PNL începe să tremure în privința rezultatelor alegerilor de duminică. Și asta pentru că e în scădere în sondajele de opinie. O arată atât un studiu IRSOP realizat la finalul lunii noiembrie, dar și Barometrul lunar al IMAS, realizat în perioada 6-27 noiembrie.

Potrivit IMAS, liberalii au ajuns la 28,5% din preferințele românilor, în scădere față de 32,6% cu cât erau creditați în urmă cu o lună.

În același timp, PSD este în creștere, cu două procente, de la 21,7%, la 23,6%, iar același lucru se întâmplă și cu social-democrații plecați din PSD și reuniți în Pro România, care au ajuns la 9,5%.

SONDAJ IMAS. Majoritatea PNL-USR-PLUS dorită de Iohannis după alegeri se clatină: Liberalii și useriștii pierd procente, PSD și Ponta sunt în creștere
Evoluția partidelor în barometrele IMAS. Sursa: Europa FM

USR-PLUS, în scădere

Și Alianța USR-PLUS pierde procente în sondaje, arată cercetarea IMAS. De la 20,4% în octombrie, oamenii lui Barna și Cioloș s-ar afla la 18%.

În același timp, UDMR se află ușor sub pragul electoral de 5%, cu 4,7%. Tot acolo se află și PMP-ul lui Traian Băsescu, cu 4,6%.

Barometrul IMAS a fost realizat în perioada 6-27 noiembrie 2020, pe un eșantion de 1.010 persoane cu vârste de 18 ani și peste și are o marjă de eroare de +/- 3,1%.

Coaliția lui Iohannis ar avea nevoie și de UDMR, și de PMP

Președintele Klaus Iohannis a declarat recent că își dorește o coaliție de guvernare formată de PNL și Alianța USR-PLUS.

Pe calculele din sondajul IMAS aceasta ar strânge sub 50% din voturi și ar avea nevoie cel puțin susținerea UDMR sau PMP.

Ziaristul care l-a numit „țigan cerșetor” pe Șumudică provoacă o nouă controversă! Ce a putut să spună despre Hagi
PARTENERI - GSP.RO
Ziaristul care l-a numit „țigan cerșetor” pe Șumudică provoacă o nouă controversă! Ce a putut să spună despre Hagi
Horoscop 19 ianuarie 2021. Berbecii parcurg ultima sută de metri dintr-un traseu existențial
HOROSCOP
Horoscop 19 ianuarie 2021. Berbecii parcurg ultima sută de metri dintr-un traseu existențial
Experți: Epidemia a fost în mare parte ascunsă. Cine ar fi de vină pentru răspândirea coronavirusului la nivel global
Știrileprotv.ro
Experți: Epidemia a fost în mare parte ascunsă. Cine ar fi de vină pentru răspândirea coronavirusului la nivel global
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Telekomsport
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Legătura dintre bani și emoții. Ce trebuie să știi ca să pui mai mult deoparte (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Legătura dintre bani și emoții. Ce trebuie să știi ca să pui mai mult deoparte (PUBLICITATE)