„Nu suntem ca ei. Și dacă suntem ca ei, atunci pentru ce ne mai luptăm? Ne luptăm pentru că suntem diferiți și pentru dreptul nostru de a fi diferiți. Nu fasciști, nu isterici, ci pur și simplu nu idioți așa cum sunt ei. Dacă vecinul nostru e idiot, trebuie să fim și noi idioți?”, spune Simonian, în timpul emisiunii, potrivit înregistrării.

Moderatorul dezbaterii televizate, Roman Babaian, o completează: „Nu știu, dar exact asta vor ei de la noi, pentru că noi suntem mai puternici, suntem mai deștepți, suntem mai nobili, suntem pur și simplu extraordinari și, prin urmare, noi trebuie să facem primul pas. Dar acest prim pas, acolo (în Occident, n.red), e văzut ca o slăbiciune…”

Simonian îl întrerupe aproape violent pe moderator și spune: „Putem să scuipăm pe ceea ce cred ei , ceea ce facem (războiul din Ucraina, n.red) o facem pentru noi, nu pentru ei. Eu pot să scuip pe ei. Ei vorbesc despre două scenarii. Al Treilea Război Mondial și victoria Rusiei și înfrângerea Ucrainei. După părerea lor, victoria Rusiei ar însemna ca Rusia să păstreze cel puțin ceva, incluzând Crimeea. Dar ei cred că Ucraina ar trebui să ia totul: Donbas, Herson, Zaporojie și Crimeea, de asemenea. Asta e ceea ce le convine. Alte opțiuni nu sunt convenabile pentru ei, dar Al Treilea Război Mondial nu le e convenabil nici lor”.

Un nou cutremur de 7,5 produs în Turcia, la nouă ore după cel de 7,8. Bilanțul victimelor crește de la oră la oră
Recomandări
Un nou cutremur de 7,5 produs în Turcia, la nouă ore după cel de 7,8. Bilanțul victimelor crește de la oră la oră
 

Șefa postului rus de televiziune Russia Today afirmă apoi că sub nicio formă Rusia nu va renunța la teritoriile cucerite.

„Sub ce circumstanțe vom renunța noi la Crimeea? Vom renunța fără Al Treilea Război Mondial? Ei se vor opri ca să o ia? Asta înseamnă Al Treilea Război Mondial. Ce vom face noi ca să nu dăm Crimeea? Sau, dacă vreți, ce nu vom face? E foarte clar din discursul original al lui Biden că ei nu sunt pregătiți să negocieze, așa am auzit și am înțeles noi din ce spune. Spune că dacă Putin e gata să plece complet din Ucraina, atunci putem discuta cum să facă asta. Adică sunt gata să discute cu Putin doar în termenii unei capitulări și nimic altceva”, își continuă discursul redactora-șefă a postului de televiziune Russia Today.

Apoi Simonian discută despre amenințarea Rusiei de a folosi arme nucleare. Afirmă că nu vor fi folosite niciodată asupra Kievului, acest scenariu fiind „ceva ce iese total din discuție, din mai multe motive”.

Momentul șocant în care un bloc se prăbușește în Şanliurfa, ca urmare a seismului puternic care a lovit Turcia. VIDEO
Recomandări
Momentul șocant în care un bloc se prăbușește în Şanliurfa, ca urmare a seismului puternic care a lovit Turcia. VIDEO

„Nu ar rezolva nimic, pentru că noi deja am luat Kievul și l-am înfrânt în prima săptămână (a invaziei din februarie, n.red.). Noi am fost deja la Hostomel și oriunde în altă parte. Practic, noi l-am luat (Kievul, n.red.). Cunosc militari care au fost acolo și au fost îngroziți când au primit ordinul să plece”, afirmă Simonian.

Ea susține apoi că armele nu vor fi folosite de fapt împotriva Kievului, deoarece acolo sunt monumente valoroase. Amenință în schimb Occidentul: „Din martie noi nu mai luptăm împotriva Kievului, luptăm împotriva Vestului, a Occidentului. Așa că pentru ce naiba să lovim Kievul? Noi nu purtăm un război împotriva Kievului, toate astea nu-și au rădăcina la Kiev. Niciodată nu vom bombarda Kievul, din două motive: locurile noastre sfinte care se găsesc în Kiev. Dar la Washington, la Londra, nici la Berlin, nu e vreun loc sfânt al nostru.”

Păreau cuplul perfect, iar divorțul lor a șocat pe toată lumea. Cu cine a fost surprins acum la Roma
GSP.RO
Păreau cuplul perfect, iar divorțul lor a șocat pe toată lumea. Cu cine a fost surprins acum la Roma
Urmărește-ne pe Google News
Comentarii (6)

jill   •   04.12.2022, 21:17

FEREASCA DUMNEZEU de asa *** mincinoasa și vândută lui Putin pe viata .ăștia vor plăti toți la tribunalul internațional.

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

fritzcapablanca   •   04.12.2022, 17:37

Dupa cum delireaza fiinta asta cu fusta, am impresia ca s-a terminat vodca si se consuma in draci diluant sau spirt sanitar. Bietii rusnaci...

Jumbo   •   04.12.2022, 14:36

Patriotul Putin graieste doar adevarul. Slava Rossiaaaaaaa 😀😀😀

    Feradol   •   05.12.2022, 09:19

    Jumbo   •  04.12.2022, 14:36

    Patriotul Putin graieste doar adevarul. Slava Rossiaaaaaaa 😀😀😀

    Pentru acest comentariu contul tău a crescut cu 3,8 ruble. Dacă vrei 5 ruble pe zi, te așteaptă putinel cu izmene de iarnă să te trimită în prima linie pe front. Nu fi lacheu, Dumbo, te îmbogățești în ruble!

      Jumbo   •   05.12.2022, 12:53

      Feradol   •  05.12.2022, 09:19

      Pentru acest comentariu contul tău a crescut cu 3,8 ruble. Dacă vrei 5 ruble pe zi, te așteaptă putinel cu izmene de iarnă să te trimită în prima linie pe front. Nu fi lacheu, Dumbo, te îmbogățești în ruble!

      Feradol. N am vazut ruble n viata mea. Dar AM CASTIGAT DOLARI, DIN MUNCA CINSTITA, IN TARA UNDE S TIPARITI. Tu nici nu stii unde i tara aia pe harta, cocosel😀😀😀

        Feradol   •   05.12.2022, 21:58

        Jumbo   •  05.12.2022, 12:53

        Feradol. N am vazut ruble n viata mea. Dar AM CASTIGAT DOLARI, DIN MUNCA CINSTITA, IN TARA UNDE S TIPARITI. Tu nici nu stii unde i tara aia pe harta, cocosel😀😀😀

        Și de ce nu stai în maica Russssia, de ce păcătuiești in vest la dolarii diavolului? Stai pe rublele Domnului tău, facă-se operațiunea lui specială de 3 zile, fie-i Cesiu, Plutoniul și Uraniul ușor îmbogățit, amin!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mutare șoc pe piața media! Mihai Bendeac a semnat cu rivalii?! Vedeta a făcut un anunț surpriză
Playtech.ro
Mutare șoc pe piața media! Mihai Bendeac a semnat cu rivalii?! Vedeta a făcut un anunț surpriză
Tragedia de la cutremurul din 1977. Cântăreața Doina Badea a murit, atunci, împreună cu toată familia. Nu i-a fost niciodată găsit trupul
Viva.ro
Tragedia de la cutremurul din 1977. Cântăreața Doina Badea a murit, atunci, împreună cu toată familia. Nu i-a fost niciodată găsit trupul
O companie elveţiană vine în România şi investeşte 20 de milioane de euro. Angajează 200 de persoane
Observatornews.ro
O companie elveţiană vine în România şi investeşte 20 de milioane de euro. Angajează 200 de persoane
FOTO După ce a rămas fără casă, o femeie a luat o decizie radicală. A renunțat la traiul obișnuit și s-a mutat într-un avion
Știrileprotv.ro
FOTO După ce a rămas fără casă, o femeie a luat o decizie radicală. A renunțat la traiul obișnuit și s-a mutat într-un avion
Cel mai mare cutremur din istoria României. A durat 2 minute și 30 de secunde, mai multe orașe au fost distruse aproape complet
FANATIK.RO
Cel mai mare cutremur din istoria României. A durat 2 minute și 30 de secunde, mai multe orașe au fost distruse aproape complet
Gestul superb făcut de un român, în mijlocul catastrofei provocate de cutremurul din Turcia! A mişcat tot oraşul prin decizia luată
Orangesport.ro
Gestul superb făcut de un român, în mijlocul catastrofei provocate de cutremurul din Turcia! A mişcat tot oraşul prin decizia luată
Horoscop 6 februarie 2023. Leii ar fi bine să nu încerce să forțeze situațiile care nu le convin pentru că nu vor rezolva nimic pe această cale
HOROSCOP
Horoscop 6 februarie 2023. Leii ar fi bine să nu încerce să forțeze situațiile care nu le convin pentru că nu vor rezolva nimic pe această cale
Inovația digitală care vine în ajutorul părinților cu copii de peste 10 ani
PUBLICITATE
Inovația digitală care vine în ajutorul părinților cu copii de peste 10 ani