MENIU CAUTĂ
15 Mai. 2016 16:18 , de Cristian Burcioiu

Accident grav în Pasajul Unirii | Un bărbat a murit după ce s-a izbit de un stâlp

Distribuie

Pasajul Unirii, din Capitală, a fost astăzi după amiză scena unor momente teribile. Un bărbat și-a pierdut viața strivit, iar femeia aflată la volan a suferit răni foarte grave după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent de unul dintre stâlpii de susținere ai pasajului.

Câțiva șoferi, martori ai tragediei, le-au spus polițiștilor de la Brigada Rutieră a Capitalei care au preluat ancheta groaznicului accident că Reanault-ul a intrat cu viteza foarte mare în subteran, a schițat una-doua viraje scurte necontrolate după care s-a izbit violent de unul dintre stîlpii din beton ai pasajului. În urma impactului mașina s-a transformat în morman de fiare contorsionate în care cele două persoane  – o femeie în vârstă de 30 de ani aflată la volan, și un bărbat de 45 de ani care stătea pe locul din drepata -, au rămas captivi. Medicii celor două ambulanțe ale ISU Dealul Spirii au încercat – urmând protocolul de resuscitare -, să-l readucă la viață pe pasagerul din dreapta, însă acesta a murit la scurt timp după accident. Mult mai norocoasă, șoferița a scăpat cu viață însă a suferit răni foarte grave care au necesitat internarea ei la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca. Traficul prin pasajul Unirii a fost blocat pe toată durata intervenției salvatorilor militari și a perioadei în care polițiștii rutieri au făcut măsurătorile specifice în astfel de cazuri.

IMG_3034

Traficul prin Pasajul Unirii a fost blocat pe sensul respectiv pe toată durata intervenției salvatorilor militari și a perioadei în care polițiștii rutieri și-au făcut ancheta la fața locului. Șoferița va fi anchetată pentru ucidere din culpă.

 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop 16 noiembrie 2018
Loading...
Comentarii