09 Mai. 2012 18:07

Ce mâncăruri ciudate au bascii!

Distribuie

Felul de mâncare tradiţional al bascilor, txuleton (chuletón în spaniolă), e unul deosebit. E gătit din antricot de vacă special adus din regiunea din nordul Spaniei. “Cu cât vacile sunt mai bătrâne şi mai grase, cu atât sunt mai apreciate, de aceea le cumpără oameni din întreaga Europă. Reţeta e simplă: antricotul unei vaci de 14-15 ani, pe care a rămas cam 5 centimetri de grăsime, trebuie ţinut la 3°C în frigider, apoi este scos cu două-trei ore înainte de preparare, pentru a se încălzi treptat. Se pune pe plită, la 170°C, patru minute pe o parte, iar alte patru pe cealaltă, după ce s-a dat prin sare grunjoasă. Se serveşte pe platou cald, cu ardei copt, după ce s-au tăiat felii groase de trei centimetri”, explică angajaţii restaurantului. Aceştia spun că pentru basci gustările sunt mai mult decât o necesitate, sunt un ritual şi familiile petrec chiar şi 3 ore în jurul mesei. Restaurantul primeşte materie primă în fiecare joi din Ţara Bascilor, iar printre clienţii lui se regăsesc mai mult străini, expaţii spanioli din România sau turiştii dornici să încerce acest tip de preparate.

Alte feluri de mâncare tradiţională:


– Coadă de taur şi obrăjori de vacă gătiţi în stil basc (se fierb opt ore)
– Porcuşor de lapte şi miel de lapte (ambele sacrificate la opt săptămâni şi preparate la cuptor)
– Fasole neagră de Tolosa cu un cârnat gen sângerete (sânge şi intestine de porc)
– Tapas Chistorra (cârnăciori serviţi ca aperitiv pe o pâinică unsă cu pastă de măsline)
– Calcan cu sos basc
– Băuturi (vin roşu Palomero Ribera del Duero sau Terras Gauda, cidru şi gin tonic cu coajă de lămâie)
– Baccala (cod uscat şi sărat)
– Tostadas (desert dintr- o cremă de lapte şi ouă, prăjită şi servită cu sos de scorţişoară şi nuci)
– Telemea cu marmeladă de gutui

Loading...
Comentarii