17 Aug. 2012 15:52

Bac-ul de toamnă – sesiunea leneşilor

Distribuie

Probele din cea de-a doua sesiune de bacalaureat sunt programate între 20 şi 31 august. Între 20 şi 24 august se desfăşoară probele orale, iar prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română, va fi susţinută în 27 august. Bac-ul se încheie pe 31 august, iar rezultatele vor fi afişate în 2 septembrie. Ecaterina Andronescu, ministrul educaţiei, susţine că va fi ultima sesiune de Bac ce se va da în acest mod. De anul viitor, elevii ar putea să susţină un examen de bacalaureat diferenţiat. Ideea unui altfel de examen este din ce în ce mai populară printre profesori, iar acest lucru înseamnă că subiectele vor fi adaptate profilului studiat de elevi.
Şi elevii mai mici, cei de gimnaziu sau cei de liceu, au emoţii în această lună. Este vorba despre leneşii care nu au învăţat în timpul anului şcolar şi acum intră în corigenţe.

Din lipsă de studenţi, universităţile elimină specializări întregi

Mai multe universităţi de stat sau private au decis să-şi adapteze ofertele la cerinţele de pe piaţa muncii şi au eliminat secţiile fără succes, cum ar fi: tehnologia plantelor, antrenori personali sau ingineri mineri. Am cerut scoaterea specializărilor care de 10 -15 ani nu mai constituie o prioritate, nu mai sunt cerute', a declarat Viorel Şerban, rectorul Universităţii Politehnice. Suferinţă mare este însă la facultăţile private, unde în condiţiile în care tot mai puţini absolvenţi de liceu iau Bac-ul, numărul studenţilor este din ce în ce mai mic.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, miercuri, 19 septembrie 2018. Scorpionii trag unele concluzii greșite
Loading...
Comentarii