24 Aug. 2012 11:09 , de Magdalena Duru

Ce CONDIȚII va avea Anders Breivik, „MONSTRUL” din Norvegia, în închisoare! FOTOGRAFIILE care te vor revolta

Distribuie

Criminalul va ispăşi pedeapsa la închisoarea Ila, de lângă Oslo, unde a fost încarcerat şi pe perioada procesului. Acolo, Breivik va fi ţinut la început la izolare, pentru a evita contactul cu alţi prizonieri. Potrivit purtătorului de cuvânt al închisorii, Ellen Bjercke, citat de BBC News, pentru încarcerarea lui Breivik au fost pregătite trei celule, "pentru a compensa" faptul că nu are acces la activităţile disponibile pentru ceilalţi deţinuţi.
Fiecare celulă măsoară 8 metri pătraţi. Una dintre ele este dormitor, una conţine echipament de fitness, iar cea de-a treia este o cameră de studiu, dotată cu birou şi laptop. Computerul nu este conectat la internet, pentru a preveni comunicarea deţinutului cu persoane din afara închisorii. De asemenea, "monstrul" are acces la o zonă în aer liber, securizată cu ziduri de beton şi fire electrice.
Oficialii închisorii speră ca pe viitor Breivik să fie transferat alături de alţi prizonieri, unde va avea acces la şcoală, bibliotecă, sală de sport şi va putea lucra în atelierele închisorii.
Închisoarea Ila are 12 aripi şi poate încarcera 124 de prizonieri, care sunt supravegheaţi de 230 de angajaţi.
La 22 iulie 2011, Breivik a detonat o maşină-capcană în apropierea clădirilor guvernamentale din Oslo, ucigând nouă oameni. La o distanţă de câteva ore, a debarcat, dându-se poliţist, pe insula Utoya, unde se desfăşura o tabără a Partidului Muncitoresc, şi a deschis focul asupra tinerilor prezenţi, împuşcând mortal 68 de persoane. Cea mai tânără dintre victime tocmai împlinise 14 ani.
Anders Breivik a fost condamnat astăzi la 21 de ani de închisoare, pedeapsa maximă norvegiană.
Anders Behring Breivik
Foto: EPA

Loading...
Comentarii