„În cursul zilei de astăzi, 9 mai 2024, domnul Florin Piersic a fost transferat la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular București. La momentul internării, pacientul, în vârstă de 88 de ani, se prezintă cu o stare generală gravă în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”, anunță oficialii Spitalului Foișor.

„Pacientul prezintă multiple patologii asociate, dintre care cea mai gravă este cea cardiacă. Vom efectua investigații de laborator și imagistice în urma cărora vom stabili conduita terapeutică”, au mai transmis oficialii unității medicale.

Spitalul Foișor, al patrulea spital unde Florin Piersic ajunge în nici o lună

Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, „care îi poate pune viața în pericol”, a anunțat miercuri, 8 mai, Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marți seară, cu un avion SMURD, marele actor la Spitalul „Matei Balș” din București.

Florin Piersic are o proteză la picior, de unde a pornit și infecția, și un stimulator cardiac implantat în urmă cu 15 ani.

Florin Piersic a ajuns în jurul datei de 17 aprilie la Spitalul Militar din Cluj, după ce i s-a făcut rău la un spectacol. Pe 29 aprilie, el a fost transferat la Institutul Inimii, iar pe 7 mai, medicii clujeni au decis să îl transfere la Institutul „Matei Balș” din București.

Cine sunt frații Poștoacă, acționarii arestați în cazul Nordis. Când s-a lipit cuplul Vicol-Ciorbă de afacerea pe care au devalizat-o de 197 de milioane de euro
Recomandări
Cine sunt frații Poștoacă, acționarii arestați în cazul Nordis. Când s-a lipit cuplul Vicol-Ciorbă de afacerea pe care au devalizat-o de 197 de milioane de euro

La Cluj, i-au fost scoase sondele de la inimă, iar la Spitalul Foișor urmează scoaterea protezei de la genunchi, a anunțat joi dimineață Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balș, pentru Libertatea.

„Situația medicală a pacientului face ca intervenția ortopedică să nu fie lipsită de riscuri, dar ea este absolut necesară pentru îndepărtarea sursei de infecție. După intervenția ortopedică, pacientul va continua tratamentul procesului infecțios”, a precizat specialistul.

În urmă cu o zi, Adrian Marinescu a declarat, la Antena3, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună marelui actor viaţa în pericol, așa cum a spus managerul Institutului Inimii din Cluj.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (6)

Florescui   •   09.05.2024, 17:14

Ma uit la Antena 3 si nu-mi vine sa cred, drul Marinescu se contrazice in declaratii, ori nu a facut facultatea ori este incompetent. Ieri a zis una, azi alta. Poate ar trebuie sa ramana la excursii alaturi de sotie.

Florescui   •   09.05.2024, 16:04

Jos palaria Bacalbasa. Ati pus punctul pe i.

AndreyRlz   •   09.05.2024, 16:04

Incredibil îl mai operează încă de 2 ori

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Vestea care zguduie showbizul românesc! Unul dintre cei mai cunoscuți artiști de la noi din țară are datorii de zeci de mii de lei la stat! ANAF i-a pus sechestru pe bunuri!
Unica.ro
Vestea care zguduie showbizul românesc! Unul dintre cei mai cunoscuți artiști de la noi din țară are datorii de zeci de mii de lei la stat! ANAF i-a pus sechestru pe bunuri!
De nebănuit ce s-a aflat despre Sanda Răileanu, partenera de cătușe a Laurei Vicol. Este o figură de prim-plan în cadrul Nordis și om de mare încredere, însă ce s-a aflat despre ea acum aruncă totul în aer
Viva.ro

Femeile din viața lui Marius Tucă! Peste soția lui, Neguța, nu au trecut deloc anii. Ce apariție superbă!
Libertateapentrufemei.ro
Femeile din viața lui Marius Tucă! Peste soția lui, Neguța, nu au trecut deloc anii. Ce apariție superbă!
Un rezervor de apă de 140 de trilioane de ori mai mare decât oceanele Terrei, descoperit în spațiu
Adevarul.ro
Un rezervor de apă de 140 de trilioane de ori mai mare decât oceanele Terrei, descoperit în spațiu
Alexandra Stan iubește din nou! După despărțirea de milionarul belgian, artista și-a refăcut viața amoroasă. Cum au fost surprinși vedeta și noul ei iubit. FOTO
Elle.ro
Alexandra Stan iubește din nou! După despărțirea de milionarul belgian, artista și-a refăcut viața amoroasă. Cum au fost surprinși vedeta și noul ei iubit. FOTO
NEATENȚIA ar putea s-o coste scump pe Laura Vicol! Ce au descoperit procurorii DIICOT în declarația ei de avere. DETALIUL care ar putea face diferența în dosarul NORDIS
Unica.ro
NEATENȚIA ar putea s-o coste scump pe Laura Vicol! Ce au descoperit procurorii DIICOT în declarația ei de avere. DETALIUL care ar putea face diferența în dosarul NORDIS
Ţara care te plăteşte pentru a lucra într-unul din orăşelele sale. Angajaţii vor testa munca într-un "birou hygge"
Observatornews.ro
Ţara care te plăteşte pentru a lucra într-unul din orăşelele sale. Angajaţii vor testa munca într-un "birou hygge"
Horoscop 10 februarie 2025. Racii vor fi tentați să ceară ajutor de la cei din jur pentru a rezolva probleme simple, doar ca să se simtă mai bine
HOROSCOP
Horoscop 10 februarie 2025. Racii vor fi tentați să ceară ajutor de la cei din jur pentru a rezolva probleme simple, doar ca să se simtă mai bine

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI