„Va ieși complet. Este dorința lui cea mai mare, să iasă complet din viața publică, să nu mai aibă de a face cu nimic din ceea înseamnă viață publică, viață politică nici atât. Să stea și el liniștit, să își vadă de viața lui și de ce va mai urma să fie. Să se bucure de viață în continuare, ca un om liber”, a spus soția lui Mazăre, în prima reacție după decizia instanței, pentru Libertatea.

Ea a adăugat: „mulțumesc lui Dumnezeu și instanței că ne-a scăpat de coșmarul acesta și putem să avem și noi o viață fericită și liniștită împreună”, pentru că „am pătimit destul atâția ani de zile pentru o nedreptate”.

Mazăre, liberat condiționat după 5 ani

Fostul primar din Constanța, Radu Mazăre, care executa o pedeapsă cu închisoarea de 9 ani, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri și dosarul Polaris, va fi liberat condiționat după 5 ani, prin decizia de luni, 27 mai, a Tribunalului Ilfov.

Instanța i-a admis contestația la decizia Judecătoriei Sectorului 4, prin care îi fusese respinsă cererea de eliberare condiţionată. „Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat MAZĂRE RADU ȘTEFAN, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 101/29.06.2023, emis de Tribunalul Ilfov, Secţia Penală”, se arată pe portalul instanțelor. Decizia magistraților este definitivă.

Ajutat de amantă și de soție, un candidat la primărie a dat foc casei în care dormeau copiii
Recomandări
Ajutat de amantă și de soție, un candidat la primărie a dat foc casei în care dormeau copiii

Judecătoria Sector 4 a decis pe 17 aprilie să respingă cererea lui Radu Mazăre. „Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat MAZĂRE RADU ȘTEFAN, în prezent deţinut în Penitenciarul București-Jilava, ca neîntemeiată”, a scris în minuta instanței. De asemenea, Radu Mazăre a fost obligat să plătească 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Decizia Judecătoriei Sector 4 nu a fost însă definitivă.

Radu Mazăre a fost condamnat în februarie 2019 la 9 ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedării unor terenuri în Constanţa şi Mamaia. El a fost acuzat de abuz în serviciu în formă continuată şi de constituire a unui grup infracţional organizat. Fostul primar al Constanței a fost arestat în Madagascar pe 8 mai 2019, acolo unde fugise pe 30 decembrie 2017, și pe 20 mai 2019 a fost adus în România și încarcerat.

El a mai fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare, în februarie 2022, în dosarul Polaris, pentru luare de mită şi conflict de interese.

Radu Mazăre executa o pedeapsă de 9 ani de închisoare, în urma contopirii a două pedepse definitive, cea de nouă ani în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi cea din dosarul Polaris.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (14)

dabaca2020   •   28.05.2024, 14:31

Pai ,pentru 100 milioane , parca si eu as face puscarie 4 ani ca apoi sa triesc ,,woauu ,, ---Oare chiar traim ,intr-o Lume Nebuna ??

Dima9   •   28.05.2024, 12:16

România te iubesc ! Țara hoților și corupților ! Țara tuturor posibilităților ! Păi cum vreți fraților să-i motivați pe ăștia mici să învețe carte, când hoții și incompetenții sunt milionari și fac legile în țara asta ? Justiția română, cinste și onoare ! Bravo vouă și să vă bucurați cât mai mult de pensiile speciale și salariile nesimțite !

Denisalala   •   28.05.2024, 09:37

Să cheltuie liniștiți banii strânși cu sudoarea frunții până acum. Frumos, elegant. Românesc.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Libertateapentrufemei.ro
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Ce urmează pentru Călin Georgescu. Profesor: „Există pentru politicieni viață după dubă?”
Adevarul.ro
Ce urmează pentru Călin Georgescu. Profesor: „Există pentru politicieni viață după dubă?”
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Elle.ro
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
El este Robert, tânărul din Vaslui care şi-a decapitat mama cu un cuţit. Ce le-a mărturisit poliţiştilor atunci când l-au audiat
Observatornews.ro
El este Robert, tânărul din Vaslui care şi-a decapitat mama cu un cuţit. Ce le-a mărturisit poliţiştilor atunci când l-au audiat
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar
HOROSCOP
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI