27 Ian. 2014 10:41 , de Adrian Văduva

Ce înseamnă STAREA DE ALERTĂ

Distribuie

Starea de alertă se declară potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 21/2004 şi se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgentă.
Zonele afectate de inundaţii, incendii sau zăpezi pot fi evacuate şi se pot acorda ajutoare de urgenţă. Pe timpul stării de alertă, se pot dispune orice măsuri care sunt necesare pentru înlăturarea stării de forţă majoră.
Potrivit articolului 4 din OUG nr. 21/2004, pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă se întreprind, în condiţiile legii, după caz, acţiuni şi măsuri pentru:
- avertizarea populaţiei, instituţiilor şi agenţilor economici din zonele de pericol
- declararea stării de alertă în cazul iminenţei ameninţării sau producerii situaţiei de urgenţă
- intervenţia operativă cu forţe şi mijloace special constituite, în funcţie de situaţie, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative
- acordarea de ajutoare de urgenţă
- instituirea regimului stării de urgenţă, în condiţiile prevăzute de art. 93 din Constituţia României, republicată;
- solicitarea sau acordarea de asistenţă internaţională
- acordarea de despăgubiri persoanelor juridice şi fizice
De asemenea, conform OUG nr. 21/2004, pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituţia României, republicată, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale referitoare, după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, dreptul de proprietate privată ori la protecţia socială a muncii, aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acesteia.
Declararea stării de alertă să evacueze din zona supusă regimului stării de asediu sau de urgenţă persoanele a căror prezentă nu se justifică în cazul situaţiilor de urgenţă la nivel naţional sau pe teritoriul mai multor judeţe se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, în Monitorul Oficial al autorităţii administrativ-teritoriale respective.
Spre deosebire de starea de urgenţă, starea de alertă NU presupune intervenţia armatei.
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat anterior că luni dimineaţă îi va propune premierului Victor Ponta decretarea stării de alertă în judeţele Buzău, Brăila şi Vrancea.
"Starea de alertă ne va crea posibilitatea şi cadrul legal pentru a dispune măsurile necesare pentru a elimina efectele acestui dezastru, efectele acestei stări de forţă majoră", a declarat Dragnea la comandamentul de iarnă de la Guvern de duminică seară.
Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, la ora 10, la Guvern, cu vicepremierii Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea şi cu reprezentanţii instituţiilor implicate în operaţiunile de deszăpezire, pentru a stabili ce alte măsuri trebuie aplicate, legate inclusiv de declararea stării de alertă în unele zone.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, marți, 25 septembrie 2018. Leii au confruntări cu cei din anturaj
Loading...
Comentarii