În mesajul impresionant, românul, Marius, în vârstă de 46 de ani, explică motivele pentru care s-ar întoarce în țară, dar și condițiile.

„Emigrez în România…! Da, dragi prieteni, m-aș întoarce ACASĂ pe jos, chiar și ducând cu mine tot ce am agonisit aici în străinătate dacă aș vedea că cei puși să conducă Țărișoara noastră, România, ar tenta să facă ceva pentru oamenii de rând care din punct de vedere politic și democratic sunt majoritari! Nu, domnilor, suntem ținuți cu capul plecat și preocupați de ziua de mâine! În momentul de față suntem neglijați, suntem un număr care este bine să fie ținut în neștiință și folosit o dată la doi ani pentru votul lor și atât. Cu toții promiteți ‘marea cu sarea’ după care dați vina unul pe altul că nu puteți respecta ceea ce ați promis și o puneți în așa fel încât victimele (cetățenii) spun ‘vai săracii…’. Nu, domnilor, se promit lucruri care nu se pot realiza dar face bine urechii!!! Ce poate găsi un Diasporean în țară ca să fie determinat să se întoarcă acasă? Da, știu că aveți o alternativă la cei care părăsesc țara…chinezii… muncesc mult pe bani puțini…dar gândiți-vă că dacă vă faceți bine treaba, noi ne putem întoarce ACASĂ!”, a scris Marius pe Facebook.


Citește și: EXCLUSIV/ Zoli de la Sistem cântă la marimbă, unul dintre cele mai grele instrumente din România. Are 300 kg și-l cară cinci persoane!


 


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Playtech.ro
Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Ce s-a văzut pe chipul soțului Danei Roba, când a ajuns în fața judecătorilor. Ce a plănuit după ce a lovit-o cu ciocanul în cap
Viva.ro
Ce s-a văzut pe chipul soțului Danei Roba, când a ajuns în fața judecătorilor. Ce a plănuit după ce a lovit-o cu ciocanul în cap
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
PUBLICITATE
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
Ce au descoperit legiștii la autopsia fetiței ucise în Berceni. Care ar fi, de fapt, cauza morții
FANATIK.RO
Ce au descoperit legiștii la autopsia fetiței ucise în Berceni. Care ar fi, de fapt, cauza morții
Bărbat din Botoşani, condamnat la închisoare pe viaţă după ce și-a ucis fosta soţie și le-a înjunghiat pe sora şi mama ei
Știrileprotv.ro
Bărbat din Botoşani, condamnat la închisoare pe viaţă după ce și-a ucis fosta soţie și le-a înjunghiat pe sora şi mama ei
Lovitura dată de doi soţi din Suceava, după ce au adus recolta din Olanda. Produc sute de kilograme, iar unul se vinde cu 50 de lei
Observatornews.ro
Lovitura dată de doi soţi din Suceava, după ce au adus recolta din Olanda. Produc sute de kilograme, iar unul se vinde cu 50 de lei
BREAKING NEWS | Gigi Mulţescu "are început de Alzheimer"! Drama din spatele absenţei din fotbal a ex-antrenorului de la Dinamo. Ce doresc să facă acum cunoscuţii săi | EXCLUSIV
Orangesport.ro
BREAKING NEWS | Gigi Mulţescu "are început de Alzheimer"! Drama din spatele absenţei din fotbal a ex-antrenorului de la Dinamo. Ce doresc să facă acum cunoscuţii săi | EXCLUSIV
'Am fost agresată, înșelată, umilită'. Magda Vasiliu a făcut dezvăluiri tulburătoare, după ce Dana Roba a ajuns în stare critică la spital
Unica.ro
'Am fost agresată, înșelată, umilită'. Magda Vasiliu a făcut dezvăluiri tulburătoare, după ce Dana Roba a ajuns în stare critică la spital
Horoscop 10 iunie 2023. Scorpionii trebuie să fie onești cu ei înșiși și să recunoască ce nu le-a ieșit din tot ce au vrut să facă în ultima perioadă
HOROSCOP
Horoscop 10 iunie 2023. Scorpionii trebuie să fie onești cu ei înșiși și să recunoască ce nu le-a ieșit din tot ce au vrut să facă în ultima perioadă