24 Ian. 2015 18:24

Gimnaștii îngroașă rândul pocăiților | Patru foști componenți ai lotului național au renunțat la sport pentru biserică | EXCLUSIV

Distribuie

Alin Jivan, acum în vârstă de 32 de ani, a luat medalia de bronz la Mondialele din 2005 de la Melbourne şi promitea să devină un nume mare în gimnastică. Însă a renunţat la a face performanţă, alegând să devină antrenor (e la secţia de gimnastică masculină a clubului Steaua Bucureşti) şi să se dedice bisericii. În 2007, Alin a trecut la cultul penticostal. De ce? “Până să fac acest pas, trăiam ca oricare alt băiat, acoperindu-mă de păcatele pe care nu le conştientizam atât de mult la vremea respectivă. De când am ales cale bisericii, lucrurile s-au schimbat radical. Acolo am descoperit cu adevărat credinţa în Iisus. Mama mea este botezată la penticostali, iar primul pas pe care l-am făcut în acest sens, al credinţei, a fost să merg la Biserica Betel din cartierul Crângaşi. Acolo am simţit cu adevărat care este menirea mea pe acest Pământ”, a explicat fostul gimnast pentru Libertatea. În timp, a mers chiar mai departe, implicându-se în viaţa de zi cu zi a cultului penticostal. “Împreună cu soţia mea am compus multe cântece pe care le-am dedicat lui Iisus”, a adăugat el.
La nunta lui nu s-a băut strop de alcool
Alin provine dintr- o familie numeroasă, având 6 fraţi şi 7 surori, împrăştiaţi prin lume, în Germania, Austria, Portugalia şi SUA. Trei dintre fraţi au trecut şi ei la penticostali. “Este un lucru înălţător să-l poţi descoperi pe Iisus. Mă bucură faptul că şi alţi fraţi de-ai mei au ales această cale. Periodic, ţinem legătura pe internet, dar, din păcate, nu ne-am mai văzut cu toţii din 1994. Atunci, am făcut o întâlnire pe care nu am cum să o uit. Au venit toţi. I-am avut alături şi pe părinţii noştri”, ne-a mai povestit Alin. Apoi ne-a mai dezvăluit un lucru interesant: la nunta lui cu Florina, în mai 2010, eveniment la care au fost invitaţi toţi foştii colegi de lotul naţional, nu s-au servit deloc băuturi alcoolice, respectându-se astfel regulile cultului penticostal. “Chiar dacă la noi nu se bea alcool, să ştiţi că invitaţii s-au simţit minunat la nunta noastră”, e convins fostul gimnast.
Iată una dintre melodiile scrise de Alin 

Din dragoste de oameni!

Privesc la Golgota
și îți văd inima cum plânge
Ai luat durerea mea, ai
strâns-o-n palma Ta
Și-ai transformat-o-n sânge.
Purtai în pieptul Tău iubiri
de Dumnezeu și oameni
Pe dealul Golgota,
ai scris istoria
Din dragoste de oameni.


Din dragoste-ai murit,
pe cruce răstignit
Și trupul ți l-au pus
într-un mormânt
Dar nimeni n-a putut,
nimic nu te-a ținut
Și moartea ai învins,
mormântul este gol.


Nu Anna, nici Pilat,
Caiafa ori Irod, nu, Doamne
Nu ei te-au răstignit,
din dragoste-ai murit
Pentru noi toți, O, Doamne
Nici crucea n-a putut, nici
cuiul cel bătut, nu, Doamne
Nimic nu te-a legat,
ci singur Tu te-ai dat
Din dragoste de oameni.

Adrian Bucur s-a dus după Jivan

Adrian Bucur, şi el fost component al lotului naţional, s-a retras din gimnastică înainte de a apuca să aibă performanţe notabile. Alin Jivan l-a convertit la credinţă. El a venit prima dată la noi, la penticostali, prin 2011. L-am luat cu mine. I-a plăcut foarte mult şi nu numai că a continuat să vină, dar a şi trecut la penticostali, pentru că, aşa cum îmi spunea, acolo l-a regăsit pe Iisus', ne-a destăinuit Alin.

Sabina Cojocar cântă în corul bisericii


După ce s-a retras din activitatea competiţională, Sabina Cojocar, fostă campioană mondială în 2001, la Gent (Belgia), s-a dedicat antrenoratului şi cultului baptist. Acum, la 29 de ani, predă gimnastica în Sibiu, la clubul sportiv unde ea însăşi s-a format, iar în timpul liber cântă întru slava lui Iisus, pentru că s-a înscris în corul bisericii. Vocea ei frumoasă e foarte apreciată, umblă vorba. Sabina a avut mai multe oferte de a pleca în străinătate pentru a antrena, dar a preferat să rămână în ţară.

Oana Ban, misionară în Cipru


FOTO: Agerpres

Oana Ban (29 de ani), fostă medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004, face parte din cultul Martorii lui Iehova. Imediat după ce s-a retras din gimnastică, Oana a început misionariatul la Cluj, alături de soţul ei. Chiar a declarat la un moment dat pentru Libertatea că această cale, a credinţei, o defineşte. De aproape un an, Oana şi soţul ei se află în Cipru, unde fac misionariat voluntar. O persoană apropiată lor ne-a dezvăluit că pentru a putea face acest lucru, cei doi şi-au vândut maşina. Din câte ştiu eu, ei, acolo, fac doar misionariat. Asta este ceea ce şi-au dorit. Cea mai mare bogăţie a lor este cea legată de partea sufletească', a precizat sursa Libertăţii.

Alte vedete care-au dat-o pe religie

Loading...
Comentarii