MENIU CAUTĂ
29 Oct. 2011 08:49

Azi e ziua principesei Sofia, fiica rebelă a regelui Mihai

Distribuie

 În 1998, ea se căsătorea cu un francez, împotriva voinţei tatălui ei, care-i retrăsese titlul de Prinţesă a României. Principesa Sofia s-a născut la 29 octombrie 1957, în Grecia, fiind, la acea vreme, a patra fată a regelui Mihai şi a reginei Ana, după Margareta, Elena şi Irina. Ulterior, mezina familiei a devenit principesa Maria, născută în 1964. Principesa Sofia a urmat cursurile de Arte Frumoase la Universitatea North Carolina şi de design grafic şi fotografie la Corcoran College of Art and Design din Washington.
Dintre toate fetele, principesa Sofia a fost cea care l-a supărat cel mai tare pe Regele Mihai, măritându-se, în 1988, la 31 de ani, cu un francez, Alain Biarneix, care îşi inventase un titlu nobiliar şi un supranume, Michel de Laufenburg. Regele nu a fost de acord cu căsătoria şi a decăzut-o din drepturi pe Sofia, printre care şi acela de succesiune la tron, retrăgându-i titlul de Prinţesă de România. În 1999, Sofia a născut-o pe Elisabeta-Maria, dar căsnicia cu Alain Biarneix s-a destrămat în 2002. În 2007, când Casa Regală a adoptat noul statut, Principesa Sofia a fost inclusă pe poziţia a opta a linii de succesiune la tronul României.
Dintre toate fetele, Sofia, care trăieşte în Franţa, a fost singura care nu a fost prezentă la manifestările prilejuite de cea de-a 90-a aniversare a regelui Mihai. Tot astăzi, Casa regală sărbătoreşte 136 de ani de la naşterea reginei Maria, soţia regelui Ferdinand şi bunica regelui Mihai.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Cum a început Ţiriac afacerile care l-au făcut miliardar
Loading...
Comentarii