MENIU CAUTĂ
06 Dec. 2017 21:00 , de Raluca Diaconu

VIDEO-REPORTAJ/Săvârșin suferă! „Regelui îi plăcea enorm să povestească amintiri, întâmplări hazlii”

Distribuie

Tristețe! Acesta este cuvântul care descrie cel mai bine atmosfera acestor zile din localitatea de suflet a Regelui Mihai I, Săvârșin. Localnicii, în frunte cu primarul, spun că simt un gol imens în suflet odată cu trecerea în neființă a Regelui Mihai I, care era strâns legat de comuna de pe Valea Mureșului. Oamenii își amintesc cu nostalgie de plimbările Alteței Sale pe străzile din Săvârșin sau de vizitele pe care le făcea an de an, de Crăciun, în casele lor.

Castelul Familiei Regale de la Săvârșin a fost amenajat de Regina Elena și ocupa un loc aparte și în inima Regelui Mihai I. Oamenii vorbesc acum cu tristețe enormă de momentele în care regele se plimba pe străzile din Săvârșin sau mergea la cumpărături.

Primarul Ioan Vodicean își amintește cu nostalgie momentul în care l-a cunoscut pe monarh. Era un simbol al modestiei, al simplității, al bunului simț, ne spune edilul comunei de pe Valea Mureșului. Primarul și preotul din localitate erau invitați la masă la castel, de sărbători.

Mult mai târziu și-a dat seama Ioan Vodicean că stătea la masă cu istoria și contribuia la scrierea ei.

„Primul mandat a fost în 2004, cred că atunci chiar a fost prima dată când m-am întâlnit cu regele. Cred că emoțiile au fost atât de mari încât nu am prea multe amintiri, a fost un moment foarte emoționant, nici nu am realizat atunci însemnătatea acestuia. Abia după aceea am realizat că am stat cu regele la masă, că am fost parte din istorie', ne spune primarul Vodicean.

Regele Mihai s-a întors în anul 2001 la Săvârșin, pentru prima oară după abdicare. De atunci, de fiecare Crăciun, Familia Regală mergea în mijlocul localnicilor. Era o tradiție să fie primiți colindători la castel, iar Familia Regală să pregătească pachete cu cadouri pentru familii nevoiașe.

„Participam la sărbătorile religioase când Familia Regală petrecerea sărbătorile la Săvârșin. Eram invitați de fiecare dată la masa de prânz, împreună cu preotul din localitate. Era ca și în viața de zi cu zi, Maiestatea Sa era un om foarte simplu, simplitatea și modestia erau caracteristicile lui, modul în care îi trata pe cei din jur', ne mai povestește Ioan Vodicean.

Săvârșin suferă!

Săvârșin suferă! „Regelui îi plăcea enorm să povestească amintiri de aici, întâmplări mai hazlii'

Cu timpul, s-au obișnuit cu simplitatea Regelui Mihai

Regele Mihai I era un foarte mare fan al plimbărilor prin Săvârșin, conducea singur mașina, fiind cunoscut ca un împătimit al autoturismelor și pilota singur avionul atunci când ateriza la Vărădia.

Oamenii s-au obișnuit, cu timpul, cu simplitatea regelui. Li se părea firesc să-l vadă pe stradă, la cumpărături sau chiar să se trezească cu el la ușă.

„La marile sărbători, Familia Regală pregătea mâncare, pachete la 200 de familii și în unele situații mergea chiar regele în casele lor. La Crăciunul din 2014, a fost ultima masă la care am participat, a fost și ultimul Crăciun pe care Maiestatea Sa l-a petrecut la Săvârșin. Au fost mai multe momentele în care am stat de vorbă cu regele. Îi plăcea foarte mult să povestească amintiri legate de zona Săvârșinului, de oamenii pe care i-a cunoscut, întâmplări mai hazlii', completează Vodicean.

I-a spart ouăle unei femei când ateriza cu avionul și i-ar fi dat bani să cumpere o fermă

Primarul din Săvârșin spune că poate cea mai amuzantă întâmplare a fost când regele a speriat o femeie din localitate care transporta ouă. I-a spart toate ouăle și atunci, ca să compenseze, i-ar fi dat bani să cumpere o fermă.

„Mi-a rămas în minte o poveste hazlie: la o sosire la Săvârșin, când trebuia să aterizeze pe aeroportul de la Vărădia, pe care îl folosea, a făcut o coborâre la o joacă altitudine și a văzut o femeie care ducea pe cap un coș. A coborât mai aproape cu avionul și femeia s-a speriat, s-a lăsat jos. El pilota. Când a aterizat, s-a dus la ea să vadă dacă a pățit ceva, a aflat că transporta ouă, s-au spart toate. Ca să compenseze, i-a dat bani ca să-și cumpere ouăle înapoi, dar probabil el i-a dat bani pentru o fermă de găini, nu numai pentru ouă. Aceasta este una dintre poveștile regelui', își amintește Ioan Vodicean.

E mult mai trist Săvârșinul acum. Ca și când îți lipsește ceva, un organ vital

Primarul comunei de pe Valea Mureșului nu este singurul care își amintește cu nostalgie despre vremurile petrecute cu regele. Ș localnicii își petrec timpul liber depănând amintiri.

„Este mult mai trist Săvârșinul acum, e ca și când îți lipsește ceva, un organ vital. Supraviețuiești, dar nu funcționezi normal. O vreme, sigur, că timpul pansează orice rană. Este o rană care va rămâne de-a pururi în sufletele locuitorilor săi', a conchis edilul Vodicean, care spune că va propune consilierilor locali ca Liceul Tehnologic să poarte numele Regelui Mihai I.

Conacul Familiei Regale de la Săvărșin a fost construit în perioada 1650-1680. Regele Mihai a cumpărat domeniul regal în 1943, dar apoi acesta a fost confiscat de comuniști, revenind în anul 2001 în proprietatea Casei Regale. Din 2001, Familia Regală a petrecut aproape fiecare Crăciun alături de localnicii din Săvârșin.


Citește și:

Portretul Regelui Mihai, ascuns într-o biserică din Dolj. Cum a fost salvată pictura

Loading...
Comentarii