26 Mar. 2018 05:30 , de Daniel Ionașcu

EXCLUSIV | România a ajuns să importe cartofi din Egipt, deși produce din plin pentru a acoperi consumul

Distribuie

România a ajuns să importe cartofi din Egipt, în condițiile în care țara noastră poate produce din plin pentru a acoperi consumul autohton, iar producătorii autohtoni se plâng de ”invazia” produselor străine. Cartofii egipteni și-au făcut apariția pe rafturile lanțurilor de magazine din țara noastră, alături de cei din Polonia, Grecia sau Olanda.

România a importat anul trecut peste 135.000 de tone de cartofi în stare proaspătă sau refrigerată, în valoare totală de 35,6 milioane de euro.

Importul de alimente este una dintre principalele îngrijorări ale autorităților, mâncarea importată situându-se ani la rând la circa 70% din consum. Problema este stringentă deoarece țara noastră poate produce local legume sau fructe. Darămite să ajungă să importe din țări aproape deșertice, cum este Egiptul, sau stâncoase, cum e Grecia.

În cautarea cartofului pierdut

La nivelul anului 2016, consumul anual mediu pe locuitor a fost de 95,5 kilograme, iar disponibilul pentru consum uman s-a ridicat la 1,88 milioane de tone, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), trimise la solicitarea Libertatea.

Date oficiale pentru consumul de cartofi pe anul 2017 nu există, iar acestea vor fi gata abia în luna noiembrie.

Producția României s-a ridicat la 2,68 milioane de tone în anul 2016, conform datelor Ministerului Agriculturii, dar în 2017 aceasta a crescut la 3,12 milioane de tone.

Nu toată această cantitate este însă disponibilă pentru consumul uman, căci mari cantități de cartofi sunt consumate și în fermele de porci.

Importăm din Polonia, Grecia, Germania

Datele privind comerțul exterior al României ne arată și alte surprize. România a importat anul trecut 135.916 tone de cartofi, valoarea acestora fiind de aproximativ 35,6 milioane de euro. Spre comparație, în 2016 am importat 167.077 tone, în valoare de 37,1 milioane de euro.

Cea mai mare parte a importurilor de cartofi provine din Polonia, respectiv 54.986 de tone. Valoarea acestora este 9,6 milioane de euro.

Pe următorul loc se află Grecia, de unde au fost aduse 18.359 tone, în valoare de 6,1 milioane de euro.

Podiumul este completat de către Germania, cu 14.763 tone, echivalentul a 4,73 milioane de euro.

Următoarele locuri sunt ocupate de către Franța (9.789 tone și 1,74 milioane de euro), Egipt (7.974 tone și 2,77 milioane de euro), Olanda (6.240 tone și 4,98 milioane de euro, Austria (6.015 tone și 1,198 milioane de euro) și Ungaria (4.625 tone și 1,1 milioane de euro).

Din Egipt s-au importat în 2016 doar 319 tone de cartofi, în valoare de 115.034 euro, astfel că în 2017 cantitățile importate au crescut de 25 de ori.

Exporturi în Moldova

Exporturile totale de cartofi ale României s-au ridicat anul trecut la 20.397 de tone de cartofi, în valoare de 2,6 milioane de euro. Cea mai mare cantitate, de 17.380 tone de cartofi a ajuns în Republica Moldova. Valoarea exporturilor a fost de 1,75 milioane de euro.

Cum am ajuns să importăm barabule

Producătorii români se plâng că investițiile necesare sunt mari, iar prețul cartofului la poarta fermei este de 60 de bani pe kilogram. În magazine, kilogramul ajunge la 2,3-2,5 lei pe kilogram sau chiar mai mult. De asemenea, producătorii spun că fermierii din alte țări ale Uniunii Europene primesc subvenții mai mari.

În anii trecuți, producătorii români s-au plâns de faptul că importurile de cartofi din țările europene ajung să îi falimenteze. La rândul lor, aceste importuri vin la prețuri foarte mici, ca urmare a embargoului impus de Rusia importurilor de produse agricole. Acest embargou a venit, la rânsul său, că o contramăsură luată de Moscova la impunerea de sancțiuni economice, ca urmare a anexării Crimeei și a sprijinirii cu arme a rebelilor din estul Ucrainei.

Concomitent, maile lanțuri de hipermarketuri și supermarketuri din România sunt în totalitate străine, iar deciziile privind aprovizionarea se iau și în funcție de strategiile de grup.

În România activează Kaufland (Germania), Auchan (Franța), Metro (Germania), Carrefour (Franța), Cora (Belgia/Franța), Mega Image (Belgia/Olanda), Lidl (Germania), Penny (Germania), Selgros (Elveția) și Profi.

Aceasta din urmă este deținută de fondul Mid Europa Partners din Marea Britanie, după ce inițial a fost parte a grupului Louis Delhaize, cel care deține și Cora, iar ulterior a fost în posesia unui fond polonez.

Kaufland și Lidl sunt parte a grupului german Schwarz. Carrefour a cumpărat lanțul de magazine Billa, iar Auchan a înglobat Real.


VIDEO / Meteorologii confirmă: Se schimbă anotimpurile! Motivul care a dus la venirea iernii în mijlocul primăverii

Loading...
Comentarii