11 Iun. 2013 11:06 , de Adrian Văduva

BACALAUREAT 2013 | Unde vor fi amplasate camerele de supraveghere. Elevii vor avea un şoc când vor afla

Distribuie

Absolvenţii au intrat deja în febra examenului de Bacalaureat, iar inspectorii şcolari fac ultimele ajustări pentru probele scrise. Dacă camerele de supraveghere nu mai reprezintă o noutate, modul în care acestea vor fi amplasate le dă fiori... profesorilor. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au decis ca anul acesta, camerele să fie îndreptate, în mod suprinzător, şi către profesori.
"Trebuia să vină şi momentul adevărului. Promovarea gen întrecere socialistă, de 90 şi ceva la sută, raportată cu mândrie de directori nu reflectă o realitate. Erau numeroase fraude. Nici noi nu ne-am dat interesul să le descoperim. De doi ani Bacalaureatul se dă conform normelor. Aş vrea totuşi să ştiu de ce cutare liceu avea rezultate mai bune decât altul, despre care toţi ştim că era mai bun. Camerele de supraveghere actuale bat spre sală, aşa sigur elevii nu copiază, dar cine poate ştii ce se întâmplă la tablă. Aşa că o să fie camere de supraveghere îndreptate şi spre tablă" a spus Cornel Petroman, inspector scolar general din Timiş, scrie opiniatimisoarei.ro. Cât despre numărul de supraveghetori, inspectorul şcolar general dă asigurări că nu vor fi probleme. Chiar dacă zilele trecute se înregistra un deficit de aproape 100 de profesori care să supravegheze desfăşurarea examenului de Bacalaureat, în urma unei şedinţe cu directorii unităţilor de învăţământ din judeţ problema a fost rezolvată.
 

Loading...
Comentarii