András Peti, directorul aeroportului din Târgu Mureș, a confirmat pentru Libertatea că a existat o solicitare pentru un zbor charter care ar fi trebuit să aterizeze la Târgu Mureș ieri, reprogramat apoi pentru astăzi, și ulterior complet anulat. 

Ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, a negat informația. A spus pentru Libertatea că ar fi vorba, de fapt, de un zbor charter, operat de către firma germană Condor, care ar fi trebuit să repatrieze 107 de români, iar la întoarcere să ducă înapoi în Germania îngrijitoare de bătrâni și menajere. Pentru că nu a primit acordul autorităților române, zborul s-a anulat. 

Hurezeanu a precizat că cei care trebuiau ”repatriați” nu sunt sezonieri suspecți de Covid-19, ci români care sunt în Germania dinainte ca pandemia să înceapă, care și-au pierdut locurile de muncă și nu mai aveau cum să se întoarcă în România. 

Nu are nici o legătură cu coronavirusul, oamenii aceștia nu pleacă din Germania bolnavi.

Emil Hurezeanu:

”E vorba de un zbor de natură umanitară, care trebuia să aducă cetățeni români în țară, dar nu care au fost la munca de sezon acum, dintre cei veniți de o lună, ci oameni care au rămas fără serviciu, fără locuință, iar ministerul repatriază oameni aflați în situația asta. Când se adună mai mulți, se oferă un avion, autobuze.”

Ad placeholder
Ministrul sportului, surprins la mare într-o mașină pe cheltuiala Registrului Auto Român
Recomandări
Ministrul sportului, surprins la mare într-o mașină pe cheltuiala Registrului Auto Român
 

MAE nu s-a implicat, însă, în organizarea acestui zbor umanitar. Nici nu a știut de el, până acum câteva zile. E vorba de un actor privat, care a încercat să aducă români la muncă în Germania, dar și să îi repatrieze pe alții în România.

Avionul charter încearcă să decoleze de peste o săptămână

Avionul a încercat să decoleze din aeroportul din Karlsruhe de o săptămână, dar nu a reușit pentru că nu a primit acordul din partea autorităților din România.

Ministerul Afacerilor Interne din România nu și-a dat acordul pentru că nu există o înțelegere între România și Germania decât pentru forță de muncă sezonieră, nu și pentru îngrijitoare de bătrâni sau menajere, explică Hurezeanu. 

Partea română nu a fost de acord cu plecarea de la Târgu Mureș a unor oameni care nu intrau în înțelegerile existente. Atunci operatorul aerian a renunțat de bună voie la acest transport.

Emil Hurezeanu:

Emil Hurezeanu spune că un alt motiv pentru care zborul a fost amânat mai multe zile la rând este pentru că nu a reușit să strângă suficienți pasageri pentru zborul Germania – România.

Ad placeholder
Epidemia COVID accelerează din nou în mai multe țări. Autoritățile revin la restricții
Recomandări
Epidemia COVID accelerează din nou în mai multe țări. Autoritățile revin la restricții
 

”La început au avut 47, apoi 60, unii au renunțat”, explică ambasadorul. 

Cine a organizat zborul?

Nu e clar cine a organizat și cine ar fi plătit acest zbor sau de unde are organizatorul zborului listele cu români care așteptau să fie repatriați.

Emil Hurezeanu spune că ar fi vorba de un fost angajator, care ar fi organizat și plătit acum repatrierea românilor, dorind să aducă, la schimb, alți români la muncă în Germania. 

Le-a plătit zborul, și statul român și-a asumat asta, nu i-a spus, las că îl plătim noi (zborul, n.r.). Au fost angajații mei până la criză, acum și-au terminat treaba, nu mai au ce face pe aici, îi duc eu spre țară. Și voia să ia din România alți angajați.

Emil Hurezeanu:

De ce ar vrea, însă, o companie care dă afară angajați să le plătească zborul acestora înapoi spre casă?

Și de ce ar vrea aceeași companie care a concediat oameni să caute alți angajați în România?

Autoritățile din România au crezut inițial că e vorba de sezonieri care se întorc prea repede

Inițial, nici autoritățile din România nu au știut cine e pe listele de zbor pentru ruta Karlsruhe – Târgu Mureș. Au crezut că e vorba de sezonieri români, care se întorc acasă după o lună, adaugă ambasadorul român.

Ad placeholder
Care sunt activitățile care ne expun cel mai mult la îmbolnăvirea cu COVID-19. Cât de riscante sunt aceste activități
Recomandări
Care sunt activitățile care ne expun cel mai mult la îmbolnăvirea cu COVID-19. Cât de riscante sunt aceste activități
 

”Păi, după o lună te întorci când ai condiție de carantină în România? Statul român le plătește carantinarea? Acordurile astea nu s-au făcut pe o lună. Și cei care vin la munca asta, la sparanghel, stau mai mult de o lună”, spune Hurezeanu.

Ulterior, statul român a cerut, prin consulatul de la Bonn, lista pasagerilor. S-a constatat că nu e vorba de sezonieri, ci că e de vorba de un zbor umanitar. 

Dar pentru că autoritățile române nu au fost de acord ca același avion să aducă, la schimb, menajere și îngrijitoare din România în Germania, zborul a fost anulat. Implicit, a eșuat și repatrierea celor 107 persoane. 

Ce se întâmplă cu oamenii care ar fi trebuit repatriați?

Cei 107 oameni care ar fi trebuit repatriați cu zborul Condor așteaptă practic în aeroport de câteva zile.

Ambasadorul a spus că nu știe detalii despre ce se întâmplă cu aceștia, unde dorm. 

Ad placeholder

”Consulatul nostru ia legătura cu oamenii ăștia și o să vadă ce poate să facă. Dar poate să ia legătura cu ei numai dacă se semnalează ei, altfel noi nu putem intra peste ei. Bănuiesc că s-au semnalat.”

”Noi suntem dependenți de notificări ale cetățeanului sau ale organismelor germane. Altminteri, marja noastră de a intra în problemele acestor oameni sau firme este inexistentă”, adaugă Hurezeanu. 

Ambasada României în Germania nu știe care sunt fermele unde lucrează români

Hurezeanu explică că, în general, Ministerul Afacerilor Externe nu e notificat despre zborurile charter care transportă sezonieri din România în Germania.

”Zborurile astea noi nici nu știm când au loc. Se comunică direct cu autoritățile de zbor”, spune ambasadorul.

Hurezeanu spune că a cerut detalii și despre fermele unde lucrează sezonieri români, dar nu le-a primit.

Ad placeholder

”Vin chiar acum de la o întâlnire cu ministrul muncii. Le-am cerut și eu, domnilor, dați-mi o hartă. Nu vă putem da nici numele fermierului, nici numele angajatului. Este protecția datelor personale. (…) Noi nu știm listele cu fermele la care lucrează acești oameni. Nu știm nici identitatea lor. Numai poliția germană și probabil autoritățile române de pașapoarte, de control al identității, la plecarea din țară (știu, n.r.)”, spune diplomatul că a fost răspunsul primit de la autoritățile germane.

Hurezeanu spune că toate zborurile private care aduc sezonieri din România, zboară spre România cu avioanele goale.

”Ideea noastră, a mea de la început, a fost ca acești operatori aerieni să ne facă un serviciu suplimentar, dacă tot vin cu avioanele goale. Să îi ia și pe cei care așteaptă repatrierea și din tot felul de motive nu pot veni”, adaugă ambasadorul.

Deocamdată, zborul charter operat de Condor care trebuia să repatrieze 107 români nu îi va repatria. Și nici nu va transporta menajere și îngrijitoare din aeroportul din Târgu Mureș.

Ad placeholder

”Dacă operatorul respectiv nu mai vrea să organizeze zborul, din diferite calcule, statul român poate să organizeze zborul, cum am mai făcut din Italia, Spania. Să se ducă acolo și să îi aducă totuși”, spune Hurezeanu. 

Citeşte şi:

Procurorii au înregistrat cum șefa DSP Suceava îi amintește lui Gheorghe Flutur că a chemat-o la 11 noaptea să-i facă test pentru COVID: „Dar ce spuneţi, că la ora aia nu se recoltau sau ce?”

Mesaj enigmatic către români al Laurei Codruța Kovesi, într-un interviu pentru Libertatea: „Să continuăm împreună lucrurile bune”

Ludovic Orban, reacție dură după decizia CCR privind amenzile în starea de urgență: „Mă şochează! Este un îndemn la anarhie”

Adevărul despre fotbalistul român bătut de colegi chiar la el acasă după ce a fost depistat pozitiv cu COVID-19. „Sunt însă în șoc, mă sună toată lumea”
PARTENERI - GSP.RO
Adevărul despre fotbalistul român bătut de colegi chiar la el acasă după ce a fost depistat pozitiv cu COVID-19. „Sunt însă în șoc, mă sună toată lumea”
Cine a ucis-o, de fapt, pe Prințesa Diana. Secretul care zguduie Casa Regală a ieșit la iveală
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Cine a ucis-o, de fapt, pe Prințesa Diana. Secretul care zguduie Casa Regală a ieșit la iveală
Horoscop 11 iulie 2020. Racii au motive de conflict cu partenerul de cuplu sau cu cei din familie
HOROSCOP
Horoscop 11 iulie 2020. Racii au motive de conflict cu partenerul de cuplu sau cu cei din familie
RECOMANDĂRI