Un profesor de religie afirmă că jumătate de Biblie este falsă

19 mai 2011 17:05

Un profesor de religie de la Universitatea North Carolina a scris o carte în care încearcă să demonstreze că o parte din scrierile din Noul Testament nu sunt reale, ci nişte falsuri, acestea nefiind scrise de către apostolii lui Iisus.

Bart Ehrman, profesor de studii religioase la Universitatea Chapel Hill, North Carolina,  pretinde în cartea sa că dezvaluie faptul că „Biblia nu conţine doar neadevăruri sau greşeli accidentale. Ea conţine şi ceea ce aproape oricine din ziua de azi le-ar numi minciuni”
Cartea scrisă de cercetător, „Fals: Scriind în numele lui Dumnezeu – de ce autorii Bibliei nu sunt ceea ce credem că sunt”, pretinde că opiniile contradictorii, discrepanţele de limbă şi alegerea cuvintelor din capitolele atribuite lui Pavel sunt toate dovezi ale unui fals. „Evangheliile lui Matei, Marcu şi Ioan nu sunt autentice, iar ipoteza ca epistolele lui Pavel sunt scrise de el însuşi este contestată”, crede profesorul Bart Ehrman, care arată că şi apostolul Petru, un pescar provenit din zonele rurale ale Palestinei, a fost cu siguranţă un analfabet, nefiind în stare să scrie lucrăriile care îi sunt atribuite.
Potrivit autorului, cel puţin 11 dintre cele 27 de capitole ale Noului Testament sunt falsuri, în timp ce numai 7 dintre cele 13 epistole atribuite lui Pavel au fost scrise, probabil, de el, toată această „măsluire” ajutând, la începuturi, religia creştină să se dezvolte.

Loading...
Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro