13 Dec. 2014 20:03

EXCLUSIV | Nici postul nu mai e ce-a fost! Becali a primit dezlegare la brânză de la duhovnic

Distribuie

Era vorba că va ieşi din închisoare de Crăciun, dar se pare că la fel de bine ar putea fi eliberat de Revelion, în funcţie de cum vor hotărî şefii de la Poarta Albă. Până atunci, creştin convins şi practicant, Becali îşi vede de cele sfinte după gratii, dacă cele lumeşti i-au fost luate în mare parte.
Celula aproape că şi-a transformat- o într-un altar închinat Domnului, împânzind-o cu icoane, la care se roagă de mai multe ori pe zi. Iar când nu se roagă, cântă - desigur, cântece bisericeşti.
Ţine postul - chiar negru, vinerea -, neavând o problemă în a renunţa la carne ori la dulciuri, dar... totul până la brânză! Fostul oier a primit dezlegare la brânză de la duhovnic şi e fericit că nu trebuie să renunţe la alimentul lui favorit.
«Nea Gigi, îţi mulţumim că exişti!»
Interesant este că de pe urma postului lui Becali profită colegii de puşcărie. Cum meniul închisorii nu se face în funcţie de convingerile bisericeşti şi conţine carne ori alte produse “de dulce”, Becali donează porţiile cuvenite lui. Şi mare parte din pachetele pe care le primeşte de acasă ajung la noii lui prieteni.
Să ne mai mirăm, în aceste condiţii, că pe holurile puşcăriei se aude des “Nea Gigi, îţi mulţumim că exişti!”?
Oricât ar părea de hilar, Becali a ajuns idolul puşcăriaşilor. Nu doar faptul că-i hrăneşte - şi spiritual, căci le ţine predici despre credinţa în Dumnezeu - l-a apropiat de sufletele celor închişi la Poarta Albă, ci şi faptele bune pe care le-a făcut de când a ajuns acolo.
Conform unor surse din interiorul penitenciarului, Gigi n-a rămas surd la suferinţele colegilor: a plătit pentru operaţiile rudelor acestora şi a donat sume consistente pentru educaţia copiilor lor.
Când nu face fapte bune şi nu se roagă, latifundiarul îşi umple timpul cu alte activităţi paşnice: face curăţenie în celulă, îşi calcă hainele, citeşte - şi-a făcut o adevărată bibliotecă, în care predomină, se pare, cărţile de psihologie şi romanele poliţiste -, iar dacă e vreun meci la TV, îşi adună în jur colegii şi urmăresc împreună partida.

Va fi Moş Crăciun … prin delegat

Becali nu lasă faptul că e încarcerat să-i priveze pe cei dragi de cadourile de Crăciun. El şi-a delegat un apropiat să cumpere daruri pentru fiecare din familie şi i-a dat câteva mii de euro pe mână pentru cheltuieli.
Când era liber, se ocupa singur de acest aspect şi nu se uita la bani. În urmă cu câţiva ani, de exemplu, a spart 10.000 de euro pe cadourile de Sărbători!

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Andreea Marin va suferi luna viitoare o intervenție chirurgicală
Loading...
Comentarii