Născut în București, Sebastian a fost pasionat de programare si tehnologie încă de la o vârstă fragedă. El a început să învețe despre ingineria software pe cont propriu la vârsta de 7 ani, iar în următorii 10 ani a continuat să își perfecționeze abilitățile în inginerie, scrie revista Forbes într-un material dedicat tânărului român.

În adolescență, a construit biblioteci de diverse programe și servicii populare, iar talentul său l-a făcut să ajungă să realizeze produse folosite ulterior de giganți precum Facebook, Spotify, Facebook și TikTok.

Forbes: Un român este cel mai tânăr milionar din Silicon Valley. Povestea lui Sebastian Dobrincu, tânărul care le calcă pe urme lui Zuckerberg și Elon Musk

A fondat trei companii care l-au făcut milionar

Dar Sebastian nu s-a oprit aici. Când avea 17 ani a fondat Storyheap, care a ajuns să devină o platformă lider în marketingul conținutului pe social media.

Platforma ajută brandurile, influencerii, agențiile și clienții individuali să gestioneze, să analizeze și să își îmbunătățească prezența pe rețelele de socializare bazându-se pe o analiză a datelor statistice.

Storyheap a avut un succes rapid încă de la lansare și a ajuns să aibă clienți precum Selena Gomez, Tumblr, Hulu, Universal Music, Shake Shack și mulți alți jucători importanți din industrie.

Forbes: Un român este cel mai tânăr milionar din Silicon Valley. Povestea lui Sebastian Dobrincu, tânărul care le calcă pe urme lui Zuckerberg și Elon Musk

Pentru Dobrincu a început astfel o călătorie antreprenorială de succes. După Storyheap, el a dezvoltat alte două proiecte, Brandmates și Owlmetrics, cu scopul de a ajuta brandurile să folosească statistici pentru a-și crește prezența în social media, ceea ce duce la dezvoltarea afacerilor.

Ad placeholder
Vă amintiți scena din filmul Apollo 13? Un profesor spune cum ar arăta redeschiderea școlilor dacă deciziile ar fi luate de coordonatorii astronauților
Recomandări
Vă amintiți scena din filmul Apollo 13? Un profesor spune cum ar arăta redeschiderea școlilor dacă deciziile ar fi luate de coordonatorii astronauților
 

Dobrincu le-a călcat pe urme unor lideri proeminenți din industria tehnologiei, precum Elon Musk și Larry Page, notează sursa citată.

El a intrat la Universitatea Stanford, unde urma să se specializeze în inginerie și inteligența artificială. Cu toate acestea, la fel ca Bill Gates sau Mark Zuckerberg, Dobrincu a decis să-și urmeze spiritul antreprenorial și să renunțe la facultate pentru a se concentra în întregime pe extinderea activităților sale.

Forbes: Un român este cel mai tânăr milionar din Silicon Valley. Povestea lui Sebastian Dobrincu, tânărul care le calcă pe urme lui Zuckerberg și Elon Musk

Nu a durat mult timp ca Dobrincu să obțină recunoaștere în mass-media și printre celebrități din Silicon Valley.

Nu numai că a fost inclus de Forbes în ediția din 2019 a celor mai bogați 30 de europeni sub 30 de ani, dar a fost și cel mai tânăr membru al grupului.

Întrebat despre succesul său antreprenorial remarcabil, Dobrincu a spus: „Performanțele profesionale pe care le-am realizat sunt rezultatul misiunii pe care am avut-o toată viața, cea de a-mi folosi abilitățile pentru a face lumea mai bună”.

Ad placeholder
Un arhitect acuză Cotroceniul pierdut: „S-au construit blocuri în zonă protejată, prin portițele deschise din lege”
Recomandări
Un arhitect acuză Cotroceniul pierdut: „S-au construit blocuri în zonă protejată, prin portițele deschise din lege”
 

În timp, Dobrincu a devenit o figură publică foarte talentată și speaker cunoscut la nivel mondial. A fost invitat să vorbească la conferințe din întreaga lume. Le-a povestit tinerilor antreprenori despre cum să reușească în lumea tehnologiei în ciuda unor obstacole precum vârsta, banii și timpul.

Forbes: Un român este cel mai tânăr milionar din Silicon Valley. Povestea lui Sebastian Dobrincu, tânărul care le calcă pe urme lui Zuckerberg și Elon Musk

Sebastian Dobrincu, alături de Jeff Bezos, CEO-ul Amazon

Facebook și Apple se luptă pentru Dobrincu

Mark Zuckerberg l-a recunoscut pe Sebastian Dobrincu ca unul dintre liderii lumii afacerilor din ingineria de software și l-a invitat să facă o vizită la sediul Facebook, doar pentru că „dorea să-l întâlnească” pe geniul de 20 de ani din industria tech.

Fondatorul Facebook nu este singurul care a recunoscut, însă, talentele lui Dobrincu. Și șeful Apple, Tim Cook, l-a invitat pe tânărul român să viziteze sediul companiei din Cupertino pe când acesta avea doar 18 ani. Vizita s-a dovedit a fi de fapt o încercare de recrutare a sa, Cook încercând să-l convingă să se alăture echipei de software a Apple.

Ad placeholder

Sebastian a preferat, însă, să rămână independent și să-și urmeze propriile interese și idei de afaceri.

„Prefer să încerc ceva nou care să satisfacă nevoile celorlalți decât ceva sigur și confortabil pentru mine”, a explicat Dobrincu potrivit Forbes.


Citește și: Alegeri europarlamentare 2019 în România | Tot ce trebuie să știi despre cum se poate vota pe 26 mai


„În ce hal a îmbătrânit!” » Dolph Lundgren, apariție bulversantă pe plajă cu iubita cu 38 de ani mai tânără
PARTENERI - GSP.RO
„În ce hal a îmbătrânit!” » Dolph Lundgren, apariție bulversantă pe plajă cu iubita cu 38 de ani mai tânără
Anghel Iordănescu, victima lui Emi Pian. Țeapa de sute de mii de euro a clanului Duduianu. Cum s-a încheiat totul
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Anghel Iordănescu, victima lui Emi Pian. Țeapa de sute de mii de euro a clanului Duduianu. Cum s-a încheiat totul
Horoscop 9 august 2020. Racii ajung la concluzii greșite, pentru că e ușor să considere că altul greșește
HOROSCOP
Horoscop 9 august 2020. Racii ajung la concluzii greșite, pentru că e ușor să considere că altul greșește
RECOMANDĂRI