Oficialii kenieni vor ca ”leii gay” să fie izolați pentru că au copiat comportamentul de la oameni

10 noiembrie 2017 16:36

O fotogrfie cu doi lei de sex masculin implicați în ceea ce pare o îmbrățișare amoroasă a determinat oficialii kenieni să ceară ca cele două animale să fie izolate, deoarece, spun ei, au copiat comportamentul de la oameni, scrie CBS News.

Șeful unei instituții keniene responsabilă pentru stabilrea normelor morale în țară s-a arătat îngrijorat de fotografia cu cei doi lei, spunând că este vorba fie de o posibilă posedare demonică fie de o copiere a comportamentului prost al oamenilor și de stabilirea unui exemplu greșit pentru animale.

„Demonii posedă și animalele”, a declarat Ezekiel Mutua, directorul executiv al Comitetului de Clasificare a Filmului din Kenya, pentru Nairobi News.

Fotografia care a devenit virală, realizată într-o zonă sălbatică din Kenya, arată o imagine rară: un leu de sex masculin este urcat peste un alt leu de sex masculin în ceea ce pare a fi un act sexual, dar experții spun că ar fi putut fi o modalitate de a arăta dominația.

Paul Goldstein, fotograful care a surprins imaginile din rezervația Maasai Mara din Kenya, a spus că multe alte specii sunt cunoscute pentru un astfel de comportament și că, de exemplu, el a văzut girafele făcând-o.

„A fost doar un lucru dramatic să vedem”, a spus Goldstein despre leii de sex masculin. El a fost uimit de remarcile lui Mutua, declarând că nu este „normal”.

„Aceste animale au nevoie de consiliere, pentru că probabil au fost influențate de homosexualii care au mers în parcurile naționale și s-au comportat prost”, a spus Mutua. „Nu știu, trebuie să fi fi copiat de undeva acest comportament sau este de natură demonică, pentru că aceste animale nu urmăresc filme”.

„Spiritele demonice care provoacă homosexualitatea la oameni par a fi posedat acum și animalele”, a spus directorul Consiliului de Clasificare a Filmului. „De aceea voi cere ca animalele gay să fie izolate”.

Craig Packer, un cercetător de la Universitatea din Minnesota, specializat în comportamentul leilor, spune că deși astfel de cazuri sunt foarte rare, nu este primul cunoscut. El spune că au mai fost observate astfel de activități „în perioadele de stres social sau în realinierea relației de dominație”.

„Au mai fost observați lei masculi care se montează reciproc, însă fără penetrare, iar masculii si-au reluat apoi comportamentul normal de imperechere cu femele”, a mai spus Packer.

„Leii de sex masculin formează coaliții stabile și sunt foarte afectuosi unul de celălalt, dar această afecțiune este exprimată prin frecarea capetelor, lingându-se unul pe celălalt și sărind unul peste altul”, explică cercetătorul.

Comportament gay a fost observat și la alte specii din sălbăticie. De exemplu, Jonathan, cea mai bătrână ființă vie din lume, ar avea o atracție față de țestoasele de același gen.


Citește și: Previziunile Uraniei pentru perioada 11 -17 noiembrie 2017. O ipostază delicată: Beneficii în conjuncție în Scorpion


Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro