03 Dec. 2011 16:52

Criminalul din Norvegia nu se consideră bolnav mintal

Distribuie

Parchetul norvegian a declarat, pe baza concluziilor unui raport al experţilor psihiatri, că extremistul de dreapta care a ucis 77 de persoane în urmă cu patru luni, suferă de "schizofrenie paranoidă". Avocatul care susţine că a discutat timp de şase ore cu Behring Breivik despre acest raport, subliniază că clientul lui nu este de acord cu concluziile psihiatrilor. "El este preocupat de faptul că aceşti experţi nu cunosc suficient ideologiile politice. El crede că ei au calificat drept ciudăţenii unele dintre declaraţiile sale pe care el nu le consideră bizare. Şi nu este de acord cu concluzia potrivit căreia este bolnav mintal", a declarat unul dintre avocaţii lui Breivik, Odd Ivar Groen.
La o zi de la verdictul psihiatrilor, care l-au declarat iresponsabil din punct de vedere penal pe clientul său, Odd Ivar Groen afirma că acesta a "fost puţin surprins, dar că în acelaşi timp se aştepta la ceva mai rău". Avocatul a precizat că Behring Breivik nu cunoaşte tot raportul de 243 de pagini redactat de doi experţi psihiatri, Synne Serheim şi Torgeir Husby. Acest raport trebuie examinat în prezent de o comisie medico-legală care urmează să se asigure că acesta îndeplineşte toate cerinţele profesionale. Dacă diagnosticul va fi confirmat, Behring Breivik, în vârstă de 32 de ani, va fi pasibil de internare într-o instituţie psihiatrică, posibil pe viaţă. Procesul său se va deschide la 15 aprilie 2012 şi va dura aproximativ zece săptămâni.
Sursă: Mediafax
 
 
 

Loading...
Comentarii