MENIU CAUTĂ
25 Iun. 2013 11:02

ACCIDENTUL DIN MUNTENEGRU | La ce spitale vor ajunge victimele tragediei

Distribuie

Nicolăescu a precizat că este vorba despre cei 29 de răniţi din autocarul prăbuşit şi de o româncă victimă a unui alt accident produs tot în Muntenegru.
Totodată ministrul Sănătăţii a promis că va merge marţi, în toate cele patru spitale unde vor ajunge răniţii, pentu a verifica stadiul pregătirilor.
Cele patru spitale de urgenţă din Capitală vor avea asigurate stocuri de sânge pentru răniţii aduşi din Muntenegru, cantităţi importante fiind asigurate şi din centrele hematologice din judeţele limitrofe, a declarat, tot pentru MEDIAFAX, coordonatorul SMURD Bucureşti, dr. Bogdan Opriţa
„Institutul Naţional de Hematologie a pregătit stocuri de sânge pentru toate spitalele. Centrele de hematologie din judeţele limitrofe, respectiv cele din Slobozia, Slatina, Galaţi, Piteşti, ne-au promis ajutor”, a spus Opriţa.
Răniţii din Muntenegru vor fi aduşi în ţară, astăzi, cu două aeronave ale MApN.
Un autocar cu turişti români s-a răsturnat duminică în jurul orei 18.00, ora României, într-o prăpastie din Muntenegru, în accident pierzându-şi viaţa 19 dintre pasageri.
 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Protest pe centura Capitalei. Circulația a fost blocată
Loading...
Comentarii