Șeful Interpol Costa Rica a făcut declarații despre Alina Bica și Elena Udrea. Una a mers în audiență la el, cu cealaltă nu a avut nicio întâlnire
„Într-o audienţă, doamna Alina Bica s-a prezentat la biroul Interpol însoţită de consilierii săi legali într-un mod foarte politicos. La acel moment nu ne-a oferit locaţia, dar am păstrat contactul cu avocaţii ei care ne-au lăsat informaţii de contact”, a declarat Gustavo Chinchilla.

Șeful Interpol Costa Rica a făcut declarații despre Alina Bica și Elena Udrea. Una a mers în audiență la el, cu cealaltă nu a avut nicio întâlnire
„Cu doamna Elena Udrea nu am avut niciun tip de contact, niciun tip de abordare și imediat după reținerea doamnei Elena, unul dintre avocații doamnei Alina Bica ne-a contactat și eu i-am spus că era timpul să se predea, că cel mai bine era să se prezinte singură la Tribunalul penal al Întâiului Circuit judiciar din San Jose. Dar, el mi-a spus că urma să vorbească cu doamna Bica și că apoi ne va contacta din nou”, a mai spus șeful Interpol Costa Rica.

 

Elena Udrea şi Alina Bica au fost reținute în Costa Rica după ce poliţia locală a pus în aplicare o cerere a Interpol. Ambele au fost ridicate de pe stradă. Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, și fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, au fost reținute în data de 3 octombrie. Elena Udrea şi Alina Bica vor sta două luni în arest preventiv, perioadă în are autorităţile române trebuie să obţină extrădarea lor.


Citește și: VIDEO / Legea tuberculozei, vot favorabil în comisie. Bolnavii de TBC vor fi plătiţi pe toată perioada concediului şi vor primi normă de hrană


 

Legături bolnăvicioase » Ce propunere i-a putut face Anamaria Prodan lui Reghecampf: „Da, accept în continuare”
PARTENERI - GSP.RO
Legături bolnăvicioase » Ce propunere i-a putut face Anamaria Prodan lui Reghecampf: „Da, accept în continuare”
Condiţia pe care trebuie să o îndeplinească românii fără certificat verde pentru a avea acces într-o instituţie publică pentru o plată urgentă
Playtech.ro
Condiţia pe care trebuie să o îndeplinească românii fără certificat verde pentru a avea acces într-o instituţie publică pentru o plată urgentă
Un fost chirurg a mărturisit că și-a ucis soția și a aruncat-o din avion, deasupra Atlanticului, după decenii în care și-a menținut nevinovăția, în SUA
Observatornews.ro
Un fost chirurg a mărturisit că și-a ucis soția și a aruncat-o din avion, deasupra Atlanticului, după decenii în care și-a menținut nevinovăția, în SUA
Horoscop 25 octombrie 2021. Scorpionii au parte de susținere și de încurajări, dar realitatea este diferită de ceea ce aud
HOROSCOP
Horoscop 25 octombrie 2021. Scorpionii au parte de susținere și de încurajări, dar realitatea este diferită de ceea ce aud
Testare Covid-19 la fiecare scară de bloc. Propunere de ULTIMĂ ORĂ
Știrileprotv.ro
Testare Covid-19 la fiecare scară de bloc. Propunere de ULTIMĂ ORĂ
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele