MENIU CAUTĂ
18 Apr. 2012 13:20 , de Geo Berciu

Anders Breivik, criminalul din Norvegia, şochează din nou! Consideră că în cazul său există 2 soluţii „corecte”: pedeapsa cu moartea sau achitarea

Distribuie

El a apreciat miercuri, în cea de-a treia zi de proces, că pedeapsa cu moartea sau achitarea sunt singurele "soluţii corecte" în procesul său.

Ca şi în celelalte două zile de proces, Breivik a intrat în sala numărul 250 a Tribunalului din Oslo salutând prin întinderea braţului drept cu pumnul strâns, un salut extremist care reprezintă, în opinia sa, „forţa, onoarea şi contestarea tiranilor marxişti din Europa”.

Marţi, timp de 75 de minute, dureroase pentru supravieţuitori şi familiile celor 77 de victime care au fost nevoiţi să îl asculte, acuzatul a citit o declaraţie în care a încercat să îşi explice gestul „incredibil de atroce, dar necesar”, precizând că, dacă ar fi cazul, l-ar repeta.
De la nazism, la zâmbete şi plâns în hohote! Uite cum s-a purtat Breivik la proces | FOTO

La 22 iulie 2011, Breivik a ucis opt persoane detonând o bombă în faţa unei clădiri-turn în care se află sediul guvernului premierului laburist, absent din sediu la momentul respectiv.

Ulterior, îmbrăcat în poliţist, el a tras cu sânge rece timp de peste o oră asupra membrilor Tineretului laburist reuniţi într-o tabără de vară pe insula Utoeya, în apropiere de Oslo, provocând moartea altor 69 de persoane, în cea mai mare parte adolescenţi.
Citeşte şi: Iată cum făcea asasinul din Norvegia, Anders Breivik, rost de bani! Mama lui, un ajutor de nădejde în comiterea infracţiunilor!

Loading...
Comentarii