• Mircea Cazan este senator PNL, fost deputat PNL și președintele comisiei pentru comunicații și tehnologia informației din Parlament: are în declarația de avere 10 imobile și peste 600.000 euro în conturi.
  • Paul Stănescu este senator PSD, fost vicepremier, fost șef CJ Olt și chestorul Senatului.
  • Fiicele lor erau consiliere personale ale președintelui Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), fostul premier Sorin Grindeanu.
  • La prima probă, cea scrisă, din 36 de candidați, s-au prezentat doar 7 dintre ei: Adelina Dincă, fiica lui Cazan, și Alina Gabriela Modan, fiica lui Stănescu, au fost primele, cu peste 90 de puncte.
  • La interviu, cu punctaje afișate ieri, tot ele au fost pe primele două locuri.

În timp ce Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis se pregăteau de dezbaterea la distanță, la avizierul ANCOM și pe site-ul Autorității Naționale de Reglementare în Comunicare apăreau rezultatele “pentru ocuparea a două posturi de expert la Serviciul Organizații Internaționale din cadrul Direcției Relații Internaționale, Secretariat General”.

Alina Modan și Adelina Dincă
Alina Modan și Adelina Dincă
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

Cele două câștigoare erau din interior. Alina Modan și Adelina Dincă. Ambele, foste consiliere ale lui Sorin Grindeanu, șeful ANCOM. Ambele, fete de senator: prima – a PSD-istului Paul Stănescu, a doua – a PNL-istului Mircea Cazan.

Medii de peste 90 de puncte

Prima probă a fost cea scrisă, iar rezultatele s-au afișat pe 13 noiembrie. Punctajul celor două a fost mult peste al altor participanți. 

  • 92,66 de puncte a luat Adelina Dincă
  • 88,66 de puncte a luat Alina Gabriela Modan
Sorin Grindeanu a împărțit funcții pentru consilierele sale, fetele a doi senatori PNL și PSD. Penelistul are 10 case și 600.000 de euro în conturi
Rezultatele pentru ocuparea celor două posturi de expert

Apoi, la cea de-a doua probă, interviul, n-au mai venit decât 5 din cei 6 admiși (un candidat a căzut proba scrisă). Ordinea s-a inversat, însă locurile 1 și 2 au fost păstrate de Dincă și Modan:

  • 96,66 de puncte a luat Alina Gabriela Modan
  • 90,66 de puncte a luat Adelina Dincă

Rezultatele au fost afișate ieri, 19 noiembrie 2019, cu dreptul de contestație al celorlalți candidați. Concurenți care au luat, însă, punctaje net inferioare. De exemplu, niciunul dintre ceilalți participanți n-a luat la ambele probe peste 60 de puncte.

Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar va doborî avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt utilizate din țări terțe, devin ținte legitime
Recomandări
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar va doborî avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt utilizate din țări terțe, devin ținte legitime

Rezultatele probei scrise a concursului:

Rezultatele interviului:

Grindeanu n-a făcut publice criteriile angajării

“Sunt criteriile mele, criterii pe care le cunosc eu și nu vreau să intru în amănunte”, spunea Sorin Grindeanu în iulie 2019. Atunci, Libertatea a scris pentru prima oară că și-a angajat nu mai puțin de șase consilieri personali și l-a întrebat care au fost criteriile.

Sorin Grindeanu și Paul Stănescu
Sorin Grindeanu și Paul Stănescu

Despre Alina Modan, Libertatea a scris încă de atunci că e fiica fostului vicepremier Paul Stănescu. Înainte să ajungă la autoritate, fiica lui Stănescu lucrase pentru tatăl său, la Agromec Vișina SA, companie asociată de presă cu influentul politician.

Numele nou este Adelina Dincă. Ea este fiica lui Mircea Vasile Cazan, un influent politician PNL, senator din partea partidului aflat acum la guvernare!

Adelina Cazan apare ca venind la ANCOM după ce, în 2018, a avut venituri din alte 3 locuri:

  • Firma privată Manpower HR SRL;
  • Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu, Sibiu;
  • Statul Major al Forțelor Aeriene, București. 
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat. Sancțiunea maximă: 20% din salariu timp de trei luni
Recomandări
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat. Sancțiunea maximă: 20% din salariu timp de trei luni

Are 10 imobile și 640.000 euro în conturi

Cazan, senator ales în 2016, are o avere impresionantă. În declarația de avere din 2019, acesta punctează că a câștigat mai mulți bani din închirierea unor imobile, 150.000 lei!, față de salariul de senator, 132.000 lei.

Mircea Vasile Cazan și Adriana Cazan
Mircea Vasile Cazan și Adriana Cazan

A declarat nu mai puțin de 10 imobile:

  • 8 case de locuit la Sibiu;
  • 1 garsonieră la Sibiu;
  • 1 casă de vacanță la Fântânele, jud. Sibiu.

El l-a împrumutat cu 10.000 euro pe Ludovic Orban în 2014. Iar în conturi are, împreună cu soția sa, Adriana, 13 conturi bancare în 5 monede:

  • 390.000 euro
  • 298.600 lei
  • 154.400 lire sterline
  • 82 de franci elvețieni
  • 31 de dolari

În total, transformând în euro, acesta deține în conturile bancare nu mai puțin de 640.000 euro. 

În plus, din 2014, politicianul a cumpărat o mașină Tesla.

În 2011, când era încă deputat, Cazan era prezentat de Adevărul drept cel mai avut parlamentar din Sibiu. Pe atunci avea 17 imobile. Tot atunci, declara pentru Ziarul Financiar: „N-aş dori nimănui să fie în locul meu acum, la ce cheltuieli de întreţinere am iarna!”.

Acesta a fost și asociat al companiei hoteliere Verena, administrată acum de soția sa. 

Libertatea a solicitat un răspuns de la ANCOM legat de criteriile de interviu ori bibliografie, însă nu a primit vreun răspuns până la publicarea articolului.

Adelina Dincă în rochie de mireasăIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Marius Vizer rupe tăcerea! “Îl surclasez pe Cozmin Gușă fără echivoc în orice domeniu, mai puțin la minciună și trădare!” Exclusiv
FANATIK.RO
Marius Vizer rupe tăcerea! “Îl surclasez pe Cozmin Gușă fără echivoc în orice domeniu, mai puțin la minciună și trădare!” Exclusiv
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
FANATIK.RO
Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Știrileprotv.ro
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Momentul în care o motociclistă este lovită cu viteză de un SUV și aruncată pe maşina din faţă, pe un bulevard din Timișoara
Observatornews.ro
Momentul în care o motociclistă este lovită cu viteză de un SUV și aruncată pe maşina din faţă, pe un bulevard din Timișoara
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI