27 Iun. 2013 11:52

EXCLUSIV | De pe patul de spital, supravieţuitorii teribilului accident din Muntenegru vorbesc cu anchetatorii de la IGP

Distribuie

În cazurile în care medicii au consimţit că pacienţii pot primi vizite şi, mai mult, pote participa chiar şi la o discuţie liberă, poliţiştii au stat de vorbă cu răniţii pe tema accidentului din care, miraculos, au scăpat cu viaţă. Nu este vorba de audieri pe patul de spital, spun surse judiciare, ci doar de nişte discuţii preliminare, de o rememorare a acelor clipe de dinaintea şi de după producerea nenorocirii soldată cu 18 morţi şi 29 de răniţi.
Judiciariştii încearcă astfel să contureze, în acest soi de anchetă preliminară, contextul în care s-a consumat tragedia, cine s-a aflat la volanul autocarului groazei, ce se întâmpla în acele momente în autocar, care au fost timpii de răspuns ai autorităţilor muntenegrene şi, mai apoi, ale celor române, prin reprezentanţii săi diplomatici de la Podgorica. Toate datele strânse vor fi trecute în procese verbale întocmite de poliţiştii de la Departamentul Omoruri al IGP, desemnaţi să stea de vorbă cu supravieţuitorii.
După externare, toţi surpavieţuitorii nenorocirii din Muntenegru vor fi audiaţi de procurorii Parchetului General. La acest caz lucrează doi procoruri şi 12 poliţişti de la Direcţia de Investigaţii Criminale a IGP.
 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, sâmbătă, 22 septembrie 2018. Taurii au reacții exagerate
Loading...
Comentarii