UPDATE 13 august, ora 7.15: Salman Rushdie a fost conectat la un ventilator, informează AFP, citată de Agerpres. Andrew Wylie, agentul scriitorului britanic, a declarat că ”veştile nu sunt bune”, iar scriitorul riscă să-și piardă un ochi.

UPDATE ora 23.50: Bărbatul care l-a înjunghiat pe Salman Rushdie este un tânăr de 24 de ani din New Jersey, pe nume Hadi Matar, a anunțat poliția din New York într-o conferință de presă. Acesta a acționat singur. Nu se cunoaște deocamdată motivația atacului.

UPDATE ora 21.20: Salman Rushdie a intrat în operație, a anunțat Andrew Wylie, purtătorul de cuvânt, într-o declarație citată de Reuters, fără a da alte detalii despre starea scriitorului.

UPDATE ora 21.16: Guvernatorul Kathy Hochul a precizat că un polițist a fost cel care i-a salvat viața lui Salman Rushdie.

„Vreau să laud Poliția de Stat. A fost un polițist de stat care a reacționat și i-a salvat viața, l-a protejat pe el și pe moderatorul care a fost atacat”, a declarat Hochul.

Incidentul a avut loc în Chautauqua, „o comunitate rurală foarte liniștită”, spune guvernatorul, „unde cei mai importanți vorbitori și lideri de gândire, din politică și justiție, și toată lumea se adună pentru libera exprimare a gândirii. Deci, acesta este un loc ideal pentru ca el să poată vorbi și asta încerca să facă chiar înainte de a fi atacat”.

Pensionarii români renunță la medicamente, murături și carne ca să-și plătească facturile la iarnă. „Am trecut prin perioade şi mai grele, ştim cum e”
Recomandări
Pensionarii români renunță la medicamente, murături și carne ca să-și plătească facturile la iarnă. „Am trecut prin perioade şi mai grele, ştim cum e”

Atacul „ne lovește pe toți (…). Nu suntem descurajați (…), condamnăm ceea ce s-a întâmplat, condamnăm orice violență și dorim ca oamenii să simtă libertatea de a vorbi și de a scrie adevărul”, a mai spus guvernatorul statului New York.

UPDATE ora 19.58: Guvernatorul statului New York, Kathy Hochul, a confirmat că Salman Rushdie este în viață și a fost transportat la spital, relatează The Guardian.

„Este sfâșietor să afli că (…) un individ proeminent, Salman Rushdie, a fost atacat pe o scenă din vestul New York-ului, chiar înainte să țină un discurs. El trăiește. A fost transportat, transportat pe calea aerului în siguranță. (…) Primește îngrijirea de care are nevoie, se află la un spital local”, a spus Hochul într-o declarație de presă.

Guvernatorul a confirmat, de asemenea, că moderatorul evenimentului a fost și el atacat, poliția statului New York afirmând anterior că intervievatorul a suferit o rană ușoară la cap.

UPDATE ora 19.14 Poliția statului New York anunță într-un comunicat că Salman Rushdie a suferit „o aparentă înjunghiere la gât” și a fost transportat la spital, relatează The Guardian.

Ce înseamnă să fii bărbat. De la Zidane la Federer și Nadal
Recomandări
Ce înseamnă să fii bărbat. De la Zidane la Federer și Nadal

„Pe 12 august 2022, în jurul orei 11 a.m., un suspect a alergat pe scenă și i-a atacat pe Rushdie și pe intervievator. Rushdie a suferit o aparentă înjunghiere la gât și a fost transportat cu elicopterul la un spital din zonă. Starea lui încă nu este cunoscută”, se precizează în comunicat.

Atacatorul se află în custodia poliției.

***

Știre inițială: Atacul a avut loc în jurul orei locale 10:45, la scurt timp după ce scriitorul britanic de origine indiană, în vârstă de 75 de ani, a urcat pe scenă pentru a susține un discurs la Instituția Chautauqua, o comunitate din vestul New York-ului care oferă programe artistice și literare în timpul verii.

Martorii au povestit că au văzut un bărbat alergând spre scenă și apoi „lovindu-l cu pumnii sau cu un cuțit” pe Rushdie. Scriitorul s-a prăbușit apoi pe podea. Pe panoul alb de pe scenă sunt urme de sânge.

Scriitorul Salman Rushdie a fost înjunghiat în gât, pe o scenă din New York, când se pregătea să țină un discurs
Salman Rushdie, căzut la podea, după atac. Organizatorii și echipa de filmare îi acordă primul ajutor
Emilia Șercan publică plagiatul comis de ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, care și-a însușit 92 de pagini din munca a doi profesori într-un curs universitar. Apoi le-a furat de tot lucrarea, semnându-se el
Recomandări
Emilia Șercan publică plagiatul comis de ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, care și-a însușit 92 de pagini din munca a doi profesori într-un curs universitar. Apoi le-a furat de tot lucrarea, semnându-se el
Scriitorul Salman Rushdie a fost înjunghiat în gât, pe o scenă din New York, când se pregătea să țină un discurs
Sunt urme de sânge pe panoul de pe scena unde a fost atacat scriitorul

Informații despre starea lui de sănătate nu sunt deocamdată cunoscute.

Atacatorul a fost reținut.

Pe rețelele sociale a apărut un videoclip în care se vede cum participații la evenimentul organizat de instituţia non-profit aleargă către scenă.

„A fost doar un atacator. Era îmbrăcat în negru. Avea o haină neagră largă pe el. A alergat cu viteza fulgerului spre el”, a declarat pentru The New York Times Elisabeth Healey, care se afla în public.

Cartea lui Rushdie „Versetele satanice” a fost interzisă în Iran din 1988, deoarece mulți musulmani consideră că este o blasfemie. Un an mai târziu, fostul lider al Iranului, ayatollahul Ruhollah Khomeini, a emis o fatwa sau edict, prin care cerut moartea lui Rushdie. O recompensă de peste 3 milioane de dolari a fost anunțată pentru oricine îl ucide pe Rushdie.

Scriitorul a petrecut un deceniu sub protecție britanică după ce fatwa a fost emisă împotriva lui. El a publicat un volum de memorii despre viața lui sub fatwa, denumit „Joseph Anton”, pseudonimul pe care l-a folosit în timp ce era sub protecția poliției britanice.

Teheranul s-a distanțat între timp de decretul lui Khomeini, dar sentimentul anti-Rushdie a persistat.

Cine este Salman Rushdie

Fiul unui om de afaceri musulman de succes din India, Salman Rushdie a fost educat în Anglia, mai întâi la Rugby School, apoi la Universitatea din Cambridge, unde a obținut un master în istorie, relatează CNN.

După facultate, a început să lucreze pe postul de copywriter la Londra, înainte de a publica primul său roman, „Grimus” în 1975.

Cel de-al doilea roman al său, „Copii din miez de noapte”, publicat în 1981, a câștigat premiul Booker, care se acordă anual celei mai bune opere scrise în limba engleză.

Modul în care Rushdie a tratat subiectele politice și religioase delicate l-a transformat într-o figură controversată.

Noul său roman „Orașul Victoriei” urmează să fie publicat în februarie.

Rushdie, care are cetățenie indiană, britanică și americană, locuiește în SUA din anul 2000.

Foto: EPA, Profimedia

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cum arăta impresara după bătaia cu Reghecampf. Este ajutată de o prietenă să meargă, primele imagini
GSP.RO
Cum arăta impresara după bătaia cu Reghecampf. Este ajutată de o prietenă să meargă, primele imagini
ȘOC! Meghan Markle l-a AMENINȚAT pe Prințul Harry. SCANDALUL uriaș despre care tocmai s-a aflat: 'I-a spus că...'
Playtech.ro
ȘOC! Meghan Markle l-a AMENINȚAT pe Prințul Harry. SCANDALUL uriaș despre care tocmai s-a aflat: 'I-a spus că...'
Mesajul transmis de Sarah, fiica vitregă a lui Reghe, după ce antrenorul a bătut-o pe Prodanca în plină stradă. Cuvintele ei au stârnit un val de reacții
Viva.ro
Mesajul transmis de Sarah, fiica vitregă a lui Reghe, după ce antrenorul a bătut-o pe Prodanca în plină stradă. Cuvintele ei au stârnit un val de reacții
Situaţia e-commerce-ului în România: de ce ţara noastră este mult înaintea Bulgariei, însă în spatele Ungariei
Observatornews.ro
Situaţia e-commerce-ului în România: de ce ţara noastră este mult înaintea Bulgariei, însă în spatele Ungariei
Haos în Rusia! Un bărbat a deschis focul într-un birou de recrutare din Irkuţk. Șeful unității se află în stare critică
Știrileprotv.ro
Haos în Rusia! Un bărbat a deschis focul într-un birou de recrutare din Irkuţk. Șeful unității se află în stare critică
Invitații nu s-au uitat la bani. Cât a fost darul la botezul lui Liam, fiul lui Laurențiu Reghecampf
FANATIK.RO
Invitații nu s-au uitat la bani. Cât a fost darul la botezul lui Liam, fiul lui Laurențiu Reghecampf
Revolta oligarhilor! Cunoscutul lui Putin anunţă data la care va fi dat jos preşedintele Rusiei. Cât de aproape e momentul istoric
Orangesport.ro
Revolta oligarhilor! Cunoscutul lui Putin anunţă data la care va fi dat jos preşedintele Rusiei. Cât de aproape e momentul istoric
Horoscop 26 septembrie 2022. Capricornii simt puterea pe care o promite această zi, dar trebuie să știe că totul vine cu un preț și cu o condiție
HOROSCOP
Horoscop 26 septembrie 2022. Capricornii simt puterea pe care o promite această zi, dar trebuie să știe că totul vine cu un preț și cu o condiție
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?
PUBLICITATE
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?