Ca într-un coșmar fără de sfârșit care i-a înghițit complet copilăria, Gabriela s-a trezit, fără putința de a face ceva, în brațele propriului tată care a transformat-o în rob al plăcerilor sale sexuale. Abuzurile zilnice, consumate ca un blestem în gospodăria pe care mama fetei a lăsat-o amanet în colbul satului pentru o pâine muncită printre străini, i-au marcat întreaga existență elevei care abia apucase să-și cunoască colegii din clasa a IX-a când o altă viață i s-a plămădit în pântecul crud. Suferințele chinuitoare, nemărturisite, i s-au întipărit pe chipul părăsit de zâmbet și în ochii triști care și-au pierdut, treptat, strălucirea copilăriei.

”Ce o fi cu fata asta? E cu burta la gură, nici la școală nu mai merge… ”, s-au întrebat vecinii copilei, încercând să găsească, așa cum se obișnuiește în comunitățile mici, răspunsuri la toate lucrurile neînțelese.

Adevărata față a personajului care-și spunea ”tată”, dar care-și abuza copila pe care mama ei a crezut că o lasă pe mâini bune, avea să fie dezvăluită o dată cu trecerea timpului, când trupul fetei începuse să sufere transformări normale o dată cu creșterea sarcinii. În plus, individul a găsit de cuviință să ajute în felul lui la aflarea cumplitei drame care i-a schimbat complet existența Gabrielei.

Cazinoul din Sinaia, inaugurare cu scandal. De ce a plecat familia regală din sala de spectacol: „Prea decoltat, este culmea necuviinței!”
Recomandări
Cazinoul din Sinaia, inaugurare cu scandal. De ce a plecat familia regală din sala de spectacol: „Prea decoltat, este culmea necuviinței!”

La băutură, tatăl incestuos s-a lăudat că și-a lăsat copila gravidă

Ca și cum flăcările iadului nu ar fi fost destul de nimicitoare pentru Gabriela, violatorul incestuos care și-a batjocorit copila și-a desăvârșit ”opera” monstruoasă și s-a lăudat la birtul din sat, în fața unui pahar cu băutură, cu grozăvia abjectă de care a fost în stare. A spus tuturor mesenilor care-i erau aproape că el este tatăl micuțului plămădit în pântecele propriei lui fiicei, copilaș care se va naște în curând. Vorba a zburat cu iuțeala gândului de la un capăt la celălalt al așezării și de la mărturisirile făcute sub puterea alcoolului care i-a dezlegat limba și până la o anchetă de proporții nu a mai fost decât un  pas. O vecină a sunat la Asociația ”Telefonul Copilului”, specialiștii au preluat cutremurătorul caz și au anunțat autoritățile.

”E un caz extrem de grav care e în curs de rezolvare pornind de la sesizarea unei vecine care a sunat la noi, la 116.111. Asta e dovada că s-au mai schimbat mentalitățile și că omenii au încredere în serviciul nostru. E foarte  important că nu rămân insensibili la necazurile, la dramele prin care pot trece copiii abuzați. În acest caz, bărbatul, tatăl fetei, este cercetat și ancheta va stabili gradul său de vinovăție”, ne-a declarat Cătălina Surcel, directorul Asociației ”Telefonul Copilului”.

Mama elevă și-a abandonat, la naștere, bebelușul născut în urma abuzurilor sexuale

Eleva a adus pe lume un bebeluș pe care, însă, l-a abandonat la nașterea pe care medicii au numit-o prematură. Micuțul a fost preluat de reprezentanții asistenței sociale, care l-au și plasat într-un centru specializat de îngrijire a copiilor. Cazul este cu atât mai dramatic cu cât, de teamă, fata spune acum că nu tatăl ei este cel care a abuzat-o, ci bebelușul ar fi rodul iubirii dintre ea și un băiat despre care nimeni nu știe mai nimic și care, firește, nu e de găsit.

Generația educată și violentă – cazul Exarhu. Să nu fim ipocriți: orice băiat crescut în anii 80-90 prima oară avertizează și a doua oară pocnește
Recomandări
Generația educată și violentă – cazul Exarhu. Să nu fim ipocriți: orice băiat crescut în anii 80-90 prima oară avertizează și a doua oară pocnește

”Există informații care acreditează ipoteza că fata ar fi fost amenințată să nu spună adevărul. Să nu spună că a fost violată. Și tatăl elevei, care se tot lăuda prin localitate cu legătura amoroasă dintre el și fata lui, și bunica paternă vorbesc brusc despre faptul că eleva ar fi avut o aventură cu un băiat, despre care însă nu pot da foarte multe detalii pentru a putea fi găsit. Ancheta va lămuri aceste aspecte”, ne-au explicat surse apropiate investigației.

Alte două fete, surori, din Moldova, au trecut prin același coșmar. Una dintre cele două surori abuzate a rămas gravidă cu tatăl vitreg, în grija căruia mama plecată la muncă în străinătate a lăsat-o. 


Citește și:

VIDEO| Povestea minunată a integrării unei fetițe în familia adoptivă. “Puștii-fantastici” au lucrat împreună la o carte SF

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident
Știrileprotv.ro
Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Primele imagini cu Lora mireasă. Rochia ieșită din comun a atras toate privirile. Ce mari artiști au cântat la petrecere
Libertateapentrufemei.ro
Primele imagini cu Lora mireasă. Rochia ieșită din comun a atras toate privirile. Ce mari artiști au cântat la petrecere
Stațiunea din România, cu cel mai pur aer din Europa, pe care o adorau părinții și bunicii noștri pe vremuri, a fost lăsată în ruine. Perla turismului românesc a ajuns de nerecunoscut astăzi
FANATIK.RO
Stațiunea din România, cu cel mai pur aer din Europa, pe care o adorau părinții și bunicii noștri pe vremuri, a fost lăsată în ruine. Perla turismului românesc a ajuns de nerecunoscut astăzi
VIDEO. Gigi Becali, show la Salonic la ieșirea din stadion: „M-am uitat în sus și am zis: «Ce e mare lucru să ne dai și nouă?»”
GSP.RO
VIDEO. Gigi Becali, show la Salonic la ieșirea din stadion: „M-am uitat în sus și am zis: «Ce e mare lucru să ne dai și nouă?»”
Mesajul astrelor pentru duminică, 6 octombrie 2024. Motive mari de fericire pentru Lei, Scorpionii pornesc într-o aventură
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru duminică, 6 octombrie 2024. Motive mari de fericire pentru Lei, Scorpionii pornesc într-o aventură
Val de mesaje pentru Anca Țurcașiu, după ce artista a publicat primele poze cu nepoțica ei / FOTO 'Ce oameni simpli… parcul Moghioroș, să vă bucurați de minune!'
Unica.ro
Val de mesaje pentru Anca Țurcașiu, după ce artista a publicat primele poze cu nepoțica ei / FOTO 'Ce oameni simpli… parcul Moghioroș, să vă bucurați de minune!'
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Vasile Dulap, bărbatul care a vrut să jefuiască o bancă din Iași, era un exemplu pentru vecini: "Bani avea, serviciu avea, femeie cuminte a avut"
Observatornews.ro
Vasile Dulap, bărbatul care a vrut să jefuiască o bancă din Iași, era un exemplu pentru vecini: "Bani avea, serviciu avea, femeie cuminte a avut"
Horoscop 6 octombrie 2024. Berbecii ar fi bine să caute acea formă de sensibilitate foarte specială care îi menține de partea binelui
HOROSCOP
Horoscop 6 octombrie 2024. Berbecii ar fi bine să caute acea formă de sensibilitate foarte specială care îi menține de partea binelui

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI