17 Apr. 2018 17:03

Japonia a găsit o comoară din minerale rare în noroiul de pe o mică insulă din Pacific

Distribuie

Japonia a găsit o comoară din minerale rare în noroiul de pe o mică insulă situată în pacific la peste 1200 de kilometri de Tokyo. Viitorul economic al țării insulare și al întregii lumi ar putea fi schimbat de această descoperire, scrie CNN.

Insula Minamitori, din Oceanul Pacific, aparține de Japonia și până de curând era cosiderată doar o altă bucată de pământ acoperită de noroi, mai exact 16 milioane de tone de noroi. Dar în acest nămol există depozite masive, „semi-infinite”, de minerale rare, foarte valoroase.

Mineralele rare conțin elemente chimice rare care sunt utilizate în realizarea dispozitivelor high-tech precum smartphone-urile, sistemele de rachete, dispozitivele radar și vehiculele hibride.

De exemplu, ytriu, unul dintre metalele incluse în această descoperire recentă, poate fi folosit pentru a relaiza lentile, superconductoare și ecrane de telefoane.

Cele 16 milioane de tone de materiale ar putea să conțină cantitatea de ytriu utilizată în 780 de ani, europiu pentru 620 de ani, terbiu pentru 420 de ani și disprosiu de 730 de ani.

În prezent, China deține monopol asupra mineralelor rare – controlând aproximativ 95% din producția globală începând din 2015. Din această cauză, Japonia și alte țări se bazează pe China pentru a stabili prețurile și disponibilitatea.

După această descoperire, Japonia, care deține control economic complet asupra insulei Minamitori, ar putea deveni un jucător important pe această piață odată începută exploatarea mineralelor rare de aici.

Foto: Google Maps Photos


Citește și: VIDEO/ Bucureștiul are peste 200 de străzi de pământ. În Capitală, ca la țară!


Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Un bărbat mătură ca să ia rechizite copiilor. Nu primește bani, cu puncte
Loading...
Comentarii