Pare incredibil, dar, conform spuselor lui Mahashta Murasi, este cât se poate de adevărat. Bărbatul, care locuieşte într-o casă modestă din Varanasi, susţine că s-a născut nici mai devreme, nici mai târziu de anul…1835, pe 6 ianuarie, în oraşul Bangalore. În 1903, s-a mutat în Benares, unde a lucrat ca cizmar timp de 50 ani, până în 1957. Atunci, mărturiseşte veteranul, a împlinit vârsta de 122 de ani, conform site-ului lacuarta.com.
„Am trăit atâția ani, încât mi-am văzut nepoții murind. I-am îngropat și a fost dureros. Într-un fel, moartea a uitat de mine. Cred că nu mai am speranță. Am 179 de ani și încep să cred că sunt nemuritor sau ceva de genul ăsta. Încă mă „țin” bine, motiv pentru care trebuie să profit de această șansă”, mărturiseşte băbatul.
Murasi povesteşte că 1971 este anul în care a fost ultima dată la medic, mai ales că acesta a decedat.
Mărturia lui Murasi este întărită şi de certificatul de naştere al acestuia, care atestă ca. într-adevăr, s-a născut în 1835. Totuşi, este dificil de probat, prin teste biologice, dacă anul trecut în acte este cel real, iar Murasi are vârsta pe care spune că o are.

Uite aici CUM ARATĂ MURASI, care spune că are 179 de ani!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Amenda uriașă pe care trebuie să o plătească un român care stă la curte. Sub nicio formă n-ai voie să faci așa ceva
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Orașul din România pe care vin să-l vadă mii de turiști străini. Bucureștiul nu mai e în topul preferințelor

O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Observatornews.ro
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI