MENIU CAUTĂ
27 Iun. 2013 05:00 , de Madalina Ciodaru Burada

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2013 | Elevii susţin astăzi proba scrisă la MATEMATICĂ

Distribuie

Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. Acesta este al doilea an în care elevii vor susţine probele în săli de examen supravegheate cu camere video. Dacă elevii vor intra în sala de examen cu copiuţe, cu mijloace electronice de calcul sau cu telefoane mobile sunt daţi afară din examen şi li se acordă nota 1 la proba respectivă, indiferent dacă au copiat sau nu, potrivit rtv.net.
Subiectele sunt elaborate în cadrul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare şi permit rezolvarea în două ore. Proba scrisă la matematică începe la ora 9.00, după extragerea plicului cu varianta de subiecte.
Evaluarea lucrărilor este făcută de către doi profesori din unitatea respectivă de învăţământ. În cazul în care nu există câte doi profesori la disciplinele la care se susţine evaluarea naţională, va fi solicitat un cadru didactic din cea mai apropiată unitate de învăţământ. Evaluarea lucrărilor se face cu respectarea strictă a baremului unic de evaluare şi de notare, pe baza unui punctaj pe scara 1-100, acordându-se 90 de puncte pentru răspunsurile corecte şi complete şi 10 puncte din oficiu.
După evaluare, fiecare profesor stabileşte nota prin împărţirea la 10 a punctajului obţinut de elev, fără rotunjire şi o trece pe lucrare. În cazul în care diferenţa dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult un punct, se calculează şi se trece pe lucrare nota finală, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor acordate de cei doi profesori evaluatori.
Rezultatele examenelor vor fi afişate pe 29 iunie şi tot în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 16.00-20.00. Rezolvarea contestaţiilor se va face între 30 iunie şi 2 iulie, iar rezultatele finale după soluţionarea contestaţiilor vor fi făcute publice pe 3 iulie.
Notele obţinute la Evaluarea Naţională vor conta la admiterea în liceu.

Iată calendarul Evaluărilor Naţionale

– 25 iunie – proba scrisă la limba şi literatura română 
– 26 iunie – proba scrisă la limba şi literatura maternă 
– 27 iunie – proba scrisă la matematică 
– 29 iunie – afişarea rezultatelor (până la ora 16.00) 
– 29 iunie – depunerea contestaţiilor (orele 16.00-20.00) 
– 30 iunie – 2 iulie – rezolvarea contestaţiilor 
– 3 iulie – afişarea rezultatelor finale după contestaţii
 

Loading...
Comentarii