„Românii care vin din țări terțe, din afara UE, vor prezenta un test PCR obținut cu cel mult 48 de ore. Cei care nu sunt vaccinați vor intra în carantină timp de 10 zile. Cei care vin din UE vor trebui să prezinte ca până acum certificatul verde Covid”, a declarat Alexandru Rafila.

Cetățenii români care intră în țară dintr-un stat non-UE fără a avea un test negativ vor intra obligatoriu într-o carantină de 14 zile. Persoanele nevaccinate și netrecute prin boală în ultimele șase luni, care călătoresc din alte state membre UE aflate în zona roșie, urmează a fi carantinate zece zile.

La rândul său, Raed Arafat a anunțat că se va introduce un „passager locator form” pentru ca autoritățile să poată vedea mai ușor unde se află o persoană infectată pentru a se stabili persoanele cu care a intrat în contact. Acest formular va intra în vigoare de la 20 decembrie.

„Formularul PLF va fi obligatoriu, trebuie completat de către toți cei care intră în țară”, a subliniat Raed Arafat.

Hotărârea CNSU, care prevede și introducerea testelor PCR obligatorii, va fi adoptată luni, a precizat coordonatorul DSU, și va intra în vigoare într-un termen de 48-72 de ore.

„Deoarece specialiștii anticipează o posibilă creștere a incidenței în următoarele săptămâni, vaccinarea persoanelor rămâne cea mai eficientă și importantă formă de protecție, mai ales a celor din categoriile vulnerabile”, a transmis și Guvernul într-un comunicat de presă.

Ședința a fost convocată după ce Ministerul Sănătății a anunțat sâmbătă seară că doi dintre cei 46 de români repatriați pe 30 noiembrie din Africa de Sud au fost confirmați cu varianta Omicron a coronavirusului.

„Este vorba despre o femeie în vârstă de 48 de ani din județul Brașov și un bărbat în vârstă de 59 de ani din județul Vaslui. Ambele persoane, izolate la domiciliu, sunt asimptomatice”, a anunțat Ministerul Sănătății, care a transmis că INSP a primit în această după-amiază rezultatul primelor secvenţieri efectuate la Institutul Național de Cercetare Medico-Militară Cantacuzino Bucureşti.

Ministrul sănătății a precizat că cele trei persoane confirmate pozitiv după întoarcerea din Africa de Sud sunt „complet vaccinate împotriva Covid-19”.

Autoritățile mai așteaptă acum rezultatul probei colectate de la un jucător de rugby de la SCM Baia Mare, confirmat cu coronavirus după ce s-a întors din Africa de Sud cu același zbor ca persoanele confirmate deja cu Omicron.

Urmărește-ne pe Google News
„Nemții au vrut să știe dacă are soție: «Vii cu ea aici, te muți cu ea»”. Dezvăluirile făcute acum de Diana Munteanu, a fost căsătorită timp de 7 ani cu Claudiu Niculescu
PARTENERI - GSP.RO
„Nemții au vrut să știe dacă are soție: «Vii cu ea aici, te muți cu ea»”. Dezvăluirile făcute acum de Diana Munteanu, a fost căsătorită timp de 7 ani cu Claudiu Niculescu
Amendă colosală pentru Kaufland România din cauza unui client. Ce lege majoră s-a încălcat
Playtech.ro
Amendă colosală pentru Kaufland România din cauza unui client. Ce lege majoră s-a încălcat
Mama copilului sfâșiat de câine nu înțelege cum s-a putut întâmpla tragedia: "Până şi hoţii mi-au intrat şi mi-au mângâiat câinii"
Observatornews.ro
Mama copilului sfâșiat de câine nu înțelege cum s-a putut întâmpla tragedia: "Până şi hoţii mi-au intrat şi mi-au mângâiat câinii"
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
HOROSCOP
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Știrileprotv.ro
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale