De Valentina Postelnicu,

„Ar trebui să avansăm cu politica ‘uşilor deschise’. România susţine deplin decizia de a transmite o invitaţie de aderare Macedoniei de Nord”, a spus şeful statului, la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivel de şefi de stat şi de guvern, arătând că statele membre NATO ar trebui să asigure o apărare şi o descurajare mai puternic.

„Trebuie să avem forţele potrivite, cu pregătirea şi capacitatea de mişcare potrivite, cu structura corectă de comandă şi cu capacităţile corecte de a acţiona în mod eficient ca un adevărat factor de descurajare. Avem nevoie de o abordare şi de o planificare unitare de apărare pentru întregul Flanc estic. Trebuie să implementăm în totalitate postura coerentă în regiune pe toate dimensiunile – pământ, apă şi aer”, a spus şeful statului.

Preşedintele a reiterat că împărţirea sarcinilor este esenţială în eforturile NATO de descurajare. Şeful statului a reamintit că încă din anul 2017 România a alocat 2% din PIB pentru Apărare.

„Peste 33% din cheltuieli au fost alocate pentru achiziţia de echipamente majore, iar anul acesta vor fi de 35%. Suntem angajaţi ferm să continuăm”, a conchis Klaus Iohannis.

Președintele Iohannis a arătat că România a făcut propuneri concrete în ceea ce priveşte prezenţa înaintată în regiunea Mării Negre, menţionând că ţara noastră acţionează să crească pregătirea Brigăzii multinaţionale pe care o găzduieşte.

Bunicul Petre este singurul sprijin din viața Isabelei, fetița de 9 ani. Îngrozitor ce au vrut părinții să-i facă propriului copil
Recomandări

Bunicul Petre este singurul sprijin din viața Isabelei, fetița de 9 ani. Îngrozitor ce au vrut părinții să-i facă propriului copil

Şeful statului a precizat că România s-a oferit să găzduiască o capacitate multinaţională de comandă şi control pentru sprijinirea prezenţei înaintate a NATO.

Klaus Iohannis a mai subliniat că este nevoie de luarea rapidă a deciziilor şi de sporirea pregătirii militare, context în care i-a mulţumit preşedintelui american, Donald Trump, pentru „Readiness Initiative”.

„Ar trebui să creştem rolul NATO în combaterea terorismului”, a adăugat Iohannis.

Liderii celor 29 de state membre au publicat declaraţia Summitului de la Bruxelles, la finalul primei zile a reuniunii. Zona Mării Negre şi România sunt menţionate de câteva ori.

Potrivit documentului de la finalul primei zile a summitului NATO, şefii de stat şi de guvern au luat act de oferta României de a găzdui un comandament militar la nivel de corp de armată. Asta înseamnă cu nu a fost luată o decizie finală, dar specialiştii militari vor analiza acest proiect, care ar putea fi dezbătut din nou la NATO, în toamnă.

Citește și: Culmea hoţiei, să furi din puşcărie telefoane mobile care erau pentru angajații penitenciarelor. Cât costă un telefon mobil în spatele gratiilor

"Nu știa să umble cu ea, se încurca în butoane!" Ce i-a spus Alexandru Tudor lui Becali când i-a înapoiat bolidul de 100.000 euro
GSP.RO

"Nu știa să umble cu ea, se încurca în butoane!" Ce i-a spus Alexandru Tudor lui Becali când i-a înapoiat bolidul de 100.000 euro

Horoscop 23 octombrie 2019. Este momentul ca Taurii să tragă linie și să vadă ce s-a ales de eforturile lor
HOROSCOP

Horoscop 23 octombrie 2019. Este momentul ca Taurii să tragă linie și să vadă ce s-a ales de eforturile lor