14 Oct. 2012 18:05 , de Libertatea pentru Femei

Israel între sfânt şi profan

Distribuie

Îmi doream de multă vreme să vizitez Israelul, pe care, cu toate că ştiam că sunt departe de adevăr, cu ochii minţii nu-l vedeam cu nimic diferit decât în filmele despre Iisus. Un loc plin de evlavie, de credinţă, unde majoritatea creştinilor merg pentru a-şi găsi liniştea interioară şi în care timpul s-a oprit în loc. Iar lucrurile sunt şi nu sunt aşa. Depinde de unde le priveşti. Pentru că, la cum am văzut această ţară, Israelul este efectiv un loc al contrastelor, al noului şi al vechiului, al evlaviei şi credinţei duse la extrem, dar şi al modernului, luxului şi inovativului. Două extreme care se completează şi se atrag, în care sacrul întâlneşte profanul şi Orientul dă mâna cu Occidentul. Şi, dacă vreţi să vedeţi la faţa locului această îngemănare unică, nu trebuie decât să descoperiţi, pe îndelete, două dintre cele mai cunoscute oraşe ale Ţării Sfinte:
Ierusalim şi Tel Aviv.

Cetatea credinţei

Ierusalim: numele unui oraş care, în imaginaţia colectivă, a fost mereu sinonim cu mitul, cu irealul. Iar fascinaţia pe care Oraşul Sfânt a exercitat-o de-a lungul vremii, mai presus de orice imaginaţie, o poţi percepe aici cu intensitatea misticismului cu care acest pământ este impregnată, prin întâlnirea celor trei mari religii monoteiste: dincolo de Zidul Plângerii, panorama Moscheelor; lângă Cartierul Arab, Sfântul Mormânt care, pe lângă semnficaţia sa intrinsecă, este o operă arhitecturală monumentală. La Biserica Sfântului Mormânt, ridicată pe locul unde se spune că ar fi fost crucificat şi apoi înmormântat Iisus, slujeşte o mare varietate de preoţi creştini: greci, ruşi, catolici şi armeni. Şi nu este creştin care să nu îşi dorească să intre, să se roage şi să atingă lespedea sub care se spune că a fost înmormântat Iisus. Acesta este şi motivul pentru care, încă de la primele ore ale dimineţii, de când se deschide biserica, în dreptul Mormântului Sfânt se formează o coadă la care poţi aştepta şi trei ore. Vrei un sfat bun de urmat? Vizitează Biserica Sfântului Mormânt după ora 18.30, când numărul de vizitatori este mult mai mic. Vei parcurge coada în timp record şi te vei putea reculege mai mult în faţa mormântului lui Iisus.
Zidul Plângerii e ceea ce a rămas din vechiul Sanctuar, distrus de babilonieni în 587 î.Hr. Reconstruit în 515 î.Hr., a fost apoi distrus de romanii sub Titus în anul 70 d.Hr. Aici, bărbaţii, de-o parte, şi femeile, pe cealaltă parte a Peretelui, veniţi din întreaga lume, se roagă și lasă mesajele lor pentru Domnul, pe bucăți de hârtie ascunse în crăpăturile existente între pietre. Şi sunt atât de multe mesaje, încât unele dintre ele cad pe pământ, urmând ulterior să fie îngropate. Motivul? Este interzis să fie aruncate, pentru că ar putea  purta scris pe ele numele lui Dumnezeu. Ierusalimul e oraşul împărţit în patru cartiere: cel arab, cel armean, cel creștin și cel evreiesc, la fel cum este împărţit în Oraşul Vechi, situat în interiorul zidurilor, și Oraşul Modern, aflat în afara lor. Însă în orice parte a oraşului te-ai afla, pentru a-i înţelege şi mai bine spiritul profund religios, ar trebui să-ţi petreci aici cel puţin un week-end. Ce are atât de special sfârşitul de săptămână? Începând de vineri, de la ora 18.00, avioanele nu mai zboară, taxiurile şi mijloacele de transport în comun nu mai circulă, nu mai sunt magazine deschise, nici restaurante, pub-uri sau cafenele… Începe Sabatul şi, preţ de 24 de ore, totul se opreşte în loc. Hotelurile mari organizează cine tipice de Sabat există chiar şi lifturi de Sabat care opresc automat, fără a fi acţionate de om, din etaj în etaj. Dar ce este Sabatul? „Shabbat” înseamnă „oprire” și, bazându-se pe faptul că, în timpul Genezei, Dumnezeu s-a oprit o zi pentru a se odihni, israelienii îi urmează exemplul. Aşadar, începând de vineri, de la apusul soarelui şi până sâmbătă, tot la apus, aici lumea se opreşte în loc, se odihneşte şi petrece alături de familie. Iar duminică dimineaţa, prima zi de muncă a săptămânii, oraşul prinde viaţă din nou.

Oraşul care nu doarme niciodată

Născut în 1909, Tel Aviv este centrul economic al țării și cel mai important oraş din Israel. La puţin peste 100 de ani, tânărul oraş se înfăţişează vizitatorilor săi plin de viață și cosmopolit, cu plaje frumoase şi late, apusuri de soare impresionante şi o viaţă de noapte intensă. Pe promenada de-a lungul plajei, care îţi aduce aminte de cele din ţările mediteraneene, poţi întâlni oameni din toate părţile lumii. Şi dacă aici te poţi relaxa şi respira aerul sărat al Mediteranei, din momentul în care te avânţi în tumultul oraşului, arhitectura te va ameţi într-un mod ciudat, căci este un amestec bizar de stiluri, cu case construite respectând arhitectura Orientului Mijlociu, zgârie-nori uşor S.F. şi hoteluri moderne, ca peste tot în lume. Aici, oamenii petrec mult şi se roagă mai puţin, iar viaţa adevărată începe după ora 20,00. Găseşti artere comerciale, mall-uri, trafic intens, muzee moderne şi câte şi mai câte. Iar dacă vrei să-ţi regăseşti respiraţia din acest tumult, îndepărtează-te un pic de centru şi descoperă la pas boemul Jaffa, partea veche a oraşului, cu ale sale străduţe pietruite înguste, locul galeriilor de artă şi al magazinelor boutique, ale celebrilor creatori israelieni şi cartier general al multor artişti plastici. Iar după ce te-ai plimbat şi ai privit casele construite într-un stil unic, elegant şi rafinat, opreşte-te o clipă şi admiră de la înălţime panorama superbă a Tel Avivului.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

Loading...
Comentarii