MENIU CAUTĂ
17 Apr. 2018 16:24

Inima singurei femei încoronată regină a Franței de două ori a fost furată dintr-un muzeu

Distribuie

Inima singurei femei încoronată regină a Franței de două ori a fost furată dintr-un muzeu din Nantes. Inima reginei reginei Anne de Bretania era pusă într-o casetă din aur din secolul al XVI-lea, scrie The Telegraph.

Relicvarul cu diametrul de 15,24 centimetri în care se afla inima reginei a fost furată de autori necunoscuţi care au pătruns pe o fereastră în Muzeul Thomas-Dobree din Nantes, weekendul trecut.

Cutia de aur era decorată cu o coroană din aur însoţită de nouă crini, un motiv decorativ asociat regalităţii franceze. Caseta era expusă în muzeul din Nantes de peste 130 de ani, fiind depozitată aici pentru a arăta loialitatea suveranei faţă de provincia franceză Bretania.

Regina franceză a fost înmormântată în Saint Denis, în apropiere de Paris, după moartea sa petrecută în 1514, însă inima ei a fost depozitată într-o criptă a familiei sale în Nantes.

Philippe Grosvalet, preşedintele departamentului Loire-Atlantique, care deţine muzeul din Nantes a spus că hoţii „au atacat patrimoniul nostru comun” prin furtul unui obiect „de o valoare inestimabilă”.

Anne de Bretania (25 ianuarie 1477 – 9 ianuarie 1514) este singura femeie care a deţinut de două ori titlul de regină consoartă a Franţei, în urma căsătoriilor sale cu regii Carol al VIII-lea şi Ludovic al XII-lea.


Citește și: VIDEO/ Bucureștiul are peste 200 de străzi de pământ. În Capitală, ca la țară!


Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop 11 decembrie 2018
Loading...
Comentarii