MENIU CAUTĂ
09 Sep. 2016 16:07 , de Cătălin Schipor, Florin Mitu, Gabriel Stoica, Maria Vlad

De la ”școala ca afară” la școli cu toaleta-n curte! Cum arată situația la început de an școlar GALERIE FOTO

Distribuie

La fiecare început de an şcolar, unităţile de învăţământ din România se confruntă, în general, cu aceleaşi probleme generate de indiferenţă. Mii de şcoli şi grădiniţe sunt neautorizate sanitar, lucrările de reabilitare sunt nefinalizate, autorizaţiile de incendiu lipsesc, iar neasigurarea sursei de apă curentă, precum şi grupurile sanitare infecte îi fac pe părinţi să se gândească de două ori dacă îşi vor trimite copiii la şcoala din localitate. Cu toate acestea, există și cazuri fericite, unele dintre acestea chiar în mediul rural.

Noul an școlar aduce odată cu el și veșnicile probleme: școli fără autorizații, mobilier ce trebuie cumpărat și săli de clasă de dotat. Deşi lucrurile par de departe sumbre, am descoperit că există şi locuri unde lucrurile stau bine, iar autorităţile locale dau dovadă de implicare maximă. Astfel, într-o comună din județul Constanța, Peștera, elevii au toate condițiile pe care și le-ar putea dori, ba chiar putem spune că au parte de lux. Situația nu este una unică, o astfel de unitate de învățământ fiind și în comuna Vadu Paşii din județul Buzău.

Cei peste 300 de elevi din Vadu Paşii sunt aşteptaţi la cursuri într-o clădire bine îngrijită şi cochetă după ce şcoala şi grădiniţa au fost modernizate recent. În timp ce multe unităţi de învăţământ din ţară n-au nici măcar autorizaţie de funcţionare aici condiţiile din clase sunt chiar mai bune decât la multe şcoli din oraş. Chiar dacă se află în mediul rural şcoala are centrală termică proprie iar laboratoarele de informatică sunt demne de invidiat.

Am dat o mare atenţie educaţiei pentru că cei mici reprezintă viitorul localităţii. Vrem să concurăm cu cele mai bune şcoli din judeţ şi nu vrem ca vreun elev să se îmbolnăvească vreodată. Mai mult decât atât ne-am propus ca elevii noştri să înveţe bine ca să poată termina cele mai bune licee şi facultăţi din România', ne-a declarat primarul localităţii Firon Gheorghe.

Profesorii care predau la Vadu Paşii spun că vin cu drag la şcoală, iar orice problemă ivită în timpul anului de curs este rezolvată rapid de administraţia locală.

În ultimii ani n-am avut probleme cu încâlzirea sau cu alimentarea cu apă. Este o școală a deschiderii spre nou, spre cunoaștere şi nu a problemelor de administraţie. Dotările pe care le-am primit sunt chiar mai bune decât la oraş iar calculatorele sunt de ultimă generaţie. Copiii primesc mai multă atenţie din partea învăţătorilor şi profesorilor şi n-au altceva de făcut decât să înveţe', ne-a declarat Vasile Zoican, directorul adjunct al școlii din Vadu Paşii.

Primarul din Vadu Paşii spune că, în ciuda apropierii de Buzău, părinţii preferă să-şi lase copiii la şcoala şi grădiniţa din comună.

'Cu ani în urmă devenise o o modă să-ţi duci copilul să înveţe la Buzău însă acum lucrurile s-au schimbat.Imaginile vorbesc şi eu nu cred că există la Buzău o grădiniţă mai frumoasă ca a noastră' a spus edilul localităţii, Firon Gheorghe.

Totuși, în județ, la deschiderea anului şcolar 2016-2017 sunt 3.000 de clădiri neautorizate sanitar şi 480 autorizate parţial, iar aproape 21.000 nu au aviz sau autorizaţie pentru securitatea la incendii. Astfel, dacă s-ar aplica legea, 77% din şcoli ar rămâne neautorizate, iar peste 2 milioane de elevi din 3.164.470, câţi sunt înscrişi anul acesta, ar fi trimişi acasă.

În Peștera, județul Constanța, cunoscută și pentru faptul că aici există cel mai mare venit pe cap de locuitor din țară, sălile de clasă din școală au bănci moderne, scaune de piele, computere și proiector, aer condiționat, geamuri termopan și parchet laminat.

Holurile sunt bine păzite de un sistem de camere de supraveghere legat de cel al Poliției Locale Peștera, iar toaletele arată ca un laborator. În plus, în prima zi de școală, pe elevi îi vor aștepta rechizite noi, ghiozdane și manuale. Cât despre iarnă, nici atunci nu au de ce să își facă probleme. Chiar dacă unitatea de învățământ nu este racordată la un sistem de încălzire, 100 de tone de lemne și 40 de tone de cărbune au fost deja achiziționate.

Între timp, în același județ Constanța, 22 de unități de învățământ își vor începe activitatea fără autorizație sanitară, așa cum au făcut și în anii trecuți. Într-una, cea din satul Viile, o clasă este încuiată, pentru ca niciun copil să nu ajungă, accidental înăuntru.

scoala

Chiar în faţa tablei o bucată din tavan s-a prăbuşit în timpul unei ore de curs, anul trecut. Marele noroc a fost că în acel moment nu era niciun elev la tablă şi nimeni nu a fost rănit. Acoperişul clădirii este vechi, cu ţigle, iar de ani buni nu a mai fost reparat.

IMG_8203

Pentru ca în şcoală să nu plouă, cei care administrează unitatea de învăţământ au pus găleţi în pod, pe care le golesc atunci când e cazul. Altfel, întregul tavan s-ar prăbuşit, iar până acum nu au fost găsite fonduri pentru reparație.

Lipsesc autorizația sanitară și cea de securitate la incendiu

În județul Galați, 15% din școli încep anul școlar fără a avea autorizație sanitară. Este vorba de 64 de unități de învățământ dintr-un total de 420. Dintre unitățile de învățământ care nu au autorizație sanitară de funcționare șase sunt grădinițe din Galați, iar 58 sunt școli și grădinițe din mediul rural. În ceea ce priveşte manualele şcolare, acestea au fost distribuite la clasele I-IV în proporţie de 90%, însă la clasa a IV-a lipsesc manualele de matematică, limba română, engleză, istorie şi geografie. La clasele V-X, manualele sunt asigurate în proporție de 70% din fondul nou iar 30%, din fondul deja existent. În schimb, la clasele XI-XII, manualele sunt aşteptate să sosească abia în perioada 1 -15 octombrie. ,,În prima lună se vor face recapitulări', ne linitesc dascălii dar cel mai probabil elevii șI le vor cumpăra singuri chiar dacă ministrul de resort a spus contrariul

La Cluj, elevii de la Liceul Mihai Eminescu vor începe școala, pentru al doilea an consecutiv, tot în vecini' din cauză că lucrările de modernizare nu sunt gata, acestea urmând să fie finalizate abia la 1 decembrie.

liceueminescucluj

În județul Sibiu, la peste 200 de unități s-au efectuat lucrări vara aceasta. Altele stagnează însă de cel puțin cinci ani. 41 de unități școlare nu au autorizație de securitate la incendiu și sute de elevi încă merg la toletă în curtea școlii.

În județul Argeș, cu doar câteva zile înainte de deschiderea noului an şcolar, o mulţime de unităţi de învăţămînt nu oferă condiţii decente de desfăşurare a activităţii copiilor. Acestea nu au apă curentă şi au grupuri sanitare din lemn, neigienizate. Au fost controlate recent 122 de unităţi de învăţămînt, iar dintre acestea s-au găsit deficienţe în 33 de şcoli şi 51 de grădiniţe.

Nici în Vaslui situația nu arată bine, o treime, adică 34% din școlile controlate neobținând aviz sanitar pentru noul an școlar.

Procentul școlilor pregătite din Dolj este unul ridicat față de media pe țară, 90% din unităţile de învăţământ fiind pregătite să primească elevii în noul an şcolar, după cum susţin reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj. Pe teren însă, cu doar câteva zile înainte de începerea şcolii, în multe din unităţile de învăţământ se lucrează intens. Unele lucrări vor fi gata până pe 12 septembrie, în alte şcoli însă, şantierele vor continua şi după începerea cursurilor.

La Brașov este criză de medici

Deşi normativele cer ca şcolile braşovene să fie deservite de peste 120 de medici şi asistente medicale, în realitate, grădiniţele, şcolile gimnaziale şi liceele din Braşov nu au parte de aceste servicii. Reprezentanţii Direcţiei de Servicii Sociale Braşov (DSS) spun că, în loc de 123 de cadre medicale, cît ar fi nevoie în şcolie din oraş, au la dispoziţie doar 42 de asistente şi opt medici.

Sursa foto: Florin Mitu / ctnews.romonitorulcj.ro

Loading...
Comentarii