Accidentul a avut loc miercuri seară, pe DN72 între localitățile Picior de Munte și Suța Seacă, în Dâmbovița, în jurul orei 18. Mihai Valentin, un tânăr de 19 ani, din Găești, a murit pe loc în mașina distrusă complet și ajunsă un morman de fiare.

„La locul evenimentului ne-am deplasat cu două autospeciale de descarcerare. Am găsit un autoturism impact frontal cu un autotren, din care a rezultat decesul conducătorului auto din autoturismul BMW”, a declarat plt aj. Adin Prodan, şef Gardă Intervenţie, ISU Dâmboviţa.

Șoferul camionului spune că nu a avut cum să evite impactul și crede că tânărul probabil a vrut să-și ia viața, însă colegii și prietenii lui Mihai spun că mai degrabă e vorba despre o defecțiune tehnică.

„Nu există nicio urmă de frânare. A stins farurile, a intrat pe contrasens, a accelerat și a intrat sub mine. Nu depășea pe nimeni, a vrut să se sinucidă omul!”, a spus șoferul de camion, vizibil șocat de ceea ce i s-a întâmplat.

Din informațiile publicate de Adevărul, Mihai conducea maşina unui agent de poliţie, tatăl iubitei sale. Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut tragedia.

Urmărește-ne pe Google News
Metoda șocantă prin care o jurnalistă și-a dat seama că iubitul ei o înșală: „Începuse să...”
GSP.RO
Metoda șocantă prin care o jurnalistă și-a dat seama că iubitul ei o înșală: „Începuse să...”
ȘOC! Putin e DISPERAT! A schimbat legea pentru câștigarea războiului! E IREAL!
Playtech.ro
ȘOC! Putin e DISPERAT! A schimbat legea pentru câștigarea războiului! E IREAL!
Strat de gheață de peste 15 centimetri pe străzi, la vecinii bulgari. Același front atmosferic a făcut prăpăd și la noi în țară
Observatornews.ro
Strat de gheață de peste 15 centimetri pe străzi, la vecinii bulgari. Același front atmosferic a făcut prăpăd și la noi în țară
Horoscop 29 mai 2022. Balanțele caută siguranță, dar poate că nu o caută unde trebuie, dacă nu au găsit-o deja
HOROSCOP
Horoscop 29 mai 2022. Balanțele caută siguranță, dar poate că nu o caută unde trebuie, dacă nu au găsit-o deja
VIDEO Momentul în care o rachetă trece pe lângă un avion de linie. Imaginile surprinse de un pasager
Știrileprotv.ro
VIDEO Momentul în care o rachetă trece pe lângă un avion de linie. Imaginile surprinse de un pasager
A invitat un fotbalist acasă şi a rămas mască. Ce au făcut: ”Acum nu ştiu dacă îi mai place”
Orangesport.ro
A invitat un fotbalist acasă şi a rămas mască. Ce au făcut: ”Acum nu ştiu dacă îi mai place”
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama
PUBLICITATE
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama