13 Feb. 2013 16:43

40 de români, ţinuţi în foame şi în frig de Gigi Becali

Distribuie

Salariaţi din Ucraina ai lui Gigi Becali sunt în culmea disperării. Au restanţe la salarii din octombrie 2011, deşi patronul lor ar primi 1.000.000 de dolari de la bugetul de stat pentru aceste plăţi. Câţiva dintre ei şi-au luat inima în dinţi şi s-au adresat ziarului Libertatea: “Vă rugăm să faceţi ceva, că ne-a lăsat aici de izbelişte”.
E vorba despre cei 40 de salariaţi ai firmei ARCOM SA, care au ca obiectiv paza Combinatului Siderurgic de la Krivoi Rog, în sud-estul Ucrainei, cea mai mare investiţie făcută vreodată de România peste hotare. Acest combinat are o istorie foarte complicată, care începe în 1983, când fosta Uniune Sovietică, împreună cu ţările socialiste din CAER, printre care şi
România, au încheiat acordul de exploatare a celui mai mare zăcământ de fier din Europa. România a primit o cotă de 26,7%. Până la finele anului 1989, când s-a prăbuşit blocul socialist, lucrările erau gata în proporţie de 70%. Din cauza evenimentelor politice de pe continent, fostele ţări socialiste s-au retras, mai puţin România şi, desigur, Ucraina. Fostele firme socialiste care au lucrat la proiect, respectiv ARCOM S.A. şi ARCIF S.A., s-au privatizat şi au preluat sarcina continuării construcţiei combinatului.

Gigi a cumpărat Arcom în 2007

Numai că Ucraina a încetat să mai investească în proiect, iar planul a îngheţat, după ce România contribuise cu un miliard de dolari. În fine, rolul ARCOM a devenit, azi, acela de a păzi investiţia. În 2007, Gigi a cumpărat un pachet minoritar al societăţii, ulterior devenind acţionar majoritar. Nu peste multă vreme, a început scandalul. Iată ce spun muncitorii: Salariul e: 600 $ diurna (total lunar), plus 1.000 de lei pe cartea de muncă. Există o restanţă din anul 2011, luna octombrie, pentru toţi angajaţii. Ştim foarte bine că ARCOM S.A. primeşte 1.000.000 $ de la Guvern doar pentru filiala Krivoi Rog, iar Becali ne fură salariul. Firma are datori la bănci, nouă ne blochează banii şi a intrat în insolvenţă. Noi nu avem bani şi murim de frig şi de foame. Trăim în condiţii mizere. Nu avem apă caldă, gaze şi nici căldură suficientă în locuinte, aici fiind temperaturi de -20 grade. Vă rugăm să îl întrebaţi în numele nostru pe patron: «Becali, dacă iei 1.000.000 $ pe an de la Guvern, unde sunt salariile noastre?»'. Semnatarii apelului ne-au rugat să nu le publicăm numele pentru că ar avea necazuri.

Şefii puşi de patron vând fierul vechi

Angajaţii români povestesc că la combinat au loc tot felul de ilegalităţi: Cei mari, directorul şi contabilul-şef, vând maşini întregi de fier şi alte metale. Ei au bani, de noi nu îi interesează'. Adică, spun ei, utilajele combinatului, de aproximativ un miliard de dolari, sunt vândute la fier vechi de firma plătită să le păzească. În legătură cu aceste informaţii, ziarul Libertatea a solicitat lămuriri de la conducera Arcom şi de la Guvernul României. A trecut o săptămână şi nu am primit nici un răspuns.

Zăcămintele de fier de la Krivoi Rog sunt foarte bogate


Zăcământul de fier de la Krivoi Rog este cel mai bogat din Europa, după cel din Suedia. Este un zăcământ de foarte bună calitate, adică are 70% fier. Acesta este motivul pentru care România ţine cu dinţii de contract. Viitorul acestuia depinde de abilitatea ţării noastre de a negocia o cooperare cu vecinii de la Est.
Dovedeşte că eşti suporter adevărat şi Libertatea te îmbracă în echipamentul Stelei!

Loading...
Comentarii