De Mihai Niculescu,

UPDATE 22 august, ora 9:30: Inspectoratul de Poliție Județean Buzău precizează că tânăra sechestrată în Spania a fost eliberată „în numai 8 ore de la primirea unei sesizări” din partea unui român stabilit în Germania. Bărbatul a precizat că tânăra din Buzău este ținută cu forța într-un apartament din orașul spaniol Monzon, existând informații că ea ar fi fost bătută și violată.

„În baza datelor furnizate din România, autorităţile spaniole au efectuat o percheziţie într-un imobil, unde a fost identificată victima, o tânără de 24 de ani şi mai mulţi cetăţeni marocani.

Iniţial, victima a declarat că nu se află într-o stare de pericol, însă autorităţile judiciare spaniole au stabilit că aceasta prezinta pe corp răni mai vechi. A fost transportată la spitalul din localitate pentru asistenţă medicală, fiind cazată ulterior într-un Centru de Protecţie Împotriva Violenţei”, se arată într-un comunicat al IPJ Buzău.


De la momentul apelului până când a fost pusă în libertate de mascații de la trupele speciale au trecut doar câteva ore. În acest timp, Poliția Română a comunicat datele omologilor spanioli, iar aceștia au găsit locația în care se afla victima.

Femeia de 24 de ani era ținută într-un apartament din localitatea Monzon și a reușit să-și sune familia din România, pe 16 august, spunând că este răpită și sechestrată în Spania, relatează Digi24.

Guardia Civil a lansat o operațiune de căutare și a reușit să identifice apartamentul în care era sechestrată românca. Polițiștii au găsit-o într-un pat, având răni pe un antebraț, ce ar putea fi de la un cuțit, potrivit 20minutos.es.

La percheziție s-au găsit 18 grame de cocaină și două de marijuana. Bărbatul de 36 de ani care a sechestrat-o pe româncă este acum cercetat în libertate.

Citeşte şi:

Amendă uriașă pentru arhitectul care a construit „Podul Constituției” din Veneția. Turiștii consideră construcția o adevărată capcană pentru ei

Un primar spaniol vorbește despre relația cu cei 12.000 de români din orașul pe care îl guvernează: „O colaborare nu trebuie să funcționeze pe sistemul: îți dau, îmi dai”

Ambasadorul afgan în Spania a fost tâlhărit pe străzile Barcelonei

Reacția unei tenismene după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'
GSP.RO
Reacția unei tenismene după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'
Horoscop 31 mai 2020. Leii trebuie să-și tempereze pornirile, Berbecii au parte de o zi armonioasă
HOROSCOP
Horoscop 31 mai 2020. Leii trebuie să-și tempereze pornirile, Berbecii au parte de o zi armonioasă