MENIU CAUTĂ
23 Feb. 2018 12:00 , de Mihaela Grădinaru

REPORTAJ/ Nea Aron are 81 de ani și e monitor de schi în Poiana Brașov: „Iubirea de munte. Asta vreau să las în urmă“/ VIDEO

Distribuie

Rar întâlneşti oameni ca nea Aron. Te întâmpină mereu cu zâmbetul pe buze şi are întotdeauna pregătită câte-o glumă sau povestioară hazlie menită să descreţească fruntea oricui. La cei 81 de ani ai săi, Aron Borbath este o adevărată legendă a pârtiilor din Poiana Braşov, locul unde de 51 de ani predă tainele schiului. Tot în Poiană şi-a cunoscut şi sufletul-pereche, pe Zsuzsa, cea care i-a devenit soţie. 

N-apucă să facă doi paşi pe pârtie, că deja  îşi aude numele. „Nea Aron! Vă salut şi vă respect enorm!, îi strigă un tânăr schior, ridicându-şi ochelarii de protecţie. Apoi alţi câţiva se opresc să-i strângă mâna…Iar până sus pe pârtie e cale lungă.

De mai bine de o jumătate de secol, nea Aron este monitor de schi şi a predat tainele sportului alb pentru mii de tineri şi copii, fiind, de altfel, cel mai longeviv monitor de schi din Poiana Braşov: 51 de ani de activitate.

„Iubirea de munte. Asta e ce vreau eu să las în urma mea! Iubesc din toată inima muntele şi vreau să transmit dragostea de schi tuturor celor din jurul meu, spune el.

A urcat prima dată pe schiuri când avea 6 ani, în Cluj, locul natal, şi de atunci s-a îndrăgostit de acest sport. Totuşi, a devenit inginer hidrolog, la Cluj, dar în sezonul de iarnă era mereu pe pârtie.

În 1967, când în Poiana Braşov s-a deschis prima şcoală de schi dedicată exclusiv turiştilor străini, Aron a devenit monitor de schi pentru turiştii francezi, deoarece cunoştea bine limba, mama lui fiind profesoară de franceză.

„În anii 60 România era o putere din punct de vedere montan. Staţiunile din Germania şi Austria nu erau destul de ridicate, iar Poiana Braşov avea şarmul ei şi era mai ieftin. Aveam şi pârtie de bob şi trambulină… După Jocurile Olimpice de Iarnă de la Innsbruck (Austria), din 1964, au fost invitaţi toţi sportivii în România. Iar în ’65 – ’66 au început să vină tot mai mulţi turişti străini, la schi. Aşa s-a înfiinţat prima şcoală de schi în Poiană, exclusiv pentru turiştii străini. Eu am venit iniţial pentru francezi, apoi am lucrat şi cu nemţii. Eu nu ştiam germană, dar aveam scris pe nişte foi câţiva termeni şi citeam ce trebuia să spun. Apoi, în vară am început să învăţ şi germana, povesteşte nea Aron.

Îşi aduce aminte că, pe vremea comunismului, nu avea voie nimeni să deţină valută, şi de multe ori se trezeau cu controale, dis de dimineaţă.

„Planul valutar al ţării era foarte important şi se încuraja turismul pentru că aducea valută. Bine, trebuia să ai mare grijă să nu spui ceva rău de ţară. Aveam controale dimineaţa, ne băteau la uşă şi ne puneau la perete, căutau prin lucruri să nu avem valută. Nu aveai voie să deţii valută. Mai primeai cadouri de la turişti, dacă primeai un pulover, o helancă era mare lucru. Sau schiuri de calitate. Pentru că între ce aveam noi şi ce aveau ei era o diferenţă ca între Trabant şi Porshe. Dar pe mine chestiile astea nu m-au intersat. Pentru că eu aveam plăcerea asta a schiatului. Eu eram înnebunit că mergeam pe gratis pe instalaţii, iar monitorul de schi era o persoană foarte importantă. Tu erai totul , a mai spus el.

După revoluţie, şcoala de schi a ajuns sub îndrumarea sportivului de performanţă Emil Fărcăşanu, care şi-a păstrat alături cei mai buni monitori şi a transformat-o în cea mai bună şcoală de schi din Poiana Brașov, şcoala Ana.

„După revoluţie, Poiana s-a schimbat enorm. Şcoala de schi şi-a continuat tradiţia şi este acum cea mai puternică şcoală de schi. Iar asta i se datorează lui Emil Fărcăşanu, care este un băiat extraordinar de isteţ. El a putut să facă această şcoală foarte puternică, a mai spus  Aron.

Poveste de iubire, pe pârtie

Tot în Poiana Braşov s-a înfiripat şi povestea lui de iubire cu cea care i-a devenit soţie. Avea  50 de ani când a cunoscut-o pe Zsuzsa, cu 23 de ani mai tânără ca el, ea fiind tot monitor de schi.

Am observat-o într-un grup şi am întrebat pe cineva cine e  şi mi s-a răspuns: «Fata aia nu e de tine». Dar în cele din urmă, după ce am schiat împreună şi i-am spus poezii, mi-a spus că au fost cele mai frumoase trei zile din viaţa ei. După un an şi jumătate în care am tot umblat pe munţi prin Piatra Craiului, fata mi-a zis aşa: «A fost foarte frumoasă povestea noastră de dragoste, dar eu vreau o familie. Dacă vrei, ne căsătorim, dacă nu, suntem prieteni şi la revedere». Şi eu, ce era să fac? Am zis «Bine».

Dar nu a fost chiar atât de simplu, pentru că în timpul comuniştilor părea suspectă căsătoria între cuplurile cu o diferenţă de vârstă mai mare de 20 de ani.

„Ne-am dus la primărie să ne căsătorim, dar după ce s-au uitat în actele noastre, ne-au trimis la şeful. Asta pentru că la indicaţiile tovarăşului Nicolae Ceaşescu căsătoriile la diferenţă de vârstă mai mare de 20 de ani erau cercetate cu atenție, iar la noi e 23 de ani diferenţă. A trebuit să mergem în audienţă la primul om al Braşovului. Ţin minte că era chiar după ce au ieşit braşovenii în stradă, în ‘87 … erau miliţieni pe acolo… Şi am stat şi noi doi, pe scaun, ca doi condamnaţi. Şi ne-a întrebat aşa: «Care este, bă, substratul? Casa sau buletinul?». Eu eram din Cluj, ea din Braşov şi nu puteai să te muţi în alt oraş aşa oricum. Ne-au întrebat şi cum ne-am cunoscut… le-am spus că la schi… ea a început să plângă… iar în cele din urmă ne-au dat voie să ne căsătorim', a mai povestit nea Aron.

Majoritatea nu le dădeau mai mult de un an împreună, ţinând cont de diferenţa de vârstă, dar Aron şi Zsuzsa le-au dat tuturor calculele peste cap. Sunt în continuare suflete-pereche şi au împreună doi băieţi, gemeni, cărora le-au transmis mai departe dragostea de munte.

„La doi ani i-am pus pe schiuri, apoi pe bicicletă, apoi au făcut tenis… Acum au 28 de ani şi sunt amândoi în Germania şi profesional sunt amândoi foarte bine. Sunt nişte copii foarte buni şi inteligenţi, dar meritul e mai mult al nevestei.  E dureros pentru noi că sunt departe pentru că ţinem foarte mult la ei…, a adăugat Aron.

I se luminează chipul când vorbeşte despre soţia lui pe care o respectă şi o iubeşte din toată inima: „Am o nevastă super faină. Este nemaipomentiă şi iubită şi apreciată de toată lumea. A făcut totul pentru copii şi familie. Chestia care ne leagă este că sufleteşte suntem foarte aproape. Ea este totul. Fără ea…

„Dacă nu ştii să-l faci pe copil să iubească schiul şi să respecte muntele n-ai făcut nimic!

Iubirea de munte i-a lăsat însă şi câteva cicatrice. S-a accidentat deseori pe pârtie, a avut fractură deschisă la un picior, fracturi la mâini, şi-a rupt şi câteva coaste şi chiar şi-a văzut moartea cu ochii când a fost surprins de o avalanşă şi aruncat de pe stânci… A  scăpat însă teafăr şi de fiecare dată dragostea pentru munte a învins, iar el s-a reîntors pe pârtie. A fost la un pas de moarte şi când s-a rostogolit de câteva ori pe şosea cu Trabantul, dar a scăpat şi atunci cu viaţă.

Acum, îi este ciudă că memoria începe să-i joace feste şi se teme că multe dintre amintiri le va pierde.

„Am avut memorie foarte bună şi acum multe se duc… Îmi aduc aminte lucruri mai vechi, dar uit ce am făcut acum 10 minute.  Dar ce vreau eu să vă spun şi să ţineţi minte este că nimic nu e mai important ca educaţia şi vorba bună.  Poţi să ai toţi banii din lume şi să îi cumperi copilului tău orice lucruri scumpe, dacă nu îi oferi o educaţie bună. La fel este şi în schi. Poţi să ştii tu toate tehnicile, dacă nu ştii să te apropii şi să-l faci pe copilul acela să iubească schiul şi să respecte muntele, atunci nu ai făcut nimic, a adăugat nea Aron.

Citește și: O britanică și-a cheltuit toate economiile pe vacanțe de lux, după ce medicii au diagnosticat-o greșit. Credea că o să mai trăiască 5 ani

 

Loading...
Comentarii