarul care e „il capo di tutti capi”, patronul crâșmei locale dă bere pe caiet sau cu polițistul care aplică legea după capul lui sau celebrul bețiv al satului care face cele mai mari probleme. Așa s-a născut „Las Fierbinți”. Serialul ajuns la cel de-al 20-lea său sezon, cu 500 de episoade filmate și difuzate, dar și cu audiențe record pentru televiziunea din România.

Țărani obișnuiți să trăiască din agricultură au ajuns acum să fie vizitați de sute de turiști zilnic, ca și cum orășelul lor ar avea vreo semnificație istorică. Orașul a devenit celebru pe harta României, iar personaje ca Celetano, Dorel, Giani sau Bobiță au făcut Fierbințiul o adevărat atracție. 

INTERVIU. Cercetător ucrainean la Oxford, despre momentul în care Rusia s-a decis să acționeze: „Cu Trump, Occidentul părea în descompunere”
Recomandări
INTERVIU. Cercetător ucrainean la Oxford, despre momentul în care Rusia s-a decis să acționeze: „Cu Trump, Occidentul părea în descompunere”

Noile atracții pe Google Street: casa lui Celentano și barul lui Bobiță

În weekend, atunci când pe platouri nu se filmează, vizitatorii curg încontinuu, atrași de locuri și de personaje pe care le-a făcut celebre un serial de televiziune. Toți știu casa lui Celentano, barul lui Bobiță, barul lui Oaie. Inclusiv pe Waze sau pe Google Street, cele trei atracții din Fierbinți sunt marcate corespunzător. 

Zeci de mașini din toate județele țării vin aici. Oamenii coboară fascinați de ce văd. Se pozează în locurile cunoscute din Fierbinți și se simt ca în serial, implicați printre personaje. Localnicii profită așa cum pot de celebritatea cu care s-au ales datorită ProTV-ului. 

REPORTAJ. Cum s-a schimbat viața din Fierbinți, unde se filmează celebrul serial de la PRO TV. Micii sunt cât în Piața Obor, doar că te trezești și cu o surpriză în farfurie
Casa lui Celentano

Proprietarul real al casei personajului Celentano, bețivul satului în serial, stă pe-un scaun mai mult rupt la intrarea în gospodărie. Agățat de un pom, o boxă care sparge liniștea prânzului. Nu are un playlist, dar rulează la el de la manele cu Adi Minune sau Vali Vijelie, la muzică populară românească. 

REPORTAJ. Cum s-a schimbat viața din Fierbinți, unde se filmează celebrul serial de la PRO TV. Micii sunt cât în Piața Obor, doar că te trezești și cu o surpriză în farfurie
Camera de zi din casa lui Celentano

Intrarea în casă e gratis, dar fiecare lasă 5, 10 lei la plecare

Cu o sticlă de bere în mână își întâmpină oaspeții și îi invită înăuntru ca într-un muzeu: „Intrați, domne, că e gratis”. Curtea e plină cu tot felul de piese ale unor aparate vechi. Sute de butoane, circuite, telefoane cu disc, linguri și capace de fier, dar și tot felul de bucăți rupte din mașini din spălat, aspiratoare și televizoare. 

STAT DE PLATĂ. Primăria Sectorului 5 a plătit în iunie 21.000 de euro primă unui director. „Am meritat. Pentru performanțe”
Recomandări
STAT DE PLATĂ. Primăria Sectorului 5 a plătit în iunie 21.000 de euro primă unui director. „Am meritat. Pentru performanțe”

La plecarea vizitatorilor, gazda profită din plin și încasează 5 lei, 10 lei, cât vrea să-i lase fiecare vizitator. „Eu m-am mutat în spatele casei, nu mai stau aici. Mi-am făcut acolo o cămăruță. Aici l-am lăsat pentru băieții din serial. E și casa lor, nu?!”, explică omul.

La doi pași de casa lui Celentano, e barul lui Oaie. Vinde de toate, ca într-un magazin obișnuit de la sat. Pâine proaspătă, făină, mălai, zahăr, dar și dulciuri vărsate, napolitane, biscuiți, dar și bere, coniac sau votcă. La poartă, două butoaie imense și pe ele tot felul de suvenire.

REPORTAJ. Cum s-a schimbat viața din Fierbinți, unde se filmează celebrul serial de la PRO TV. Micii sunt cât în Piața Obor, doar că te trezești și cu o surpriză în farfurie
Barul lui Oaie

Magneți cu personajele din serial, căni sau ceasuri, toate sunt de vânzare. Fiecare sătean încearcă să profite de celebritatea sitcomului devenit celebru. Unii chiar reușesc! În special la barul lui Bobiță.

Sectorul turistic, lovit de taxele propuse de Ministerul Finanțelor de la 1 august. Consultant fiscal: „I-a nenorocit”
Recomandări
Sectorul turistic, lovit de taxele propuse de Ministerul Finanțelor de la 1 august. Consultant fiscal: „I-a nenorocit”

5 lei micul, plus un cârnăcior obligatoriu de 7 lei

REPORTAJ. Cum s-a schimbat viața din Fierbinți, unde se filmează celebrul serial de la PRO TV. Micii sunt cât în Piața Obor, doar că te trezești și cu o surpriză în farfurie
Grătarul de la Bobiță

Aici, patroana din realitate chiar profită la maximum de succesul pe care l-a înregistrat serialul. Femeia are clienți încontinuu într-o duminică în care oamenii își petrec timpul liber vizitând locurile cunoscute din Fierbinți. 

Pe un grătar din fața localului sfârâie micii, cârnații. Micul cu muștar, ardei și pâine e cinci lei. Cât în Piața Obor din Capitală. Un cârnăcior e șapte. Dar, la cinci mici cumpărați, un client primește și un cârnăcior. Și nu e bonus, trebuie să plătească pentru el. Chiar dacă nu l-a comandat!

REPORTAJ. Cum s-a schimbat viața din Fierbinți, unde se filmează celebrul serial de la PRO TV. Micii sunt cât în Piața Obor, doar că te trezești și cu o surpriză în farfurie
La 5 mici, cârnatul nu e opțional.

„Aici patroana face regulile și mi-a spus să pun și cârnat la cinci mici cumpărați”. Grataragiului nu-i pasă că-l vrei sau nu, stă pe capul tău până îi dai banii pe el. Nu-ți dă niciun fel de bon, nu-ți rupe chitanță, doar bagă bani într-un buzunar imens al halatului și pleacă satisfăcut.

„Ești cam acră, cucoană”

În interior, situația e la fel. Patroana e prezentă la datorie și țipă la clienții care fac poze în bar. „Nu vezi că n-ai voie” se răstește la un copil. „Ești cam acră, cucoană” vine răspunul din mijlocul barului. La fel ca și afară și în interior e coadă. Prețurile, așa și așa.

7 lei o bere la jumătate, 7 lei pe-un suc la 250 ml, apa e 5 lei, dar patroana profită din plin de cei care-i calcă pragul. „N-am trei lei să vă dau rest, mai luați ceva de pe-aici” le spune. Bon fiscal? Nici vorbă, banii se aruncă într-o cutie și ziua merge înainte.

REPORTAJ. Cum s-a schimbat viața din Fierbinți, unde se filmează celebrul serial de la PRO TV. Micii sunt cât în Piața Obor, doar că te trezești și cu o surpriză în farfurie
Giani și Bobiță

Între barul lui Oaie și cel al lui Bobiță sunt vreo cinci sute de metri pe care vizitatorii îi pot parcurge și cu o căruță. Marcată și ea cu numele serialului care a făcut ca orășelul să devină faimos și vizitat. Calul nu e al lui Brânzoi, dar lumea face poze ca la urs.

Trăsura face un tur al celor două străzi celebre din serial de câteva sute de ori pe zi. Fiecare lasă cât vrea, iar căruțașul e fericit. Spectacolul comediei continuă în fiecare weekend, dar până atunci Bobonete, Celentano sau Dorel au de filmat un nou episod.

Urmărește-ne pe Google News
Un străin mutat la Galați a rămas șocat de un nărav al românilor: „Am văzut la voi o chestie care mă uluiește”
GSP.RO
Un străin mutat la Galați a rămas șocat de un nărav al românilor: „Am văzut la voi o chestie care mă uluiește”
Elena Udrea, mesaj VIOLENT din închisoare. Anunțul ȘOC, ce răsturnare de situație!
Playtech.ro
Elena Udrea, mesaj VIOLENT din închisoare. Anunțul ȘOC, ce răsturnare de situație!
MApN schimbă legea pregătirii românilor pentru apărare. Modificări importante în caz de război
Observatornews.ro
MApN schimbă legea pregătirii românilor pentru apărare. Modificări importante în caz de război
Horoscop 6 iulie 2022. Balanțele se simt vizate de săgețile otrăvite ale unor personaje cu care se intersectează uneori
HOROSCOP
Horoscop 6 iulie 2022. Balanțele se simt vizate de săgețile otrăvite ale unor personaje cu care se intersectează uneori
Lovitură pentru fumători, de la 1 august
Știrileprotv.ro
Lovitură pentru fumători, de la 1 august
Violată şi bătută de două ori în doar câteva ore. O refugiată ucraineană, clipe de COŞMAR în locul de cazare
Orangesport.ro
Violată şi bătută de două ori în doar câteva ore. O refugiată ucraineană, clipe de COŞMAR în locul de cazare
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea

Nici un comentariu.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

regulile comunitatii