MENIU CAUTĂ
20 Ian. 2014 09:46

Gigi Becali RENUNŢĂ LA PNG! Vezi ce parlamentar va conduce partidul omului de afaceri

Distribuie

Astfel, latifundiarul din Pipera a sunat-o în acest weekend pe senatoarea PPDD Steliana Miron căreia i-a propus să facă parte din conducerea de la vârf a PNG-ului, întrucât el nu mai doreşte să mai aibă nici un fel de legătură cu politica românească.
„M-a sunat domnul Becali şi mi-a propus să-mi fie şef pe linie politică. Mi-a zis că nu vrea să aibă nici un fel de legătură cu politica românească, fapt pentru care s-a gândit să lase conducerea PNG altcuiva. Nu e prima dată când îmi spune de acest lucru, dar până acum nu i-am dat un răspuns concret. Acum, cum din ceea ce se aude noi nu mai avem grup la Senat mă gândesc dacă să accept sau nu oferta făcută de domnul Becali”, ne-a spus Miron.
Gigi Becali, a primit, în 2013, trei condamnări definitive, toate de la judecătorii instanţei supreme. Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale, aceeaşi senţinţă a primit-o şi în dosarul „Valiza”. De asemenea, omul de afaceri a primit trei ani cu suspendare în dosarul sechestrării celor care i-au furat limuzina- În plus, magistraţii i-au mai dat un spor de pedeapsă de şase luni, astfel că finanţatorul Stelei a rămas, per total, cu trei ani şi jumătate de închisoare. Iniţial, fostul parlamentar a fost închis la Penitenciarul Jilava însă din 29 octombrie a fost mutat la Penitenciarul Poarta Albă, unde este încarcerat, în regim deschis.

Loading...
Comentarii