21 Mar. 2014 09:31 , de Iulian Simbeteanu

Ancheta în cazul lui Ionuţ Anghel a fost finalizată! Vezi cine a fost acuzat de ucidere din culpă

Distribuie

În acest caz au fost acuzaţi de ucidere din culpă Administraţia Domeniului Public Sector 2 Bucureşti, SC Tei Rezidenţial SRL Bucureşti şi administratorul al acestei societăţi, Ciorăscu Constantin.
Conform procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, „Administraţia Domeniului Public Sector 2 Bucureşti nu a luat măsuri corespunzătoare de împrejmuire/delimitare a zonei amenajate a Parcului Tei de terenul viran aflat în imediata vecinătate, fapt care a permis trecerea celor doi minori într-o zonă sălbatică şi a creat condiţiile pentru intrarea acestora pe un teren privat neîngrădit, păzit de şapte câini, al căror atac a condus la decesul minorului A.I.C.”.
„În sarcina inculpaţilor SC Tei Rezidenţial SRL  Bucureşti şi Ciorăscu Constantin (în calitate de administrator al acestei societăţi) s-a reţinut faptul că nu au asigurat cadrul organizatoric apt să preîntâmpine atacul canin asupra minorului A.I.C., prin menţinerea integrităţii împrejmuirii, pentru ţinerea câinilor societăţii exclusiv în interiorul perimetrului îngrădit al firmei, şi prin îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din legislaţia referitoare la deţinerea de câini, inclusiv a celor periculoşi sau agresivi, împrejurări care au dus la moartea minorului A.I.C.”, informează un comunicat al Ministerului Public.
Conform noului Cod Penal,  Ciorăscu Constantin riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 2  la 7 ani, în timp ce persoanele juridice riscă amenzi penale.
Ionuţ Anghel a fost ucis de maidanezi, lângă Parcul Tei din Capitală, în toamna anului trecut. În urma acestei tragedii, Parlamentul a votat o lege care permite eutanasierea câinilor fără stăpân.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, marți, 25 septembrie 2018. Leii au confruntări cu cei din anturaj
Loading...
Comentarii